În nordul țării va fi creat un traseu eco-turistic

O asociație din Moldova și alta din Polonia vor realiza un proiect pentru crearea unui nou traseu eco-turistic – „Stâncile Prutului”.

Proiectul va fi implementat de Fundația „Terra Humana” din Varșovia, Polonia și Asociația „Moștenitorii” din Bălți, scrie agrotv.md.

Zilele acestea, experții polonezi, sosiți în Moldova, se întâlnesc cu președinții raioanelor, antrenate în proiect. Proiectul dat va contribui la conservarea și promovarea patrimoniului cultural-natural deosebit din zona de nord-vest a țării.

Proiectul „Crearea traseului eco-turistic „Stâncile Prutului” prin dezvoltarea satelor tematice în raioanele Edineț, Râșcani și Glodeni” va fi realizat până în 2023.În cadrul proiectului va fi dezvoltată o ofertă ecoturistică integrată, utilizând experiența poloneză și fortificănd implicarea membrilor comunităților rurale, în special al femeilor și tinerilor în dezvoltarea socio-economică locală, prin sporirea antreprenoriatului non-agricol.Proiectul este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul programului „Asistența poloneză pentru dezvoltare 2021”.

SUA oferă Moldovei milioane de dolari pentru stocarea energiei electrice

Sistemul energetic al Republicii Moldova va fi întărit prin intermediul unui echipament de dimensiuni mari pentru stocarea energiei electrice în baterii (BESS), care va îmbunătăți fiabilitatea rețelelor electrice, va spori integrarea energiei regenerabile și va facilita comerțul cu energie electrică cu România, Ucraina și piețele europene.

SUA oferă Moldovei milioane de dolari pentru stocarea energiei electriceImagine simbol

În acest sens, Statele Unite ale Americii vor oferi 85 de milioane de dolari, investiție care face parte din pachetul de sprijin al SUA pentru sectorul energetic din Republica Moldova de 300 milioane de dolari din 2023, prin intermediul proiectului USAID Securitatea Energetică a Moldovei (MESA).

Potrivit secretarului de Stat al SUA, Antony Blinken, care împreună cu prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, au efectuat o vizită la stația electrică Chișinău din cadrul Întreprinderii de Stat Moldelectrica, noul sistem de dimensiuni mari pentru stocarea energiei electrice în baterii (BESS) și echipamentul suplimentar vor contribui la gestionarea eficientă a rezervelor de energie și fluctuațiilor cererii, integrarea energiei din surse regenerabile în rețelele electrice naționale și mărirea capacităților pe măsură ce necesitățile energetice ale consumatorilor evoluează.

„Statele Unite sunt angajate la respectarea suveranității Republicii Moldova și a succesului său ca o țară prosperă, democratică, înrădăcinată în Europa și în Vest. O mare parte din activitatea noastră cu Moldova este de a o ajuta să-și edifice o securitate energetică. În multe țări, o diferență practică ce a fost realizată a fost prin intermediul USAID. Cu acest proiect vrem să ajutăm Moldova să-și edifice infrastructura. Aceste acumulatoare de scară mare care pot să stocheze energia pot face o diferență mare în stabilizarea rețelelor, în sporirea întrebuințării surselor regenerabile și integrarea pe piețele europene, în final. Ceea ce facem astăzi va avansa acest progres, va fi un catalizator, pentru că va atrage investiții și din sectorul privat, și din alte state”, a declarat Antony Blinken.

Astfel, instalarea sistemului BESS va plasa Moldova într-o poziție favorabilă pentru conexiuni suplimentare cu piețele energetice regionale și europene. Prin implementarea acestor soluții testate și inovatoare, cu obiectivul de a moderniza sistemul energetic moldovenesc, Statele Unite și Guvernul Republicii Moldova vor continua să promoveze tranziția spre un peisaj energetic în Moldova și în regiune mai rezilient, mai eficient și mai sustenabil.

„SUA ajută Republica Moldova să depășească probleme pe diferite dimensiuni, în special pe dimensiunea energetică. Lansăm un nou proiect aici, cu o investiție de 85 de milioane de dolari, din ajutorul de 300 de milioane de dolari promis de SUA în anul precedent. Această investiție va asigura securitatea energetică a Republicii Moldova, atunci când vor exista probleme de rețea, atunci când vor exista incidente, fie din cauza sistemelor interne, fie din cauza bombardamentelor care astăzi continuă să se întâmple asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Ajutorul SUA nu se limitează doar la sectorul energetic. Statele Unite sunt implicate în eforturile Moldovei de a construi o țară puternică, din punct de vedere economic, o țară cu instituții reziliente”, a spus premierul Dorin Recean.

În 2023, SUA au anunțat că oferă 300 de milioane de dolari în sprijinul securității energetice a Republicii Moldova. Această finanțare va sprijini instituțiile sectorului energetic al Republicii Moldova pentru fortificarea sistemului energetic al țării și consolidarea forțelor pentru viitor.

Prin intermediul investițiilor acordate urmează a fi procurate și instalate echipamente high-tech, pentru a consolida rețeaua energetică națională a Moldovei și a facilita comerțul sporit cu energie electrică cu țările vecine, dar și cele europene.

În ultimii doi ani, prin intermediul proiectului USAID Securitatea Energetică a R. Moldova, SUA au oferit asistență Guvernului Republicii Moldovei pentru dezvoltarea politicilor și programelor de furnizare a energiei, pentru îmbunătățirea planificărilor în cadrul sectorului energetic, sprijinul dezvoltării piețelor energetice orientate spre Uniunea Europeană și crearea un mediu propice pentru a încuraja investițiile sectorului privat în energia regenerabilă și eficiența energetică.

Ordine false de mobilizare, expediate unor locuitori din nordul Moldovei

Mai mulți locuitori din țară au primit scrisori cu ordine de chemare în armată, care ar fi fost expediate de către Centrul Militar Teritorial Bălți (CMT).

Ordine false de mobilizare, expediate unor locuitori din nordul Moldovei

Responsabilii de la Ministerul Apărării atenționează cetățenii că scrisorile sunt false.

„Vă asigurăm că aceste scrisori sunt false și nu au fost expediate de către Centrul Militar Teritorial Bălți. Modelul ordinelor de chemare nu corespunde cu criteriile și standardele oficiale”, anunță Ministerul Apărării.

Instituția solicită cetățenilor să verifice cu atenție orice corespondență primită și să contacteze persoanele responsabile din cadrul CMT Bălți, pentru a confirma autenticitatea acesteia.

Un bărbat din Ungheni, salvat în timp record de către medicii de pe ambulanță

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, diagnosticat cu sindrom coronarian acut, a fost salvat de echipa SAMU Ungheni, care a ajuns la locul solicitării în șapte minute și a manifestat abilități profesionale și operative.

Un pensionar, salvat de echipa SAMU Ungheni: A ajuns în șapte minuteFoto: IMSP CNAMUP

„Competența și profesionalismul manifestate de personalul medical au fost înalt apreciate printr-o scrisoare de mulțumire. Doamna Cristina a exprimat recunoștință pentru asistența medicală urgentă prespitalicească acordată și salvarea vieții socrului de 69 de ani, care a fost diagnosticat cu sindrom coronarian acut pe data de 7 mai curent”, anunță reprezentanții Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Potrivit IMPS CNAMUP, echipa a ajuns la locul solicitării în șapte minute și a efectuat măsurile salvatoare în cazul pacientului cu urgență cardiovasculară acută, manifestând abilități profesionale, operativitate și empatie. Ulterior, pacientul a fost transportat asistat cu monitorizarea parametrilor vitali la spital.

„Cuvintele emoționante și pline de respect sunt adresate echipei de asistență medicală urgentă specializată Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SAMU Ungheni:

– Medic – Svetlana Gherman;

– Asistent medical – Alexandru Merticaru;

– Conducătorul autoambulanței – Ilie Moraru.

Administrația IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească exprimă considerație și gratitudine pacienților pentru scrisorile de mulțumire, care aduc încrederea că activitatea serviciului nostru corespunde așteptărilor dumneavoastră!”, adaugă reprezentanții instituției medicale.

Adolescentul din Capitală care s-a aruncat în gol ar fi orfan. El a lăsat un mesaj de adio
Articolul anterior
Câte minute trebuie să alergi ca să arzi caloriile din două felii de pizza?
Articolul următor