Delia și-a surprins fanii după ce le-a mărturisit recent care este afecțiunea de care suferă. Potrivit artistei, este vorba despre misofonie, o afecțiune care mai este cunoscută și sub numele de „sindromul sensibilității selective la sunete.”
Delia a postat o serie de Instastories cu mai multe informații despre această afecțiune. Conform unui articol pe care artista l-a publicat, „de cele mai multe ori acesta este un sunet oral – zgomotul pe care anumite persoane îl produc când mănâncă, respiră, mestecă, cască sau fluieră.
Alteori, factorul declanșator poate fi cauzat de mici mișcări repetitive – cineva care se foiește întruna, bâțâie din picioare sau te „atinge” în mod constant pentru a îți capta atenția”. Astfel, misofonia este o tulburare în care anumite zgomote pot declanșa o serie de reacții pe care ceilalți le pot percepe ca fiind exagerate
Delia a mai împărtășit cu fanii ei și un articol de pe Vice, în care se spune că „nu se cunoaște cauza exactă a acestei tulburări” și că „de obicei începe pe la vârsta de 13 sau 14 ani”.
sursa: www.elle.ro