Nina Crețu, moldoveanca cu peste 189 mii de urmăritori pe Instagram, și-a sărbătorit astăzi ziua de naștere, ea împlinind 21 de ani. Se pare că Nina nu a petrecut într-un restaurant, ci a ales să se simtă minunat în satul natal Negureni, raionul Telenești, alături de cei dragi.
Astăzi, bloggerița a postat câteva imagini din curtea casei părintești. Într-o ținută colorată de vară, fericită și cu zâmbetul larg pe chip, Nina a pozat lângă un decor cu baloane și piscina din curte înfrumusețată cu palmieri, bucurându-se ca un copil de micile surprize.
Internauții i-au transmis o mulțime de mesaje de felicitare și gânduri bune. Emilian Crețu a ținut și el să-i ureze surorii sale ,,La mulți ani”.
Amintim că săptămâna aceasta, tot în curtea casei părintești, și-a jucat nunta sora mai mare a lui Emilian Crețu.
Rusia a declarat stare de urgență în țară după scurgerile masive de țiței în Marea Neagră, ca urmare a eșuării celor două petroliere
Rusia a declarat joi stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de naufragierea celor două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Reuters și Agerpres, citate de digi24.ro.
Petrolierele au fost lovite de o furtună pe 15 decembrie. Unul s-a rupt în două, iar celălalt a eşuat. Scurgerile rezultate au acoperit plajele de nisip din Anapa, o staţiune populară, şi au cauzat probleme serioase pentru animale sălbatice, inclusiv păsări marine, delfini şi marsuini. Peste 10.000 de persoane au fost mobilizate pentru operaţiunile de curăţare.
Duminică, două petroliere ruseşti – Volgoneft-212 şi Volgoneft-239 – au eşauat în timpul unei furtuni în apropierea Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Moscova în 2014. Alt petrolier rus – Volgoneft-109 -, la bordul căruia se aflau 14 persoane, a emis un semnal SOS, la Marea Neagră, în urma unei ”pierderi de carburant”. O persoană a murit, iar alte 26 au fost evacuate, potrivit autorităţilor. Cele două nave se află în Strâmtoarea Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, în apropiere de Anapa. Canalul Telegram Baza a publicat înregistrări video în care apare o plajă acoperită de păcură, păsări înnegrite, blocate la sol, ameţite.
Două persoane și-au pierdut viața în incendii
Potrivit IGSU, nerespectarea regulilor de utilizare a sobelor a făcut două victime în ultimele 24 de ore, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 26 decembrie, în satul Arionești, Dondușeni, unde un incendiu a izbucnit într-o casă de locuit. Pentru lichidarea arderii la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Dondușeni și Serviciul Postului Salvatori și Pompieri Otaci. Focul a distrus mai multe bunuri materiale, iar în interiorul camerii a fost depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 89 de ani. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că gurarul sobei a fost deschis complet, iar cel mai probabil incendiul s-ar fi produs de la o scânteie.
Al doilea caz tragic a avut loc în seara zilei de 26 decembrie, în raionul Dubăsari, satul Pîrîta. Aici, angajații IGSU au fost solicitați să stingă focul, care a cuprins coșul de evacuare a fumului și parțial podul unei case de locuit. În timpul lichidării incendiului, în interiorul unei camere, pompierii au depistat cadavrul unui bărbat în vârstă de 84 de ani. Acesta s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat în urma arderii coșului de fum. Cauzele exacte și circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de organele de resort.
În vederea evitării producerii incendiilor și a cazurilor tragice în perioada rece a anului, IGSU repetă îndemnul către cetățeni de a respecta cu prudență maximă sobele și alte surse de încălzit. O atenție sporită trebuie acordată persoanelor în vârstă, care trăiesc singure, precum și persoanelor cu nevoi speciale. Astfel, cetățenii sunt rugați să fie empatici și să ofere sprijin și ajutor bătrânilor în procesul de aprindere a focului, dar și pentru gestionarea acestuia, în vederea evitării situațiilor de risc.
Pompierii IGSU atenționează oamenii că o atenție deosebită trebuie acordată procesului de întreținere a sobelor și a coșurilor de fum. Acestea trebuie curățate periodic de funingine sau alte obiecte care pot bloca evacuarea fumului. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să aerisească permanent încăperile în care arde focul în sobă sau funcționează aparatele electrice de încălzit locuințele. Mai mult, este extrem de important ca canalele de evacuare să nu fie obturate, iar sobele și alte surse de încălzit să nu fie puse în funcțiune dacă au defecțiuni.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1639 incendii în care 103 de persoane inclusiv 3 minori și-au pierdut viața.
Familiile care au copii cu dizabilități severe vor primi compensații la căldură, indiferent de venituri
Familiile care au copii cu dizabilități severe vor primi compensații la căldură, indiferent de venituri. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a explicat, astăzi, că autoritățile au operat modificări pentru luna decembrie, în cazul acestor gospodării: „Ei au explicat că din acel venit mai mare, o bună parte se duce pentru tratamente, servicii de reabilitare”, scrie unimedia.info.
„La moment avem aproximativ 6 mii de modificări pe dosare specifice, anticipăm că numărul va crește, pentru că unele sunt mai complicate și durează.
Plus, pentru decembrie am operat câteva modificări. Spre exemplu, am înțeles în noiembrie că am avut aproximativ 120 de familii în care erau preponderent copii cu dizabilități severe, iar veniturile lor erau mai mari și ei nu s-au calificat pentru a beneficia de compensații. Noi am examinat informația și solicitărie lor și am înțeles că e clar că un venit mai mare într-o familie unde există un copil cu dizabilități severe, nu înseamnă că acel venit e disponibil pentru a achita energia. Ei au explicat că din acel venit mai mare, o bună parte se duce pentru tratamente, servicii de reabilitare și o modificare pentru luna decembrie este că indiferent de venitul gospodăriei dacă în acea gospodărie este o persoană cu dizabilități severe, va beneficia de o compensație, în semn de solidaritate a noastră, a tuturor față de situația familiilor din RM care au în componență păersoane și în special copii cu dizabilități”, a declarat Alexei Buzu.