În contextul startului campaniilor de vaccinare în toată lumea, țările au început o cursă pentru a obține cât mai multe doze de vaccin, însă pe lângă serul efectiv, este nevoie și de seringi consumabile pentru a îl injecta. Lumea are nevoie de 10 miliarde de seringi pentru vaccinarea împotriva Covid-19, iar producătorii se străduiesc să reușească să satisfacă această cerere imensă.
NYT scrie că în timp ce țările caută moduri de a obține suficiente doze de vaccin pentru a putea își imuniza populațiile și a încheia pandemia, apare o altă competiție – pentru seringile necesare la administrarea vaccinului și că în acest moment pur și simplu nu sunt suficiente.
Oficiali din Statele Unite și din Uniunea Europeană spun deja că au nevoie de mai multe iar cererea crește exponențial, mai ales în situația în care, începând din ianuarie, Brazilia a restricționat exporturile de seringi și ace atunci când a observat că eforturile sale de vaccinare sunt afectate de lipsuri.
Situația devine cu atât mai complicată cu cât vaccinul nu poate fi administrat cu orice seringă, fiind nevoie de un tip specific.
O astfel de problemă a apărut și în SUA, când medicii au observat că pot extrage șase sau chiar șapte doze dintr-un flacon, față de cele cinci prevăzute.
În acest context, țările lumii au nevoie de o cantitate între opt și zece miliarde de seringi doar pentru efortul de vaccinare la nivel mondial, excluzând celelalte astfel de consumabile care se folosesc pentru alte proceduri medicale, spun experții.
Conform centrului de cercetare Fitch Solutions, Statele Unite sunt cel mai mare producător mondial de seringi, pe baza vânzărilor, iar SUA și China sunt aproape egale în ce privește în volumul exporturilor, livrările anuale fiind în valoare de 1,7 de miliarde de dolari.
Deși India este un „jucător” mic la nivel global, firma Hindustan Syringes & Medical Devices este una dintre cele mai mari producătore de seringi din lume și a investit deja milioane de dolari în pregătirea unor fabrici care să producă la foc automat în vederea acoperirii cererii uriașe generate de vaccinarea anti-Covid.
Directorul executiv al companiei spune că fabricile produc 5.900 de seringi pe minut la fabricile dispuse într-o zonă industrială din afara orașului New Delhi. Firma produce, astfel, în jur de 2.5 miliarde de seringi pe an și plănuiește să își extindă producția la 3 miliarde până în luna iulie a acestui an.