În seara zilei de 22 februarie s-a produs o deflagrație într-un bloc de locuit cu 6 nivele pe strada Independenței 12/1 din municipiul Chișinău.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:17 minute. La fața locului au fost îndreptate 4 echipaje de salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că în urma exploziei într-o bucătărie comună au fost afectate geamurile și ușile în apartamentele de la etajele 1- 5.
Pereții portanți nu au fost afectați. Salvatorii au verificat toate locuințele pentru a stabili dacă nu au fost blocate careva persoane sub dărămâturi.
Victime nu au fost raportate, iar potrivit informațiilor preliminare doi minori în vârstă de 1 și 10 ani, precum și o femeie au avut de suferit.
Conform datelor operative, copiii au fost internați la Spitalul Clinic Municipal De Copii „Valentin Ignatenco” în stare stabilă satisfăcătoare.
La moment, la fața locului lucrează toate serviciile abilitate. Cauza și circumstanțele producerii deflagrației urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.
Potrivit unor surse neoficiale, ar fi avut loc o scurgere de gaze în bucătăria comună, iar explozia s-a produs după o țigară aprinsă pe holul blocului.