Se anunţă dezastru în turism: 15.000 de unităţi de cazare şi restaurante nu se vor mai deschide niciodată

Industria turismului şi HoReCa se află într-unul dintre cele mai dificile momente din ultimii ani, iar multe întreprinderi din acest sector economic riscă falimentul. Circa 15.000 de unităţi de cazare şi restaurante din România se vor închide definitiv.

„Ce se întâmplă din punct de vedere al antreprenorilor, din 40.000 de unităţi care funcţionează în ţară, probabil aproape 15.000 nu se vor mai deschide niciodată, adică 13.000 de antreprenori nu vor mai avea afaceri care să aibă angajaţi  şi care să livreze taxe şi impozite în această ţară”, spune Daniel Mischie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, la care au participat şi alte organizaţii patronale din turism pentru a face un apel către autorităţi pentru sprijinirea industriei.

Cel mai afectat sector al businessului este cel de business, care se luptă cu greu să supravieţuiască având în vedere că în marile oraşe hotelurile au un grad mediu de ocupare de 20%, un nivel la care hotelierilor le este destul de dificil să menţină businessul în picioare.

„Hotelurile din oraşe sunt cele mai afectate, acolo unde gradul mediu de ocupare nu a depăşit 20%, iar 20% deja înseamnă pierdere fără discuţie, nu are cum să ţină businessul în picioare mai departe, are nevoie de un grad de ocupare de minim 35-40%, altfel pierde mii şi zecii de mii de euro”, spune Mohammad Murad, preşedintele FPTR.

Reprezentanţii patronatelor din turismul românesc au spus în cadrul conferinţei de presă că au existat multe promisiuni din partea atuorităţilor cu privire la sprijinul pentru această industrie, dar lucrurile nu s-au concretizat încă.

Guvernul român a adoptat măsura pentru acordarea de sprijin financiar pentru companiile din domeniul turismului, adică structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată de criza pandemică, vor primi sub forma unor granturi 20% din scăderea cifrei de afaceri din 2020 raportat la 2019.

În ordonanţa de urgenţă care reglementează această măsură de sprijin, este prevăzut faptul că întreprinderile vor primii banii abia în vara acestui an, ceea ce înseamnă că ar fi prea târziu pentru multe întreprinderi din industrie.

sursa

Un singur copil s-a născut în noaptea dintre ani la Institutul Mamei și Copilului

În noaptea de 1 ianuarie 2025, la maternitatea Institutului Mamei și Copilului din Chișinău (IMC), s-a născut un singur copil. Asta în timp ce în ultimii doi ani câte șase nașteri au fost înregistrate de revelion la IMC, scrie IPN.

Astă-noapte s-a născut la IMC o fetiță. Micuța, de 3 kg 570 g, a venit pe lume la ora 04:54. Fetița și mama bebelușului, locuitoare în Chișinău, se simt bine,  a precizat pentru IPN purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu.

În anii 2023 și 2024, în noaptea de revelion, au fost înregistrate câte șase nașteri la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.

62% din necesarul energiei electrice pentru Moldova va fi importat din România

Moldova va importa din România 62% din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Cea mai mare parte a achiziției se va face pe bursa română OPCOM. Compania Energocom precizează că, pentru luna ianuarie, va suplini necesarul de consum cu producție locală și cu importuri din România, transmite IPN.

Se preconizează ca centralele termice de la Chișinău și Bălți să genereze peste 127 de mii MWh, ceea ce constituie aproape 28% din consumul de energie electrică. 46 de mii MWh va constitui energia regenerabilă, atât de la instalațiile care au tarif fix, stabilit de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, cât și cele de pe piața liberă. Însumat e vorba de circa 10% din consum.De pe bursa română OPCOM se vor cumpăra peste 178 mii de MWh, echivalentul a 39% din necesar, iar pe bază de contracte bilaterale – încă 105 mii MWh (23%).Autoritățile reiterează îndemnul către cetățeni să se asigure din timp cu surse de iluminat de rezervă, – lanterne funcționale, baterii suplimentare sau lămpi care funcționează cu baterii reîncărcabile, în contextul riscurilor de deconectări. Într-un răspuns la o solicitare de presă a IPN, Ministerul Afacerilor Interne sugerează, de asemenea, utilizarea lămpilor LED portabile ori solare, și avertizează asupra necesității supravegherii focului deschis și a lumânărilor, pentru a preveni incendiile.Pentru acest sezon rece, Guvernul a aprobat un plan de măsuri, cu scenarii de furnizare a gazelor și energiei electrice, precum și cu soluții alternative de alimentare a instituțiilor și populației în caz de deconectări.

Crimă oribilă de Revelion, la Cahul. Un tânăr a fost reținut, după ce împreună cu alți indivizi au ucis în bătaie un bărbat

Un tânăr a fost reținut, după ce a ucis în bătaie un bărbat. Crima a avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:00, în localitatea Colibași, din raionul Cahul, scrie pulsmedia.md.

Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din localitatea Colibași, Cahul. Acesta se afla împreună cu alte persoane, cu care urmau să întâlnească anul nou, la locuința sa, unde nu mai trăiește de ceva timp. Între petrecăreți s-ar fi iscat un conflict, care a culminat cu o tragedie.

Individul împreună cu alți invitați, l-ar fi luat la bătaie cu pumnii și picioarele pe un bărbat de aproximativ 40 de ani, a cărui identitate încă nu a fost stabilită.

Aceștia i-au aplicat cu bestialitate lovituri cu pumnii și picioarele, peste diferite părți ale corpului, până când acesta a decedat. La fața locului a fost solicitată poliția, care l-a încătușat pe proprietarul locuinței.

Dânsul a fost escortat la IP Cahul pentru a fi audiat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal pentru omor intenționat.

Totodată, organul de urmărire penală urmează să stabilească și identitate celorlalți petrecăreți bătăuși, cu ulterioara reținere a acestora, dar și identitate victimei, inclusiv circumstanțele și mobilul crimei.

Distracție maximă pentru cei care adoră să meargă la săniuș: o pârtie mare organizată la Sângerei
Articolul anterior
O mamă din Cehia a fost asistată la naștere de 40 de medici. Care a fost motivul
Articolul următor