Circa 3.000 de rachete au fost lansate în această săptămână din Fâşia Gaza spre Israel, anunță armata israeliană

Circa 3.000 de rachete au fost lansate în mai puţin de o săptămână din Fâşia Gaza spre teritoriul Israelului, a anunţat duminică armata acestui stat, care a lovit în replică enclava palestiniană, relatează AFP.

De la începutul, luni seară, al ostilităţilor, “Hamas desfăşoară un atac foarte intens în termeni de cadenţă şi de tir”, a declarat generalul Ori Gordin în cadrul unui briefing pentru jurnalişti.

“Peste 1.000 de rachete care urmau să cadă asupra zonelor locuite au fost interceptate” de luni, a afirmat în acelaşi timp ministrul apărării, Benny Gantz, pe Twitter.

Armata a anunţat în cursul dimineţii că a vizat 90 de poziţii ale Hamas şi ale Jihadului islamic, al doilea grup armat din enclavă, în ultimele 24 de ore în Gaza.

Domiciliul lui Yahya Sinwar, şef al biroului politic în acest teritoriu palestinian, a fost vizat de una dintre aceste lovituri israeliene. Nu se ştie dacă el se afla sau nu în casa bombardată de armata israeliană, menţionează AFP.

Potrivit autorităţilor locale, tirurile israeliene s-au soldat cu 181 de morţi, între care 52 de copii, şi peste 1.200 de răniţi în Fâşia Gaza, aflată sub blocadă israeliană de aproape 15 ani.

În Israel, zece persoane, printre care un copil şi un soldat, au fost ucişi de tiruri de rachete din enclava palestiniană.

Acest nou conflict a început în urma unei replici la un baraj de rachete Hamas asupra Israelului, trase în “semn de solidaritate” cu manifestanţii palestinieni şi sutele de palestinieni răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană din Ierusalimul de Est.

La originea violenţelor s-a aflat ameninţarea de a expulza familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni în acest sector palestinian ocupat de Israel de peste 50 de ani.

sursa: www.protv.ro

Moment emoționant în Parlamentul britanic: Un băiețel a rostit ”Tatăl Nostru” în limba română

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României, scrie ziua.md.

Un moment emoționant dedicat Zilei Naționale a României a avut loc vineri în Parlamentul britanic, când Isaac, un copil de cinci ani, a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba română, scrie agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Momentul a avut loc la finalul unui eveniment aniversar organizat anual în Parlamentul Marii Britanii, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Ediția din acest an, intitulată „Precum în cer, așa și pe pământ”, a avut ca obiectiv evidențierea și celebrarea contribuției românilor la dezvoltarea și diversitatea vieții naționale din Regatul Unit al Marii Britanii.

La eveniment a participat Arhiepiscopul grec Nichita de Thyateira și Marea Britanie, care le-a vorbit participanților despre viața în comunitatea eclezială și despre iubirea față de aproapele.

Un alt invitat a fost doctorul Petre Breazu, cercetător al Universității din Cambridge, care a vorbit despre ură și discriminare, în contrast cu învățătura creștină.

„Învățăturile lui Hristos ne cheamă să iubim, să respectăm și să protejăm fiecare persoană, indiferent de originea sau condiția sa”, a transmis cercetătorul.

Potrivit datelor statistice, în Marea Britanie locuiesc aproximativ 1.1 milioane de români. Comunitățile românești sunt răspândite în diverse regiuni ale Regatului Unit, un număr semnificativ având rezidența în Londra, dar și în alte orașe mari precum Manchester, Birmingham sau Edinburgh.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la începutul anului înființarea Arhiepiscopiei Marii Britanii și a Irlandei de Nord.

Salariul mediu în R. Moldova a crescut!

Mărimea salariului mediu lunar în Moldova în iulie-septembrie a fost de peste 14,1 mii lei, ceea ce este cu 14,2% mai mult decât în trimestrul III 2023, scrie infotag.

Astfel de date au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică, menţionând că în sectorul real al economiei câştigurile s-au apropiat de 15 mii lei (+13,9%), în timp ce în sectorul bugetar continuă să rămână în urmă – 11,7 mii (+15,1%).

Potrivit calculelor statisticienilor, numărul de persoane ocupate în Moldova a crescut cu 0,6% pe parcursul anului. Cele mai mari salarii în Moldova sunt câştigate de cei angajaţi în domeniul informaţiei şi comunicaţiilor – peste 34 mii lei, în domeniul bancar şi financiar – 25,9 mii lei, iar de producătorii şi furnizorii de gaze, energie electrică, apă caldă, aer condiţionat – 21,1 mii lei.

Cele mai mici salarii sunt primite de lucrătorii din sectorul de catering şi cazare – 9,5 mii lei, din agricultură, silvicultură şi pescuit – 9,6 mii lei, precum şi din artă şi divertisment – 9,9 mii lei.

Salariile din învăţământ sunt încă departe de media statistică – doar 11,2 mii lei. În sănătate situaţia s-a îmbunătăţit, salariul mediu este de peste 15 mii de lei.

Teatrul ”Alexie Mateevici” invită la deschiderea unei noi stagiuni!

Teatrul Alexie Mateevici vă invită la deschiderea stagiunii XXVI! Așteptarea a luat sfârșit! După un an în care am construit, reclădit, reparat și ne-am depășit limitele, Teatrul Alexie Mateevici își redeschide ușile! 

Pe 14 decembrie, vă invităm să fiți alături de noi pentru a sărbători începutul stagiunii XXXVI și lansarea unei premiere: spectacolul Scaunele de Eugène Ionesco, în regia talentatului Florin Liță. 

Regizor din București, apreciat pentru modul unic în care îmbină tradiția cu modernul, vine să ne surprindă cu o montare care transformă absurdul într-un joc fascinant de întrebări și răspunsuri. Scaunele este o poveste despre sensul vieții, despre cât de importante sunt cuvintele rostite la momentul potrivit și despre obsesii – acele umbre care se așază confortabil pe scaun și nu te mai părăsesc. 

Poate o dorință să nu devină obsesie? Și dacă obsesia apare, cum îi facem față? Veniți să descoperiți împreună răspunsurile. 

Sub îndrumarea lui Florin Liță, actorii noștri – Elena Frunze-Hatman, Grigore Bechet, Giasti Sirah și Victor Untilă – aduc la viață personajele lui Ionesco într-un spectacol care explorează timpul, spațiul și formele în stilul inconfundabil al teatrului absurd.

Nu ratați reprezentațiile:

SCAUNELE:

  • 14 decembrie, ora 18:00 
  • 21 decembrie, ora 18:00 
  • 22 decembrie, ora 18:00 

MICUL PRINȚ

Vă așteptăm la Micul Prinț, în regia lui Mihai Țărnă – o istorie care nu are vârstă, dar reușește mereu să rămână actuală. Spectacolul este o invitație la reflecție, o călătorie prin lumi pline de înțelesuri, unde iubirea și bunătatea sunt cele mai prețioase comori. O poveste despre esența umană, perfectă pentru toate generațiile și mai relevantă ca niciodată în vremurile noastre. 

  • 17 decembrie, ora 18:00 
  • 18 decembrie, ora 18:00 
  • 19 decembrie, ora 18:00
  • 24 decembrie, ora 11:00 

ARTĂ  

Spectacolul ARTĂ, în regia lui Slava Sambriș, este alegerea ideală pentru acest an tumultos. Cele trei personaje – Francoise, Paula și Catherine – vă vor provoca să vă gândiți la limitele prieteniei și la ce înseamnă, cu adevărat, să cunoști pe cineva. Este o comedie dramatică plină de farmec, care cucerește prin replici tăioase, un stil minimalist și o poveste realistă. 

  • 20 decembrie, ora 18:00 

Biletele le găsiți pe pagina noastră https://tam.md/bilete/  sau pot fi rezervate la nr de telefon 0 604 41 471.

Medic endocrinolog: ,,În farfuria din fața ta se găsește viitorul tău cancer de colon. Cum acționează fibrele și de ce sunt ele esențiale”
Articolul anterior
O tânără a născut sub o identitate falsă pentru a oferi copilul unei alte femei
Articolul următor