Loturi de înghețată contaminate cu oxid de etilenă, retrase de pe piaţă

Mai multe loturi de înghețată au fost retrase de pe piața din Moldova pentru că erau contaminate cu oxid de etilenă.

Loturi impunătoare de înghețată au fost retrase din magazinele din Moldova, după ce inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au depistat prezenţa oxidului de etilenă la niveluri mai mari decât cele permise de legislaţia UE, scrie timpul.md. Este vorba despre sortimentele de înghețată Snickers, Bounty și Twix, produse de compania Mars, care au ajuns și pe rafturile magazinelor din Republica Moldova.

„În cadrul anchetei de serviciu a fost stabilit ca produsele au fost importate de 3 companii, iar în baza documentelor ce atestă trasabilitatea produselor au fost identificate locurile unde au fost distribuite aceste produsele și a fost asigurată retragerea produselor din loturile de producere menționate în notificare ca fiind contaminate”, anunță ANSA.

Astfel, produsele au fost retrase din magazine şi urmează a fi returnate în țara de origine, mai anunță ANSA.

La fel, țările membre ale Uniunii Europene au organizat o serie de întruniri în cadrul reuniunilor coordonatorilor de criză pentru hrană și furaje din 29 iunie 2021, 30 iunie 2021 și 13 iulie 2021 privind prezența oxidului de etilenă peste limita de cuantificare în unele materii prime folosite în producerea înghețatei (aditiv E410).

„Ca răspuns la solicitările statelor membre, Comisia Europeană a oferit analiza legislației aplicabile nivelurilor maxime de reziduuri. Statele membre au concluzionat că, în conformitate cu dispozițiile legale stabilite pentru produsele care conțin aditivul E410 despre care se știe că este contaminat cu oxid de etilenă nu se poate defini un nivel sigur de expunere pentru consumatori și, prin urmare, orice nivel la care consumatorii pot fi expuși, prezintă un risc potențial pentru consumatori, în consecință, pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății, a fost hotărât ca operatorii din sectorul alimentar care au introdus produsele pe piața UE, sub controlul autorităților naționale competente, să asigure retragerea acestor produse de pe piața UE și să informeze consumatorii”, se mai arată în comunicat.

Amintim că în data de 16 iulie, Comisia Europeană a cerut retragerea de pe piață a tututor produselor care conţin un aditiv numit roşcovă care ar fi contaminat cu oxid de etilenă, un pesticid cancerigen interzis în Europa.

Angelina Jolie, dezvăluiri emoționante: ”Puteți să-mi luați totul. Nimic altceva nu contează”

Rolul favorit din viața Angelinei Jolie este cel de mamă. În noul ei film, „Maria”, câștigătoarea de Oscar o interpretează pe Maria Callas, una dintre cele mai apreciate soliste de operă din secolul XX. Întrebată ce ar putea compara cu dragostea pentru operă a Mariei Callas, Angelina a răspuns fără să stea pe gânduri: „maternitatea”, scrie peroz.ro.

Într-un interviu pentru Good Morning America, actrița de 49 de ani a vorbit, așa cum o face rareori, despre copiii ei. Să fie mamă e cel mai important pentru ea. „Este fericirea mea. Puteți să-mi luați totul. Nimic altceva nu contează”, a spus ea.

Jolie are șase copii, trei adoptați, Maddox (23), Pax (21) și Zahara (19), și trei biologici, Shiloh (18) și gemenii Knox și Vivienne (16), cu fostul ei soț, Brad Pitt, cu care e într-o luptă de opt ani pentru custodie și bunuri.

Angelina a lucrat cu Maddox și Pax la filmul „Maria”. Actrița spune că a fost o experiență extraordinară să-i aibă și pe ei în spatele camerelor. Recent, a colaborat și cu Vivienne pentru un show pe Broadway.

Copiii Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt, în atenția întregii lumi de când s-au născut

Deși arată implicare în aceeași lume artistică în care activează părinții lor, niciunul dintre cei șase nu ar vrea să fie staruri în fața camerelor de filmat. „Sunt destul de privați”, a spus Jolie, menționând că Shiloh e campioană la acest capitol: „e extrem de privată”. „Nu s-au născut cu intimitate, așa că sper să pot avea parte de asta pe măsură ce cresc”, a mai menționat Jolie, care oferă rar detalii despre viața ei de familie.

Copiii au început, însă, să prindă gustul showbizz-ului. Shiloh e pasionată de dans, Vivienne, Maddox și Pax, de lumea producției de film și teatru. De asemenea, ceilalți doi copii, Zahara și Knox, au apărut de câteva ori pe covorul roșu alături de mama lor. Cel mai recent a fost rândul lui Knox. Îmbrăcat la patru ace și părând a fi în largul lui, a fost partenerul celebrei lui mame la Governors Awards.

Scandal în Italia din cauza bradului de Crăciun care va fi instalat în capitală

Un brad de 200 de ani dintr-un oraş italian de pe malul Lacului Garda a fost tăiat pentru a fi dus la Roma şi a deveni tradiţionalul brad de Crăciun din Piaţa Sfântul Petru, în pofida unui îndelungat şi înflăcărat protest local, informează agenţia italiană ANSA, scrie Agerpres.

Bradul, situat în Val di Ledro, a fost tăiat în ciuda unei serii de proteste la lumina lumânărilor organizate de localnici pentru ”salvarea dragului nostru Gigant Verde”.

”Regretăm foarte tare tăierea bradului de 31 de metri”, a spus Lorenzo Vescovi, unul dintre primii localnici care a protestat împotriva doborârii bradului.

”Ceea ce va ajunge la Roma va fi o fiinţă vie muribundă. Lupta noastră nu se opreşte, vrem să împiedicăm tăierea arborilor în această vale şi pretutindeni pentru un obicei crud şi anacronic”, a mai spus el.

Vaticanul a spus că ”alegerea de a tăia arborele a fost una ecologică”. ”Copacul a fost tăiat pentru a prioritiza dezvoltarea corectă a pădurii”, a mai spus Vaticanul

Municipalitatea scoate la licitație mai multe încăperi și spații din Chișinău

Primăria municipiului Chișinău scoate la licitație diverse tipuri de încăperi și spații de pe 21 de adrese, informează unica.md cu referire la un comunicat al Primăriei.

Pe data de 27 noiembrie 2024, ora 10:00, în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43, va avea loc licitația pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea Municipiului Chișinău.

Organizator: Direcția Generală Economie, Comerț și Turism

Descriere eveniment: La concurs sunt expuse diverse tipuri de încăperi și spații de pe 21 de adrese, cu suprafețe cuprinse între 4,7 m² și 355 m², fără drept de privatizare, cu amplasare la etaj, la subsol, la parter, etaj tehnic, soclu, garaje etc.

Cuantumul inițial al chiriei anuale pentru încăperile expuse la licitație variază de la 500 lei până la 250 000 lei, iar termenul de locațiune este de 5-7 ani.

La concurs pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini.

Persoanele interesate urmează să prezinte, nu mai târziu de 24 de ore până la desfășurarea licitației, organizatorului – Agenția „Capitalimobil” SRL, următoarele acte:

  • cererea în forma stabilită;
  • extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (pentru persoanele juridice);
  • procura (în cazul participării prin reprezentant);
  • copia actului de identitate;
  • documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din prețul inițial și a taxei de participare.

Femeile puternice nu aleargă niciodată după bărbaţi nehotărâţi
Articolul anterior
Punctele de trecere a frontierei au fost luate cu asalt săptămâna trecută
Articolul următor