În următoarele trei zile, disconfortul termic va fi ridicat. Meteorologii anunță maxime între +30 și +36 de grade.
Duminică, luni și marți, în Moldova, sunt prognozate nopți tropicale, cu minime de până la +25 de grade celsius.
În următoarele trei zile, disconfortul termic va fi ridicat. Meteorologii anunță maxime între +30 și +36 de grade.
Duminică, luni și marți, în Moldova, sunt prognozate nopți tropicale, cu minime de până la +25 de grade celsius.
Avalanșa de reacții de pe rețelele de socializare arată clar că nemulțumirile legate de compensațiile pentru energie din această iarnă au depășit simpla matematică a tarifelor. Mulți cetățeni, mai ales cei cu venituri mici sau cu persoane vulnerabile în familie, consideră că sprijinul financiar este insuficient. Cu toate acestea, autoritățile spun că lucrurile trebuie privite altfel: „Am spus de mai multe ori că cetățenii care beneficiază de compensații nu vor achita mai mult în acest an comparativ cu anul trecut. Asta și realizăm în prezent,” a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, scrie moldova1.md.
Conform autorităților, tariful pentru gaze naturale a scăzut considerabil, de la 18,07 lei/m³ în noiembrie 2023 la 13,12 lei/m³ în noiembrie 2024. Asta înseamnă că o factură fără compensații este acum de 1.968 lei pentru un consum de 150 m³, comparativ cu 2.710 lei anul trecut. Chiar dacă suma compensată a scăzut de la 856 lei la 300 lei, factura finală este mai mică în 2024: 1.668 lei, cu 186 de lei mai puțin decât în 2023.
Un exemplu concret arată că o gospodărie care se încălzește utilizând energie termică nu va plăti mai mult în acest sezon rece, comparativ cu anul precedent, chiar dacă valoarea compensațiilor acordate a scăzut. Tariful din luna noiembrie 2024, de 1.824 lei/Gcal, este considerabil mai mic decât cel din 2023, care era de 3.267 lei/Gcal.
Astfel, pentru un consum mediu de 0,86 Gcal, factura fără compensații s-ar ridica la 1.568 lei în acest an, comparativ cu 2.835 lei în 2023. După aplicarea compensațiilor, factura finală scade la 1.188 lei în 2024, ceea ce înseamnă cu 90 lei mai puțin decât în sezonul anterior.
Guvernul mai asigură cetățenii că va amortiza orice creștere de tarife la energie, astfel încât gospodăriile să nu achite post compensație mai mult decât au achitat în sezonul rece precedent.
„Guvernul este alături de cetățeni și în acest an, și vom trece și această iarnă cu bine. Vă mulțumesc încă o dată pentru răbdare și înțelegere! Depunem toate eforturile pentru a recepționa și soluționa toate solicitările voastre în timp util”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Patru minori cu vârstele cuprinse între 13 și 15 ani din capitală, sunt cercetați penal fiind suspectați de comiterea a trei furturi din locuințe în sectorul Botanica al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
Suspecții acționau ziua, după ce se asigurau că proprietarii au plecat de acasă și, prin forțarea geamurilor, pătrundeau în locuințe de unde sustrăgeau bani. Suma prejudiciului cauzat părților vătămate a fost estimată la aproximativ 39.000 de lei. În urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiștii de la Botanica, suspecții au fost identificați și reținuți, iar asupra lor a fost depistată o parte din banii sustrași. Minorii sunt cercetați penal pentru furt, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Aseară, un echipaj al Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO) al Direcției de Poliție Chișinău a acordat ajutor unui șofer mașina căruia, din cauza condițiilor meteo, a derapat de pe partea carosabilă și a rămas blocată, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.
Din fericire nimeni nu a avut de suferit, iar polițiștii l-au ajutat pe bărbat să pornească vehiculul și să-și continue drumul în siguranță.
În context, îndemnăm șoferii să sporească atenția în trafic și să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum, mai ales în această perioadă când vremea este schimbătoare.
Totodată, în cazul în care v-ați pomenit într-o situație de risc, apelați imediat la 112 sau cereți ajutor celui mai apropiat echipaj de poliție.