Zeci de agenţi economici au fost verificaţi de ANSA

Zeci de unități au fost controlate de ANSA în privinţa respercării măsurilor anti-COVID.

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au verificat, în perioada 2-9 august, 168 de unități cu privire la respectarea măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19. Este vorba despre unități de alimentație publică, magazine și piețe agroalimentare. În total au fost efectuate 70 de controale comune cu alte autorități (IGP, ANSP), la 12 unități au fost înregistrate neconformități, scrie safenews.md.

În perioada iunie 02 – 10 august 2021, ANSA a efectuat 19.007 controale, dintre care 4.908 controale comune cu alte autorități (IGP, ANSP, APL) și au fost înregistrate neconformități la 2.290 de unități, iar în urma controalelor au fost întocmite 511 dosare care au fost expediate către IGP.

Cele mai frecvente neconformități întâlnite sunt:

– nu se efectuează termometria personalului;

– lipsește registrul de evidență a sănătății angajaților/termometria.

– nu sunt dezinfectate suprafețele de lucru la fiecare 3 ore;

– măștile de protecție sunt purtate incorect;

– nu se respectă distanța fizică de cel puțin un metru între persoane în unitățile de

Arderea anvelopelor în noaptea de Paști este interzisă. Cât constituie amenda?

Agenția de Mediu anunță cetățenii să evite aprinderea rugurilor în Noaptea de Înviere, în special în cazul arderii anvelopelor, pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediul înconjurător.

Autoritățile menționează că, în procesul arderii anvelopelor, în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene, iar în funcție de caracteristica și direcția vântului, aceste substanțe pot fi dispersate la distanțe mai mari de 160 de kilometri.

În acest context, Agenția de Mediu anunță că arderea anvelopelor este interzisă. Conform legii, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanți ce au cauzat prejudicii, dacă această acțiune nu constituie infracțiune, se sancționează cu o amendă de până la 1.800 de lei aplicată persoanei fizice și cu amendă de până la 15.000 de lei aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la un an.

Totodată, autoritățile anunță că începând cu 23 martie 2023 a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate.

Conform Regulamentului, cetățenii care dețin anvelope uzate sunt obligați să nu le arunce la întâmplare sau să le ardă, ci să le returneze operatorilor economici autorizați pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, care au obligația de a le prelua gratuit de la cetățeni.

Lista agenților economici autorizați pentru colectarea și tratarea deșeurilor de anvelope:

  • SRL „Ecoelastic Lux” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 079581858, (+373) 060255552;
  • „Moldrec Group” SRL (autorizat pentru colectare) – (+373) 79708821;
  • „Ispan Lux” SRL (autorizat pentru colectare și tratare) – 029424018;
  • „Palin Construct” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 60892019;
  • SRL „Eco Recycling” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 79772055.

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit ieri, 3 mai, cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. Discuția a avut loc în contextul Sfintelor Sărbători de Paști și s-a referit la bucuria Învierii și reunirea familiilor în această perioadă, dar și la importanța unității, a bunei înțelegeri și a grijii față de aproapele nostru.

Șefa statului l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa să contribuie la menținerea Păcii din țara noastră și din toată lumea. Creştinismul este o religie a Păcii, a Toleranţei şi a Iubirii aproapelui.

Kate Middleton, operată de medici italieni. S-a ținut în secret

Ies la iveală noi detalii legate de operația suferită de Kate Middleton. La începutul anului, aceasta a fost supusă unei intervenții la abdomen. Pentru această procedură medicală, o echipă de medici din Italia s-ar fi deplasat la Londra. Printre cei care au luat parte la intervenție se numără unul dintre cei mai renumiți specialiști ai Policlinicii Gemelli, scrie evz.ro.

Potrivit unor zvonuri apărute în spațiul public, neconfirmate de Casa Regală, chirurgii italieni ar fi fost implicați în operația suferită de prințesă în ianuarie. Pentru intervenția suferită de Kate Middleton, soția moștenitorului tronului Angliei, William, medicii britanici ar fi colaborat cu cei italieni.

Cu toate că nu există o confirmare din partea Palatului Buckingham, informația s-a răspândit rapid in spațiul public. De altfel, subiectuleste detaliat de revista „Gente”, în ediția din 3 mai. Nici Policlinica Gemelli nu confirmat această informație.

La intervenție a luat parte un medic reputat de la Gemelli

Kate Middleton ar fi fost operată de un reputat medic din Italia. Încă de la începutul lunii, acesta a vorbit despre diagnosticul prințesei, dar și despre șansele de supraviețuire ale persoanelor care se confruntă cu el. Totuși, acesta nu a lăsat de înțeles că ar fi făcut parte din echipa de medici care s-au ocupat de caz.

Până în prezent, cunoscuta clinică medicală din Italia nu a confirmat că ar avea vreo legătură cu situația prințesei.

Prințul William se ocupă în continuare de angajamentele publice, după ce tatăl acestuia anunțase o perioadă de pauză. Recent, acesta a călătorit în sudul Angliei pentru anumite evenimente, însă nu a scăpat de curiozitatea oamenilor. Aceștia l-au întrebat dacă soția și copiii săi sunt bine.

„Vă supărați dacă vă întreb de soția și copiii dumneavoastră?”, a fost întrebarea primită de William.

Cele trei minore dispărute la Comrat au fost găsite
Articolul anterior
Cel puţin 9 morţi în urma inundaţiilor devastatoare din Turcia
Articolul următor