Circulația trenurilor pe cursele interne nu va fi suspendată

Circulația trenurilor pe rutele suburbane și locale nu va fi suspendată din 12 februarie 2021, așa cum s-a anunțat anterior.

„Cunoașteți deja că situația la această întreprindere de stat este mai mult decât îngrijorătoare, iar suspiciunile noarte rezonabile se referă la o eventuală intenție de a falimenta întreprinderea, astfel încât ulterior să fie preluată la bani puțini de persoane interesate. Cu referire la suspendarea rutelor enunțate, menționăm că este vorba de una din prevederile din planul de ațiuni pe termen scurt, prezentat de conducerea actuală a ÎS Căile Ferate în vederea redresării situației grave, inclusiv a restanțelor salariale.

Planul respectiv a fost prezentat la audierile în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie buget și finanțe. Deputații Platformei DA Stela Macari și Alexandr Slusari au insistat pe excluderea acestei prevederi din planul de acțiuni, menționând că o asemenea acțiune ar pereclita grav bunul mers al lucrurilor, iar impactul social nici măcar nu a fost estimat”, se arată într-un comunicat emis de Platforma DA.

Amintim că reprezentanții căii ferate la ședința comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, au anunțat zilele trecute că începând cu 12 februarie curent „Calea Ferată a Moldovei” va suspenda circulația trenurilor locale și suburbane de pasageri în scopul depășirii crizei, dar și pentru reanimarea intreprinderii.

sursa: www.unimedia.info

Pedeapsă prea blândă pentru băiatul de 19 ani care ar fi violat și ucis o bătrână la Glodeni și a încercat să omoare un bărbat pe care l-a închis într-un beci

Procuratura raionului Glodeni  anunță despre pronunțarea recentă a sentinței de condamnare a tânărului de 19 ani, acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv violul și omorul unei bătrâne din satul Ustia, raionul Glodeni, precum și răpirea și tentativa de omor a unui bărbat, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Instanța i-a stabilit pedeapsa cu închisoare pe un termen de 20 de ani cu executare și amendă în mărime de 500 unități convenționale. Procurorii nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel. Acuzatorii vor solicita aplicarea celei mai aspre sancțiuni – detențiunea pe viață.
    
Potrivit acuzării, prima crimă a fost comisă la 12 mai 2024. În jurul miezului nopții, inculpatul, fiind în stare de ebrietate a agresat fizic un bărbat și l-a înjunghiat în regiunea gâtului. Ulterior, prin amenințarea lui cu cuțitul, l-a condus până la marginea satului Ustia și l-a coborât într-un beci. Acolo, a continuat să îl bată până nu a lăsat victima inconștientă și a părăsit subsolul.
    
Intenția de a-l omorî cu deosebită cruzime pe bărbat nu și-a produs efectul, deoarece la 13 mai 2024, victima însângerată și sleită de puteri, a fost depistată în acel beci de către angajații Inspectoratului de Poliție Glodeni, în timp ce cercetau alt caz de omor care ar fi fost comis de același inculpat.
    
Mai exact, el ar fi violat și omorât o bătrână și i-a sustras mijloace bănești din domiciliu.
    
Sentința este cu drept de apel, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la devenirea definitivă a hotărârii.

Laundromatul rusesc al lui Platon, din nou scuturat de bani: Sechestre de aproape 200 de milioane de dolari

La 13 noiembrie 2024, Procuratura Anticorupție a primit confirmare că, în colaborare cu autoritățile de drept dintr-o altă jurisdicție, au fost identificate bunuri provenind din schema transnațională de spălare de bani „Laundromatul Rusesc”, în valoare de aproximativ 190 milioane USD. Pe baza probelor administrate de Procuratura Anticorupție, inclusiv în cauzele penale în care au fost recunoscuți vinovați judecătorii care au pronunțat hotărâri ilegale, o jurisdicție străină a înghețat deja conturi bancare în valoare de peste 100 milioane USD și urmează să fie aplicate sechestre în valoare de 40 milioane USD și 50 milioane USD în alte două jurisdicții, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul anului 2024, în cadrul investigațiilor, Procuratura Anticorupție a furnizat informațiile și probele necesare pentru identificarea conturilor bancare implicate, urmărirea fluxurilor financiare și blocarea acestora. Aplicarea sechestrului și eventuala confiscare a acestor bunuri reprezintă un pas important în recuperarea acestora în interesul cetățenilor, demonstrând angajamentul de a preveni și combate fenomenul corupției și spălarea banilor, atât la nivel național, cât și internațional.

În scurt timp, Procuratura Anticorupție va solicita instanței de judecată să autorizeze măsurile de sechestru asupra acestor conturi. Aceste acțiuni sunt menite să transmită un mesaj ferm că activitățile ilegale nu vor rămâne nepedepsite și că autoritățile sunt hotărâte să identifice și să sancționeze persoanele implicate în astfel de activități criminale.

Pe această cale, Procuratura Anticorupție își exprimă recunoștința și aprecierea față de autoritățile străine vizate, pentru sprijinul considerabil acordat în cadrul acestei operațiuni complexe. Pe parcursul ultimilor doi ani, echipa Procuraturii Anticorupție a fost activ implicată în restabilirea relației de încredere cu omologii săi în alte țări, în special în ceea ce vizează cooperarea internațională în cauzele penale ,,Frauda Bancară” și ,,Laundromat”, inclusiv la conferințe internaționale, ședințe bilaterale și vizite de lucru. Aceste relații personale au sporit o cooperare internațională, care, în ultimii doi ani a rezultat în identificarea și înghețarea a bunurilor în valoare de peste 87 milioane USD peste hotare în cauza penală ,,Frauda Bancară” și acum peste 100 milioane USD în cauza penală ,,Laundromat”.

Această realizare este un exemplu clar al beneficiilor pe care le aduce cooperarea internațională în combaterea corupției. Însă, este important de reținut că, pentru ca aceste eforturi să continue cu succes, încrederea în instituțiile naționale este esențială pentru colaborarea internațională. Procuratura Anticorupție își reafirmă angajamentul față de principiile statutului de drept, transparență și justiție echitabilă. Echipa Procuraturii Anticorupție este dedicată să ducă aceste investigații la bun sfârșit în interesul cetățenilor.

Comisia pentru decernarea Premiului Național a desemnat laureații din acest an

Membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional s-au întrunit, ieri, într-o şedinţă, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, pentru a selecta câştigătorii ediției 2024. În acest an, au fost depuse 24 de dosare care vizează realizările din 2023 ale participanților în domeniile: artă, știință, literatură, cinematografie, cultură, medicină și sport, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Șeful Executivului a subliniat aportul candidaților la dezvoltarea domeniilor în care aceștia activează, accentuând că oamenii care aduc o plusvaloare societății noastre trebuie să fie susținuți. „Este necesar să vorbim mai mult despre aceste realizări și să comunicăm cetățenilor despre valoarea noastră ca societate. Avem talente, inovații și oameni extraordinari care înregistrează performanțe importante pentru viitorul Republicii Moldova”, a spus premierul Dorin Recean.

Membrii comisiei au examinat dosarele participanților și au desemnat câștigătorii concursului prin vot secret. Lista laureaților va fi făcută publică după aprobarea acesteia în cadrul ședinței de Guvern. Ulterior, vor fi anunțate detaliile privind data și locul desfășurării ceremoniei de decernare a premiului.

Anual, Guvernul decernează până la zece premii care includ diploma, medalia și recompensa bănească în valoare de 100 de mii de lei.

15 imagini de la NASA, care arată schimbările ce au loc pe planeta noastră
Articolul anterior
Scrisoare către Guvern și Ministerul Educației: Elevii cer desfășurarea olimpiadelor
Articolul următor