Astazi, în Republica Moldova va ajunge cel de-al doilea lot de vaccinuri anti-Covid-19 oferit cu titlu gratuit pentru țara noastră, prin intermediul platformei internaționale de solidaritate Covax, instituită de către Organizația Mondială a Sănătății.
Este vorba despre 24.570 doze de vaccin Pfizer/BioNTech, anunță Ministerul Sănătății.
,,În total, până la sfârșitul lunii martie, în Republica Moldova vor ajunge 46 de mii de doze de vaccin prin platforma COVAX și alte 50 de mii de doze vaccin – din donația oferită de România”, a anunțat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Le mulțumim încă o dată donatorilor Covax și României pentru sprijin și solidaritate, în aceste vremuri dificile pentru toți”, a spus Maia Sandu.
În acest context, președinta a cerut Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale „să pregătească în mod cât mai eficient procesul de distribuție a vaccinului către centrele de vaccinare și să asigure creșterea numărului de oameni vaccinați pe zi”.
„Vaccinul salvează vieți și orice zi de tărăgănare înseamnă mai mulți bolnavi și mai multe vieți pierdute. Noi facem, în continuare, tot ce ne stă în puteri ca să aducem vaccin pentru cât mai mulți oameni”, a menționat Maia Sandu.
Șefa statului a venit cu un apel repetat către cetățeni pentru a nu răspândi infecția.
„Până ne vine rândul fiecăruia să ne vaccinăm, vă rog frumos, pe toți, să fim vigilenți și responsabili și să ne protejăm viața și sănătatea. Pericolul este foarte mare, spitalele sunt pline și medicii epuizați.
Stă în puterile noastre să oprim răspândirea acestui virus nemilos, prin gesturi simple pe care le cunoaștem cu toții: să purtăm mască, să spălăm și dezinfectăm mâinile, să evităm locurile aglomerate și evenimentele cu mulți oameni și să ne vaccinăm, când vine rândul nostru”, a conchis Maia Sandu.