Astăzi, în ultima zi a anului 2020, unul plin de provocări, copiii și adolescenții din Moldova vin cu un mesaj cu mari speranțe pentru anul 2021: Totul va fi bine!
Edgard Dușcov (Comrat), Adela Borș (Chișinău), Ștefi Gurscaia (Gotești, Cantemir) și Ciprian Sobețchi (Bălți) sunt patru copii, membri ai corului incluziv ”Voices”, sprijinit de UNICEF începând cu anul 2018. Ei sunt protagoniștii unui videoclip muzical, dedicat supereroilor anului 2020 – lucrătorilor medicali, polițiștilor, pedagogilor și altor lucrători de pe prima linie, care au asigurat servicii esențiale în timpul pandemiei de COVID-19.
”În anul 2020, odată cu studiile la distanță și anularea unor evenimente, mulți adolescenți nu au putut să savureze unele dintre cele mai importante momente pentru această etapă a vieților lor. Membrii corului ”Voices”, la rândul lor, au ratat șansa de a se reuni într-o singură voce, pentru a inspira copii, tineri și viitori lideri”, spune dirijorul orchestrei, Adriano Marian, care este și fondatorul corului. „Aș dori să le spun un lucru membrilor corului ”Voices”, dar și tuturor adolescenților care s-au simțit izolați și dezamăgiți în anul 2020: Totul va fi bine!”
Această piesă a fost dezvoltată ca parte a campaniei de comunicare ”Fii în siguranță”, cu participarea a patru copii din corul incluziv ”Voices”, cu susținerea UNICEF Moldova din fonduri USAID, în cooperare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și OMS în Moldova.
Despre ”Voices”
”Voices” este un cor incluziv pentru copii creat în 2018, care numără în prezent peste 200 de membri. Inițial, 20 de membri ai corului practicau muzică corală ajutați de muzicieni profesioniști – este vorba despre copii de etnie moldovenească, rusă, ucraineană, bulgară, armeană, găgăuză și romă, din diferite grupuri sociale, precum și copii cu nevoi speciale. Majoritatea copiilor nu au avut studii muzicale și nu au mai cântat niciodată într-un cor până la înscrierea în ”Voices”.
În 2020, UNICEF a continuat să sprijine corul ”Voices”, alături de alte proiecte și inițiative pentru adolescenți și tineri, inclusiv programul de antreprenoriat social UPSHIFT, instrumentul de inovare U-Report, precum și instrumentul de educație și divertisment Dialogica.
Despre campania de comunicare ”Fii în siguranță”
Campania de informare și responsabilizare a fost lansată de către Grupul Național de Comunicare COVID-19 și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Campania are drept scop informarea cetățenilor despre riscurile de infectare cu COVID-19 și, în același timp, educarea unui spirit de solidaritate cu cei, care luptă zi de zi în linia întâi pentru viața fiecărui pacient.
Fii în siguranță – călătorește în siguranță, învață în siguranță, lucrează în siguranță, sărbătorește în siguranță! Sunt îndemnurile la schimbare de comportament, pe care autoritățile și specialiștii în sănătate le recomandă cetățenilor pentru diminuarea riscului de infectare.
În aceste momente de criză, când instituțiile din prima linie cu greu fac față numărului de pacienți infectați, cetățenii pot contribui la oprirea răspândirii COVID-19, manifestând grijă față de propria sănătate și a celor din jur.