O tânără din România candidează pentru Parlamentul german. Vezi ce a determinat-o să intre în politică

„Iubesc Germania. Aici, toată lumea are o șansă, indiferent de origine și de condiția socială.”

La 27 de ani, Ana Maria Trăsnea candidează din partea Partidului Social Democrat din Germania (SPD) pentru un loc în viitorul Bundestag, Parlamentul german. S-a născut la Piatra Neamț și s-a mutat în Germania la 13 ani, iar după experiențe nefericite de bullying și discriminare, a decis acum să candideze pe lista social-democraților în cartierul Treptow-Köpenick, sud-estul Berlinului, scrie realitatea.md.

„Am fost întrebată dacă părinții mei sunt «Sozialschmarotzer», adică paraziți care primesc ajutor social pe nedrept și în mod fraudulos. În curtea școlii, alți elevi aruncau cu pietricele după mine. Într-o seară, când am venit de la un curs de dans, am fost amenințată de șase băieți, care erau de extremă dreapta. Am fugit într-o cafenea, din care a trebuit să mă scoată tatăl meu vitreg”, povestește tânăra.

Ana Maria Trăsnea este activă în politica comunală de aproape un deceniu. A fost adusă la 13 ani în Germania de mama ei, o femeie care a crescut singură doi copii după divorț. Mama ei a plecat din Piatra Neamț în anul 2002, la scurt timp după abrogarea regimului de vize pentru spațiul Schengen, astfel că Ana Maria a fost crescută cinci ani de o mătușă. La 13 ani s-a mutat în Germania și, în ciuda începutului dificil, când s-a lovit de rasism sau bullying, acum se simte ca acasă.

„Iubesc Germania. Aici, toată lumea are o șansă, indiferent de origine și de condiția socială.”

Incidentele nefericite cu care s-a confruntat la început au influențat și cariera tinerei. Ele au determinat-o să devină reprezentanta elevilor și purtătoarea de cuvânt a școlii. A intrat și în rețeaua germană „Școala împotriva rasismului – școala curajoasă” și a organizat schimburi de experință europene pentru elevi. După ce a luat bacalaureatul, în 2013, a decis să se înscrie în SPD, întrucât îl vede drept partidul „care luptă cel mai mult ca să ai șansa la o viață demnă și decentă, indiferent de unde și din care categorie socială vii”.

În 2016, la doar 22 de ani, a fost aleasă cea mai tânără deputată a consiliului sectorului Treptow-Köpenick. Mai târziu, a lucrat în echipa ministrului pentru familie, Franziska Giffey. În prezent, face parte din departamentul pentru educație, tineret și familie din Senatul Berlinului și a decis, în 2021, să candideze pentru Parlamentul german.

„Prea mulți oameni se plâng prea mult. Pur și simplu nu văd posibilitățile pe care le au în viața de zi cu zi pentru a schimba ceva.”

Tânăra nu-și ascunde originea română, ba chiar o afișează pe site-ul de campanie, dar spune foarte clar că Germania este casa ei și nu s-ar mai vedea trăind în România. „Acum câțiva ani, m-am întors din România, după o călătorie de mai multe săptămâni. Și m-am gândit: Aici în Germania te poți baza pe niște structuri. Aici nu trebuie să dai șpagă când mergi la vreun ghișeu sau când o rudă ajunge la spital. După ce am trecut frontiera și am călcat pe pământ german, am răsuflat ușurată. M-am simţit acasă”, precizează Ana Maria Trănsea.

Alegerile parlamentare din Germania vor avea loc pe 26 septembrie – primul scrutin după retragerea cancelarului Angela Merkel, după 16 ani în care a condus țara. Potrivit ultimelor sondajelor, social-democrații germani au preluat conducerea, iar Olaf Scholz are cele mai multe șanse să fie următorul cancelar.

Colindul lansat de Ion Paladi și Georgiana Lobonț, cel mai ascultat și cel mai viral pe câteva platforme concomitent

După succesul cu colindul “Ziua-i mare, seara-i sfânta”, alături de Paula Seling, care are peste 9 milioane de vizualizări, îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, vine cu un nou proiect muzical alături de artista din România Georgiana Lobonț – “Soră lângă frate bun”, informează unica.md.

Colindul, lansat acum câteva zile, a ajuns cel mai viral pe Tik Tok la moment, iar pe YouTube este în trendingyoutube România pe locul 19!

În prezent este cel mai ascultat colind din România! În curând atinge circa jumătate de milion de vizualizări.

Videoclipul cu imagini de poveste, filmate în Bucovina, Putna, dar și mesajul textului, vin să aducă lumina și căldura sărbătorilor de iarnă și să-i unească pe cei dragi de sărbători.

Muzica îi aparține lui Ion Paladi, textul lui Mihai Pascar, iar aranjamentul muzical este semnat de Corneliu Botgros, alături de Orchestra Națională “Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

În acest colind, pe final, se aud și vocile tinerilor din ansamblul etnofolcloric DORURELE, condus de Vladimir Șchiopu, și care este patronat de revista unica.md, fapt pentru care ținem să-i felicităm pentru colaborarea frumoasă cu interpretul Ion Paladi.

Vă invităm să savurați acest superb colind, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Marți, 17 decembrie, Ion Paladi va evolua la Sala Palatului din București în concertul Paulei Seling, iar pe 21 decembrie artistul nu va lipsi de la BT Arena Cluj, cea mai mare sală din România, de la spectacolul Georgianei Lobonț unde este Sold OUT de mai bine o lună. Colindul ”Soră lîngă Frate bun” a celor doi artiști va răsuna alături de Orchestra ”Lăutraii” condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Ion Paladi și-a început activitatea artistică de la vârsta de 11 ani. A studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al Orchestrei Naționale ”Lăutarii” și este extrem de îndrăgit atât în țară, cât și peste Prut.

Un ucrainean a vrut să mituiască polițiștii de frontieră cu 20 de euro pe care i-a pus în pașaport

Pe parcursul săptămânii curente, în cadrul activităților de control desfășurate la PTFS „Lipcani-Rădăuți Prut”, un cetățean ucrainean, în vârstă de 47 de ani, aflat în calitate de pasager într-un mijloc de transport înmatriculat în Republica Moldova, a încercat să mituiască un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu suma de 20 de euro, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Bancnotele erau plasate în interiorul pașaportului și aveau scopul de a facilita trecerea ilegală a frontierei de stat.

 Polițistul de frontieră a respins ferm tentativa de mituire, iar incidentul a fost imediat raportat autorităților competente.

Investigațiile ulterioare au relevat că cetățeanul în cauză fusese documentat anterior pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Acum, acesta este cercetat și pentru tentativa de mituire, fiind pasibil de răspundere conform legislației în vigoare.

 Cazul este documentat în continuare de către autoritățile competente, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

În acest sens, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor:

 Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii. Poliția de Frontieră promovează principiul „Toleranță zero la corupție”.

 Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate.

 Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.

Poliția de Frontieră rămâne ferm angajată în asigurarea integrității și securității frontierei, acționând cu profesionalism și respectând principiile statului de drept.

Polițiștii din Brigada cu Destinație Specială Fulger și-au comemorat astăzi camarazii căzuți la datorie

Astăzi, polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger a IGP și-au comemorat primii camarazi căzuți la datorie pe câmpul de luptă de pe Nistru din anii 1991-1992, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au cinstit în tăcere memoria colegilor și au depus jerbe de flori la morminte.

La 13 decembrie 1991, 4 polițiști ai Brigăzii cu destinație specială ”Fulger” Gheorghe Cașu (21 de ani), Ghenadie Iablocichin (26 de ani), Valentin Mereniuc (24 de ani) Mihail Arnaut (21 de ani) aflați în exercițiul misiunii, s-au deplasat lângă satul Lunga, raionul Dubăsari, pentru a acorda sprijin colegilor. În cadrul operațiunii polițiștii au fost uciși.

Prin Decret Prezidenţial, polițiștii au fost decorați post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”.
Prin gestul de astăzi, angajații poliției şi-au manifestat solidaritatea faţă de familiile eroilor poliţişti şi au adus un omagiu celor care nu mai sunt alături de noi, dar care au rămas în memoria noastră.

Cinste și onoare eternă eroilor căzuți la datorie!

Moldova ar putea să încheie noi acorduri de colaborare cu Italia. Despre ce este vorba
Articolul anterior
CNESP se întrunește azi în ședință. Ar putea fi instituite noi măsuri anti-COVID
Articolul următor