Petrece o vară „tehnologică” la taberele Tekwill Academy Kids!

A venit vacanţa de vară și vrem să o petrecem cât mai interactiv și util!

Tocmai de aceea, Tekwill Academy Kids lansează taberele de vară pentru copii și adolescenți. Robotică, electronică, design grafic, programare interactivă, științe, matematică sau chiar jurnalism! Toate acestea sunt disponibile în cadrul programului de vară al TAK.

Taberele de vară sunt desfășurate conform unui program interactiv, care nu va lăsa copiii să se plictisească. Ba mai mult! – Ei vor face experimente, vor avea ore de engleză, dans, Taekwondo și multe alte activități de dezvoltare personală.

Împreună cu mentorii TAK, micii exploratori vor trăi experiențe unice și vor căpăta abilități de comunicare și colaborare în grup, de gândire creativă și critică, capacitate de planificare și realizare a proiectelor ulilizând tehnologiile – atât de necesare în secolul XXI

Fiecare tabără are program adaptat vârstei, începând de la 7 și până la 16 ani. Durata unei tabere este de 2 săptămâni, între orele 9.00-18.30, fiind asigurat prânzul și 2 gustări. Costul unui tur este de 3200 lei.

Astfel, în perioada 14-25 iunie se vor desfășura taberele:

Star Wars – tabăra de robotică pentru copii de 10-12 ani, care visează să ajungă într-un laborator cu roboți autonomi și să devină nu doar utilizatori, dar și creatorii acestora.

Design Graphic – tabăra pentru adolescenți de 12-14 ani pasionați de arta grafică. Ei vor realiza proiecte creative cu ilustrații, fotografii și animații utilizând Photoshop-ul.

Scratch – tabără unde copiii de 8-10 ani vor învăța să animeze personajele preferate și vor crea prima lor poveste interactivă prin intermediul limbajului de programare Scratch.

Tabăra de Video Blogging destinată adolescenților cu vârsta între 11 și 13 ani, în care vom crea conținut video personalizat, utilizând tehnici moderne de filmare și montare.

Magic Numbers – tabăra pentru copii de 7-9 ani unde se vor rezolva zeci de probleme șmechere prin experimente și activități practice, stimulând gândirea logică, creativitatea și capacitatea de a gândi rațional.

MILO – o tabără de robotică, destinată copiilor de 7-9 ani, pasionați de explorarea lumii prin tehnologii. Copiii vor asambla o serie de roboți și vor face primii pași în programare.

Tekwill Academy Kids propune mai multe! Disponibilă în perioada 28 iunie – 9 iulie este

tabăraPhoto Master, pentru adolescenții de 11-13 ani, pasionați de fotografie și imagini creative. Aici ei vor învăța modalități de captare a imaginilor și elemente importante de editare a pozelor.

Smart Labtabăra pentru adolescenți de 12-15 ani, unde vom conecta robotica și electronica, vom proiecta și programa diverse mecanisme robotizate care lucrează pe baza de senzori multifuncționali.

Tabăra pentru copii curioși cu vârste între 7 și 10 ani – Science Art. Aici, pe micii exploratori îi așteaptă proiecte de cercetare a lumii înconjurătoare și experimente practice din domeniul STEAM (Științe, Tehnologii, Inginerie, Matematică și Arte).

Pentru copiii de 10-12 ani este disponibilă în perioada 12-23 iulie tabăra de MoJo (Mobile Journalism) – destinată celor captivați de tot ce înseamnă jurnalism și tehnologii: reporterie, filmare și editare. Aici vor învăța cum pot folosi doar telefonul mobil pentru a deveni un adevărat jurnalist.

În aceeași perioadă, pentru adolescenți de 12-15 ani pasionați de programare, propunem tabăra Web Master. Împreună vom crea o pagină web cu conținut bazat pe domeniul de interes al copilului.

Tabere Tekwill Academy Kids vor fi disponibile toată vara!

Pentru detalii despre toate taberele disponibile și înregistrare, accesați: http://tabere.tak.md/, sau contactați-ne la numărul de telefon 079744448.

Pentru înregistrare – accesați denumirea taberei care vă interesează printr-un click.

Meta îi va plăti pe influencerii TikTok care se mută pe Instagram și Facebook. Câți bani pot câștiga și care sunt condițiile

Meta se oferă să-i plătească pe influecerii de pe TikTok care se alătură rețelelor sociale Facebook și Instagram. Deși nu menționează numele platformei explicit, momentul în care este făcut anunțul sugerează că gigantul tech condus de Mark Zuckerberg încearcă să valorifice incertitudinea care planează în jurul rivalului său din SUA, notează BBC citat de digi24.ro.

Gigantul rețelelor sociale Meta s-a oferit să plătească până la 5.000 de dolari creatorilor populari din Statele Unite care se alătură Facebook și Instagram. Anunțul precizează că cei care se alătură din „aplicații sociale terțe” vor primi bani pe baza „unei evaluări a prezenței” pe rețele sociale. Deși nu menționează TikTok după nume, momentul sugerează că Meta încearcă să valorifice incertitudinea din jurul rivalului său, deoarece întrebările cu privire la soluția pe care președintele o poate găsi pentru această platformă, persistă.

TikTok spune că are 170 de milioane de utilizatori în SUA – iar mulți dintre ei depind total financiar de această platformă – ceea ce înseamnă că mulți oameni ar căuta un loc alternativ pentru a-și continua generarea de venituri din social media dacă platforma ar dispărea. Meta spune pe site-ul său că cei acceptați în așa-numitul „Breakthrough bonus program” vor primi banii în primele 90 de zile în aplicație, atâta timp cât postează în mod regulat. Utilizatorii trebuie să posteze cel puțin 20 de reel-uri pe Facebook și 10 reel-uri pe Instagram – versiunea Meta a videoclipurilor TikTok – la fiecare 30 de zile în această perioadă. De asemenea, prevede că acestea trebuie să fie videoclipuri originale, mai degrabă decât cele partajate anterior pe alte platforme.

Dar nu toată lumea se poate alătura – banii vor fi disponibili doar acelor persoane care sunt complet noi fie pe Facebook, fie pe Instagram. Și se pare că va și decide pe cine să accepte de la caz la caz, deoarece oamenii trebuie să aplice pentru a fi acceptați în program. De asemenea, oferă alte avantaje, cum ar fi un abonament gratuit la sistemul său de verificare a contului. Nu este prima oară când Meta vrea să atragă utilizatorii ByteDance. Duminică, Meta a anunțat Edits, o aplicație uimitor de asemănătoare cu CapCut de la ByteDance – o aplicație de editare video care a ajuns și ea offline când interdicția ByteDance a intrat în vigoare. Iar cu două zile mai devreme, Meta a postat un videoclip în care doi creatori au discutat despre „noua experiență cu link-ul afiliat” al Facebook – cu alte cuvinte, încercarea Meta de a-și construi propria versiune a magazinului TikTok de mare succes. În noul sistem, utilizatorii Meta vor putea adăuga linkuri afiliate direct pe videoclipurile lor exact cum funcționează pe TikTok.

Dar acestea nu sunt toate schimbările pe care Meta le-a făcut – și poate cea mai semnificativă din punct de vedere vizual este o schimbare directă a modului în care arată Instagram. Acest lucru a dus la unele reacții din partea creatorilor frustrați de faptul că profilurile lor arată acum diferit, iar șeful Instagram Adam Mosseri a spus că este conștient de critici. „Una dintre greșelile pe care le-am făcut a fost să nu îi avertizez suficient pe oameni”, a spus el într-o postare pe Threads, o altă platformă care a fost lansată de Meta în încercarea de a valorifica turbulențele de la Twitter, acum X.

„Floarea cadavru” a înflorit după 15 ani. Peste 10. 000 de oameni au asistat la evenimentul extrem de rar, în Sydney

Au fost cozi kilometrice în Australia, unde 10 mii de oameni au asistat la un eveniment extrem de rar. O plantă exotică, cunoscută sub numele de Putricia, a înflorit pentru prima dată în 15 ani la Grădina Botanică din Sydney, scrie observatornews.ro.

Planta are o înălţime de 1,5 metri, iar în timpul înfloririi, care durează doar 48 de ore, emite un miros neplăcut, asemănător cu al unui cadavru în stare de putrefacţie. 

În ciuda inconvenientului, evenimentul a avut parte de un public extraordinar de mare. Cei care nu au vrut să se expună „parfumului” florii au urmărit înflorirea ei online şi au inundat internetul cu glume, opere de artă tematice şi discuţii.  

Floarea Putricia, cunoscută oficial sub numele de Rafflesia arnoldii, este una dintre cele mai fascinante și ciudate plante din lume. Este renumită pentru dimensiunea sa impresionantă, mirosul puternic de carne putrezită și modul său unic de viață.

Floarea poate atinge un diametru de peste 1 metru și cântărește în jur de 11 kilograme, fiind una dintre cele mai mari flori din lume. Emite un miros de carne putrezită pentru a atrage insectele polenizatoare, în special muștele, care cred că floarea este o sursă de hrană.

Floarea putridă este o plantă parazită. Nu are frunze, tulpină sau rădăcini proprii, trăind pe o plantă gazdă, de obicei o viță-de-vie tropicală, de unde își obține toți nutrienții.

Floarea are o existență efemeră – înflorește doar 48 de ore înainte de a începe să se descompună, motiv pentru care este dificil de observat în natură.

Calea Ferată din Republica Moldova, în colaps și demisii în lanț. Feroviarii vor intra în grevă

Feroviarii din Republica Moldova vor intra în grevă, luna viitoare, din cauza restanțelor la salarii. Cândva cea mai profitabilă întreprindere din Republica Moldova, Calea Ferată din Moldova (CFM) pierde bani după redeschiderea portului din Odesa, care a diminuat tranzitul de mărfuri prin Republica Moldova, scrie evz.ro.

Totodată, infrastructura feroviară învechită diminuează atractivitatea transportului feroviar.

Întreprinderea de stat”Căile Ferate din Moldova” (CFM) datorează peste 190 de milioane de lei angajaților, motiv pentru care aceștia au avertizat că voi intra în grevă luna viitoare. Ei intenţionează să organizeze proteste în capitală pentru a revendica plățile restante și a-și apăra drepturile.

Revendicările angajaţilor de la Calea ferată

Potrivit Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF), manifestațiile vor avea loc în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției. La fel, sunt preconizate acţiuni de protest și la cele opt noduri feroviare din țară.

Data concretă nu a fost, însă, stabilită, în speranța că problema va fi soluționată în ultima săptămâna a lunii curente. De asemenea, nu este clar dacă vor fi suspendate rutele de pasageri sau mărfuri în timpul protestelor. Fapt ce va bate și mai mult la buzunarul companiei.

Dacă pînă la finele lunii ianuarie nu vor fi identificate soluții concrete pentru plata restanțelor la salarii, începând cu luna viitoare vom organiza acțiuni de protest în toată țara. Nu ne vom opri până nu vom fi auziți de autoritățile acestui stat”, a precizat Zaporjan într-un comunicat pe situl oficial al Federației.

Potrivit lui Zaporojan, restanțele salariale pentru perioada iulie-decembrie 2024 au depășit 190 de milioane de lei. Iar conturile întreprinderii de stat sunt blocate de peste două luni. Lipsa de bani a afectat și procedurile de achiziție a motorinei și a altor resurse esențiale. Ceea ce pune în pericol funcționarea companiei.

Demisii în lanţ la Calea ferată

Pe lângă ameninţările cu proteste, mai mulţi angajaţi au început să plece de la întreprindere.

Ion Zaporojan, președintele FSF, a declarat că feroviarii au ajuns la limita disperării. Iar plângerile angajaților, adresate autorităților, au rămas fără răspuns, având în vedere că CFM este sută la sută în proprietatea statului.

Revendicările au fost comunicate inclusiv Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament.Președintele Comisiei, Radu Marian, a promis identificarea unor soluții în viitorul apropiat.

Republicii Moldova, inclusiv cursa Chișinău-Kiev, ar putea fi suspendate. Începând cu 14 ianuarie 2024, trenul Chișinău-Ungheni este singura rută feroviară activă pe plan național.

Situația dată periclitează implementarea Programului de dezvoltare a CFM în perioada 2018-2031, care prevede modernizarea infrastructurii feroviare din Republica Moldova. Cea mai mare parte a veniturilor compania o incasează din transportul de mărfuri, cel de pasageri având o cotă nesemnificativă.

În conformitate cu acest document, compania kazahă Temirzhol Zhondeu urma să execute Lucrările de proiectare și reabilitare a tronsonului de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești. Cu o lungime totală de 233 de kilometri.

La 10 ianuarie 2025 din Kazahstan în Portul Internațional Liber Giurgiulești a sosit o navă cu 3.100 tone de șine, destinate reparației capitale a liniilor de cale ferată din Moldova.

Proiectul de restructurare a căilor ferate din Moldova, în valoare de peste 150 de milioane de euro, este finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții și Uniunea Europeană.

Calea ferată din Moldova în contextul războiului din Ucraina

În contextul războiului din Ucraina, CFM a avut de câștigat economic grație devierii tranziturilor maritime pe calea terestră. Bombardamentele frecvente ale portului Odesa de la Marea Neagră a determinat mulți operatori să direcționeze transporturile prin Republica Moldova.

Cozile infernale de TIR-uri la vămile moldo-române au sporit atractivitatea căilor ferate. Însă apărarea ucraineană a reușit să deblocheze portul, care într-un final și-a reluat activitatea în regim mai mult sau mai puțin obișnuit. Astfel, feroviarii moldoveni și-au văzut veniturile suplimentare topindu-se la fel de repede cum au apărut.

Totuși, războiul nu este cauza principală a pierderilor suportate de CFM. Începând cu anul 2007, întreprinderea a suportat o diminuare constantă a volumelor de mărfuri transportate, de la 28,8 milioane de tone la doar 3,5 milioane tone, excepție fiind anii 2013 și 2014.

Datele statistice mai arată că în dinamica structurii transportului feroviar și rutier de marfă în perioada 2000-2006 cel feroviar s-a redus de la 28% la doar 9%, iar cel rutier a crescut de la 71% la 90%.

Explicația ar fi că Republica Moldova a implementat o serie de proiecte naționale care au îmbunătățit calitatea drumurilor. Fără a aduce îmbunătățiri substanțiale la căile ferate, pe de altă parte.

Lungimea totală a rețelei de cale ferată administrată de CFM este de 1.232 kilometri, din care 1.218 km reprezintă ecartament larg (1.520 mm) – adică de model sovietic – și 14 km cu ecartament normal (1435 mm) – adică european.

Cetățenii moldoveni vaccinați complet pot călători fără restricții în Ucraina
Articolul anterior
Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Haşdeu” invită copiii la cea de-a treia ediție a programului „Provocarea verii”
Articolul următor