În Republica Moldova sunt 474 de persoane imunizate, testate pozitiv la COVID-19. Informațiile au fost anunțate de responsabili din cadrul Ministerului Sănătății.
Potrivit lor, cifra reprezintă mai puțin de 0,08% din numărul total de persoane imunizate în țara noastră, scrie Zugo.md.
Specialiștii anunță că simptomele au apărut la circa 13 zile, în medie. Intervalul mediu de zile de la administrarea serului și rezultatul testului PCR este 26 de zile, potrivit epidemiologilor. Responsabilii menționează că, în total, în țara noastră s-au vaccinat peste 500.000 de persoane.
Precizăm că, potrivit autorităților, doar în ultima săptămână s-au administrat peste 60.000 de doze de ser contra COVID-19. Chiar și așa, persoanele care au între 40 și 80 de ani sunt mai reticente în ceea ce privește imunizarea.