De astăzi, în Israel nu mai există nici un fel de restricții. Viața a revenit la normal

Pas cu pas, Israelul a reușit să învingă pandemia. Au eliminat de astăzi toate restricțiile și s-au întors la o viață normală. Distanțarea fizică, acei 1,5-2 metri impuși pentru siguranță, restricțiile privind deplasările, numărul de persoane care au voie să participe la un eveniment ținut în aer liber sau în interior și chiar certificatul verde care demonstra imunizarea cu două doze de vaccin sau trecerea prin boală sunt istorie în Israel.

De astăzi, toate aceste măsuri au fost ridicate de autorități pentru că cifrele arată că ”Țara Sfântă” a depășit nu numai perioada critică, ci a intrat într-o zonă a normalității.

Masca medicinală e încă obligatorie la interior. Asta pentru doar vreo două săptămâni când, la rându-i, va ajunge la cutia cu vechituri a pandemiei, spun autoritățile locale.

”Nu mai există învățământ on-line, totul e față în față”

”În toată țara mai sunt doar cel mult 30 de cazuri active pe zi. Au fost zile în care nu s-a înregistrat nici o îmbolnăvire. În spitale mai sunt câțiva pacienți la oxigen, dar sunt cazuri vechi și e vorba doar de persoane nevaccinate.

Au fost închise 22 de spitale Covid pentru că nu mai sunt pacienți infectați cu coronavirus. În condițiile acestea, de astăzi în Israel s-a deschis totul: restaurante, hoteluri baruri, locuri publice.

Nu se mai face diferența între vaccinați și nevaccinați pentru că s-a ajuns la un grad mare de imunizare.

Copiii, cei de grădiniță, elevii și studenții, s-au întors la ore. Nu mai există învățământ on-line. Israelul a revenit la viața normală de dinainte de pandemie.

Singura mare grijă a autorităților de la Ierusalim este cum să păstreze acest dar pe care și l-au făcut în ceva mai bine de un an de luptă cu pandemia, în care populația a trecut peste carantine extrem de restrictive. Adică să țină totul sub control, să nu apară noi focare. Mai ales de îmbolnăviri cu tulpini modificate. De aceea, la toate porțile de intrare în țară – aeriene, rutiere sau navale -, se fac controale sanitare extrem de riguroase. Turiștii sunt reverificați prin testare chiar dacă în vamă prezintă dovada vaccinarii sau a efectuării testelor COVID-19.

sursa

Trei bărbați au fost arestați pentru escrocherie în proporție de aproape un milion de lei. Ce schemă au pus la cale

Trei bărbați de 25, 27 și 30 de ani, originari din Chișinău, Bălți și Căușeni au fost arestați, fiind învinuiți de escrocherie în valoare de aproape un milion de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.  

Ofițerii de investigație ai Direcției de Poliție Chișinău, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Principal, au documentat timp de două luni activitatea infracțională  a bărbaților. Aceștia au creat o societate comercială prin intermediul căreia au convins un reprezentant al unei companii despre existența unui lot de grâu de 350.000 de kg, destinat realizării,  eliberând fraudulos acte administrative.  Ca urmare, persoana juridică a efectuat o tranșă pe contul persoanelor vizate, în sumă de 900.000 de lei.

În cadrul cauzei penale au fost efectuate mai multe măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, fiind efectuate  percheziții autorizate, de unde au fost ridicate mai multe carduri bancare, stick-uri, ștampile, purtători de informație, dar și alte acte false.

Ca rezultat al acţiunilor procesuale efectuate, bărbații au fost reţinuţi, iar ulterior, la demersul procurorilor, au fost arestați preventiv pe un termen de 30 de zile.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoare de  la 8 la 15 ani.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu suportul mascaților din cadrul  BPDS „Fulger”.

Cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică la distanță

Forma electronică a mandatului avocatului și a avocatului stagiar va fi reglementată în legislație, iar cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică de la distanță. Raportul pentru un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat la ședința de astăzi, 26 noiembrie, a Comisiei juridice, numiri și imunități, scrie stiri.md.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Modificările legislative sunt necesare întrucât, în prezent, Legea cu privire la avocatură nu reglementează forma electronică a mandatului, iar formularul mandatului avocatului și al avocatului stagiar trebuie să fie imprimat pe suport de hârtie, cu aplicarea ștampilei.

Astfel, autorii propun modificări la Legea privind avocatura, precum și actualizarea Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă, a Codului de executare, a Codului administrativ și a Codului fiscal, pentru a integra complet utilizarea formei electronice a mandatului avocatului. 

Astfel, se va oferi posibilitatea de a certifica împuternicirile avocatului prin mandat în formă electronică și copia certificată a acestuia pe suport de hârtie. Mandatul avocatului va trebui semnat cu semnătură electronică calificată. 

Acest lucru va permite avocaților să încheie contracte de asistență juridică la distanță, iar de acest lucru vor beneficia inclusiv cetățenii din diasporă, care au nevoie de asistență juridică pentru soluționarea litigiilor care apar pe teritoriul Republicii Moldova.

De menționat că reglementarea formei electronice a mandatului avocatului va asigura și implementarea soluției E-dosar judiciar din cadrul Sistemului informațional judiciar, care presupune automatizarea procesului de depunere a cererii în instanța de judecată în format electronic și distribuirea materialelor din dosar în formă electronică. Respectiv, avocații și avocații stagiari vor putea depune cererile în instanța de judecată prin intermediul Sistemului Informațional Judiciar.

Proiectul de lege privind forma electronică a mandatului avocatului va fi propus spre examinare în prima lectură în plenul Parlamentului.

Reguli noi pentru serviciile digitale

Drepturile consumatorilor de conținut sau servicii digitale vor fi mai protejate. Un set de prevederi în acest sens au fost incluse în legea privind contractele de furnizare de conținut digital și servicii digitale, care a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Proiectul transpune în legislația națională o directivă a Parlamentului European și a Consiliului European privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale. Astfel, documentul prevede stabilirea unui set de reguli clare pentru vânzarea și consumul conținutului digital, cum ar fi programe de calculator, softuri, jocuri, cărți digitale sau DVD-uri, CD-uri sau stick-uri, în cazul în care acestea sunt purtătoare de conținut sau servicii digitale.

De asemenea, documentul conține prevederi care au drept scop protejarea drepturilor consumatorilor. Aceștia vor avea la dispoziție cel puțin doi ani pentru a solicita o remediere, în cazul în care au depistat defecte la conținutul digital. În cazul în care defectele sunt repetitive sau grave, consumatorii vor putea restitui produsul, vor putea păstra produsul și primi o parte din prețul plătit sau returna produsul și recupera banii.

La fel, vor fi eliminate barierele privind dreptul contractelor în cazul comerțului online transfrontalier cu bunuri și servicii digitale, prin crearea de drepturi și protecție uniformă a consumatorilor.

Autoritatea responsabilă de exercitarea controlului asupra respectării prevederilor privind furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital este desemnat Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Guvernul, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a documentului, va aduce actele sale normative în concordanță cu acesta.

Studiu revoluționar: Covid-19 poate forma celule care „produc anticorpi pentru tot restul vieții”
Articolul anterior
Cum arătau în copilărie Lenuța Gheorghiță, Dianna Rotaru, Olia Tira și alte vedete de la noi?
Articolul următor