CNESP și-a revizuit decizia: se suspendă limitarea numărului de pasageri în mijloacele de transport în comun

CNESP și-a revizuit ultima decizie privind activitatea transportatorilor și a piețelor comerciale, după ce restricțiile au declanșat nemulțumiri.

Astfel, CNESP a decis suspendarea, până la 28 februarie inclusiv, a prevederii de limitare la 50% din capacitate a numărului de persoane în transportul feroviar, rutier, în trafic raional, local și municipal.

În ceea ce privește activitatea piețelor, autoritățile publice locale vor lua măsuri locale în funcție de nivelul de afectare și situația epidemiologică din regiunea respectivă.

CNESP a decis suspendarea, până la 28 februarie, a prevederii de limitare a numărului de persoane pe rutele interurbane, locale şi municipale, precum şi a transportului feroviar, la 50 la sută din capacitatea mijlocului de transport. CNESP a luat această decizie, după ce APOTA a dat asigurări că transportatorii vor respecta măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 în unitățile de transport.

Astfel, în urma discuțiilor purtate de autoritățile competente cu asociațiile patronale în transport, s-a convenit că, în perioada 20-28 februarie, operatorii de transport rutier, şoferii şi pasagerii vor fi verificaţi dacă respecte regulile impuse pe timp de pandemie.

Totodată, în data de 26 februarie, specialiști ai MAI, MEI și ANTA vor evalua și vor prezenta public informația privind nivelul de respectare în transport a măsurilor epidemiologice. Iar CNESP va decide asupra măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirus în transport, care vor fi aplicabile după 28 februarie.

În cazul în care autorităţile vor constata că transportatorii ignoră cerinţele epidemiologice, se va reveni la restricţiile de până acum. 

La începutul acestei săptămâni, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a prelungit starea de urgenţă în sănătate publică până în 15 aprilie. Autorităţile şi-au argumentat decizia prin faptul că numărul bolnavilor de COVID-19 a început să crească alarmant în ultimele două săptămâni, iar în spitalele municipale nu mai sunt locuri libere pentru pacienţi. 

A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Sondaj: Ce partide ar intra în Parlament în urma anticipatelor

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede două partide.

Potrivit unui sondaj realizat de CBS Research la comanda WatchDog.md, PAS ar obține 32,7% din voturi, iar PSRM – 8,9%, transmite Știri.md.

De menționat că peste 29% dintre respondenți au declarat că nu au decis pentru cine să voteze.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-16 octombrie pe un eșantion de 1.034 de respondenți, iar marja de eroare este de +/- 3%.

O canadiană s-a căsătorit cu un nigerian cu șapte copii, după ce aсesta a fost abandonat de soția sa din cauza sărăciei
Articolul anterior
Rusia anunţă că a depistat la oameni primele cazuri din lume de gripă aviară H5N8
Articolul următor