Boris Gâlcă: După sărbători vom avea o creștere majoră a cazurilor de Covid-19

Șeful adjunct al Direcției municipale în sănătate, Boris Gîlcă, face apel către cetățeni pentru a sta în sânul familiei în perioada sărbătorilor de iară.

Potrivit acestuia, sărbătorile trebuie marcate doar cu membrii familiei. La fel, acesta susține că experții în domeniu prognozează o explozie a cazurilor de COVID-19 după sărbători, transmite IPN.

„Sărbătorile care vin vor fi o mare provocare pentru tot sistemul din simplu considerent că moldovenilor le place să se veselească. Este important ca să înțelegem că în acest an sărbătorile de iarnă pot fi făcute în siguranță doar acasă și doar în familie, fără nimeni în plus. Dacă ne pasă de cei dragi, dacă ne pasă de părinți, de bunici, de copii, de mamă, de tată, de frate și de soră, în acest an vom sărbătorii strict acasă în familia noastră și atunci vom fi în siguranță. La anul viitor va da Domnul și vom sărbătorii cu toții împreună poate în alte condiții fără COVID, așa cum ne place nouă”, a declarat Boris Gîlcă în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Secretarul interimar al Comisiei extraordinare de sănătate publică a municipiului Chișinău afirmă că în viitorul apropiat, comisia din care face parte, va înăspri restricțiile pentru a preveni creșterea masivă a cazurilor pozitive.

„Suntem într-adevăr într-o situație de forță majoră, de război, nemaiîntâlnită, și trebuie să înțelegem că sărbătorile de iarnă sărbătorite în mod tradițional ar putea duce la creșterea presiunii pe sistemul de sănătate a cazurilor critice și așa mai departe”, a adăugat funcționarul.

De asemenea, Boris Gîlcă susține că optează pentru stoparea activității domeniului HoReCa, însă există puține șanse ca acest lucru să se întâmple.

„Este important să evităm și să interzicem toate sărbătorile de Anul Nou care erau organizate de companii, corporative cu participanții din toate companiile, cu dansuri și așa mai departe. Aceste lucruri nu pot să se întâmple și trebuie să înțelegem că acest lucru depinde de noi. Prognozele specialiștilor denotă faptul că după sărbători vom avea o creștere enormă a noilor cazuri care vor necesita și spitalizări și cazuri mult mai critice pentru tratament în terapie intensivă”.

Volodimir Zelenski: „Ucrainenii îngenunchează doar în rugăciune. Niciodată în faţa invadatorilor şi a ocupanţilor”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a invitat duminică pe conaţionalii săi, cu ocazia Paştelui ortodox, să se unească în rugăciune unii pentru alţii şi pentru soldaţii din prima linie a frontului, spunând că Dumnezeu – care are un „steag ucrainean pe umăr” – va face ca viaţa să învingă moartea, potrivit Reuters, citat de agerpres.ro.

„Să ne rugăm unii pentru alţii. Când ne apropiem cu toţii unii de alţii, nu mai suntem străini unii de ceilalţi”, afirmă Zelenski îmbrăcat într-o cămaşă tradiţională ucraineană- vîşivanka- şi pantalonii săi de tip militar într-o înregistrare video postată pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Aflat în faţa Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani, un monument spiritual şi arhitectural al credinţei ţării, Zelenski a declarat că Ucraina luptă de 802 zile împotriva Rusiei pentru victorie.

„Şi noi credem: Dumnezeu are un însemn (chevron) cu steagul ucrainean pe umăr. Deci, cu un astfel de aliat, viaţa va învinge cu siguranţă moartea”, a declarat preşedintele Ucrainei.

Creştinii ortodocşi, inclusiv bisericile ortodoxe din Ucraina şi Rusia, sărbătoresc Paştele în acest weekend, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale au celebrat deja această sărbătoare majoră pe 31 martie.

La Moscova, preşedintele Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere oficiată de capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, susţinător fervent al liderului rus şi al războiului său în Ucraina.

Zeci de mii de oameni au fost ucişi şi milioane de oameni au fost alungaţi din casele lor de când Putin a ordonat invadarea ţării vecine în februarie 2022. Deocamdată nu se întrevede niciun sfârşit al războiului, aflat acum în al treilea an.

Volodimir Zelenski, care este de origine evreu, i-a chemat pe ucraineni să se roage mai întâi pentru toţi soldaţii care vor sărbători Paştele în tranşee, pentru ca aceştia să se întoarcă acasă în viaţă, şi pentru pământ şi popor, al căror spirit „nu poate fi înfrânt” şi care, a adăugat el, vor vedea Ucraina liberă într-o zi.

„Ucrainenii îngenunchează doar în rugăciune”, a spus Zelenski. „Şi niciodată în faţa invadatorilor şi a ocupanţilor”, a adăugat el.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

În fiecare an, pe 6 mai, credincioșii creștin-ortodocși de rit vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Legenda spune că Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A urmat cariera militară și a ajuns comandant în armata împăratului Diocletian.

separator

În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toți creștinii erau obligați să se lepede de credința în Hristos și să se închine zeilor, însă Sfântul Gheorghe s-a împotrivit acestui ordin.

Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu ,,răul”.

În 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”.

Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.

În tradiția populară Sfântul Gheorghe este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor. În spiritualitatea populară, între Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, Sf. Gheorghe ia cheile de la Sf. Dumitru pentru a deschide drumul naturii spre viață.

În dimineașa zilei de Sf. Gheorghe, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi.

În ajunul zilei de Sf. Cheorghe, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofa plină cu apă. Exista și obiceiul ca în dimineața zilei, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători.

Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute, mulgătoare, untul vacii, pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarma în această zi deoarece se credea că acel care încălca interdicția, avea să fie somnoros întregul an.

Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstreaza doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.



Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Fetița de 3 ani, căutată toată noaptea, a fost găsită dimineața
Articolul anterior
Un șofer a făcut infarct cerebral, în timp ce deplasa pe o stradă aglomerată din centrul Capitalei
Articolul următor