Fenomen spectaculos la Odessa deasupra Mării Negre

Vremea geroasă a creat un adevărat spectacol în oraşul ucrainean Odessa. Nori de aburi s-au ridicat deasupra Mării Negre şi au creat un peisaj de poveste.

Specialiştii spun că fenomenul se datorează faptului că apa mării este mai caldă decât curenţii de aer. Aburii au putut fi observaţi chiar şi în timpul nopţii.

ULTIMA ORĂ! Kremlinul anunță că Vladimir Putin este gata să discute cu Donald Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin este gata să discute la telefon cu preşedintele american Donald Trump şi Moscova aşteaptă un semn de la Washington când va fi la rândul său pregătit, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters, scrie stiripesurse.ro.

Joi, în intervenţia sa online la Forumul economic mondial de la Davos, noul preşedinte american a afirmat între altele că vrea să-l întâlnească pe Putin cât mai curând posibil pentru a asigura încetarea războiului din Ucraina, aminteşte Reuters.

”Putin este pregătit. Aşteptăm semnale. Toată lumea este pregătită”, le-a declarat unor jurnalişti un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

El nu oferă niciun indiciu despre un eventual calendar sau natura acestor semnale aşteptate, după ce noul preşedinte american Donald Trump a anunţat, la rândul său, joi, că este pregătit să se întâlnească imediat cu Vladimir Putin.

”E greu să citeşti în zaţul de cafea aici”, a declarat Peskov, trimiţând mingea în terenul Casei Albe.

Joi, Donald Trump şi-a exprimat voinţa de a se întâlni cu omologul său rus

”Cred, din câte aud, că Putin vrea să mă întâlnească, Ne vom întâlni imediat ce va fi posibil. Eu m-aş întâlni imediat cu el”, a declarart el unor jurnalişti în Biroul Oval.

”În fiecare zi în care nu ne întâlnim sunt ucişi militari pe câmpul de luptă”, a declarat el, apreciind că este ”un război ridicol”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ”este pregătit să negocieze un acord, le-ar plăcea să oprească” războiul, a adăugat el.

Joi, mai devreme, într-un discurs la Forumul Econiomic Mondial (WEF) de la Davos, Donald Trump cerea o scăcere a preţului petrolului, apreciind că, dacă ar fi mai ieftin, ”Războiul din Ucraina s-ar termina imediat”.

Dmitri Peskov i-a răspuns vineri că acest conflict din Ucraina ”nu depinde de preţul petrolului”.

Acest conflict ”decurge dintr-o ameninţare la adresa securităţii naţionale ruse”, a subliniat el.

După alegerea lui Trump, Rusia, Ucraina şi aliaţii lor aşteaptă să vadă ce poziţii va adopta imprevizibilul lider american în privinţa ajtorului militar american crucial Ucrainei, în contextul în care miliardarul se laudă cu relaţia sa bună cu preşedintele rus

Ucraina se teme că poate fi împinsă la masa negocierilor într-o poziţie defavorabilă, din cauză că se află în dificultate pe front, şi că poate fi constrânsă să cedeze teritoriile ocupate de către Rusia

NEGOCIERI ÎN VEDEREA DEZARMĂRII NUCELARE ”CÂT MAI RAPID”

Kremlinul cere vineri Statelor Unite să angajeze negocieri în vederea dezarmării nucleare ”cât mai rapid”, la câteva zile după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

”Avem interesul să lansăm procesul negocierilor cât mai rapid”, a declarat presei Dmitri Peskov, apreciind că ”mingea este în terenul americanilor, care au suspendat toate contactele substanţiale” în acest subiect cu Moscova.

”Este în interesul întregii lumi”, a adăugat el.

Peskov consideră însă că ”nu putem” purta negocieri ”fără să ţinem cont de potenţialurile nucleare ale Franţei sau regatului Unit”.

”Eealităţile actuale dictează această necesitate, acesta este motivul din cauza căruia avem despre ce să vorbim şi trebuie să o facem”, a subliniat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

El a deplâns faptul că ”s-a pierdut timp”.

Rusia şi Statele Unite s-au retras în 2019 din Tratatul Forţelor Nucleare cu rază Intermediară de acţiune (INF), semnat pe vremea fostei Uniuni Sovietice (URSS), care privea armamentul nuclear cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.

Ele s-au acuzat de faptul că nu mai respectau dspoziţiile tratatului.

Moscova a anunţat însă că nu va relansa producţia acestui tip de rachetă, atât timp cât Statele Unite nu o vor desfăşura în străinătate.

Pensii pentru cetățenii R. Moldova care lucrează în Franța

În perioada 21-23 ianuarie curent, la Chișinău s-a desfășurat cea de-a doua rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Franceză, cu participarea reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Externe și Casei Naționale de Asigurări Sociale din Moldova, precum și a experților din cadrul autorităților competente din Franța, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Echipa de negociatori a Republicii Moldova a fost condusă de secretara generală adjunctă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Cristina Jandîc. Pe parcursul discuțiilor, experții ambelor delegații au ajuns la un consens privind textul final al Acordului. 

Semnarea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Franceză va avea un impact semnificativ asupra instituirii unui nou cadru de garanții sociale pentru lucrătorii migranţi care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă și/sau domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, precum și al Franței. Astfel, persoanele asigurate vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzate de afecțiuni generale, pensii de dizabilitate cauzată de boală obișnuită și pensii de urmaș.

„Acest Acord reprezintă un pas important și mult așteptat de cetățenii noștri moldoveni care locuiesc și muncesc în Franța. Suntem hotărâți să consolidăm protecția socială a cetățenilor noștri, iar prin încheierea acestui Acord, anii lucrați în ambele state vor fi luați în considerare la stabilirea pensiilor și altor drepturi sociale. Apreciem colaborarea continuă cu partenerii francezi și așteptăm cu nerăbdare finalizarea procedurilor necesare pentru ca Acordul să intre în vigoare”, a declarat secretara generală adjunctă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Cristina Jandîc.

Reamintim că prima sesiune de negocieri a avut loc la data de 12 noiembrie 2024, la Paris.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova mulțumește delegației franceze pentru colaborarea excelentă și așteaptă cu încredere încheierea acestui Acord important în beneficiul cetățenilor ambelor state.

Un Mercedes a ars ca o torță, la Cahul

Pompierii din sudul țării au lichidat flăcările care au cuprins o mașină în orașul Cahul, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

În noapte de 24 ianuarie 2025, pompierii din orașul Cahul au fost solicitați la lichidarea flăcărilor care au cuprins o mașină. Cazul a avut loc în orașul Cahul, pe strada Tineretului 27.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 03:33. La fața locului a ajuns o echipă de pompieri, care a stabilit că o mașină de marcă Mercedes a fost afectată de foc. Angajații IGSU au reușit stingerea flăcărilor către ora 03:51. În urma arderii focul a distrus parțial anvelopele și secțiunea motorului a autovehiculului. Nici o persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite.

Imagini tulburătoare cu un urs care a fost ținut într-o cușcă la zoo timp de 20 de ani
Articolul anterior
Maia Sandu, întrevedere cu Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, la Bruxelles!
Articolul următor