Miliardarul Elon Musk s-a despărțit de iubita sa, după trei ani de relație, dintr-un motiv banal

Miliardarul Elon Musk s-a despărțit de iubita sa, după trei ani de relație! Motivul invocat pare a fi unul banal.

Elon Musk, miliardarul din spatele Tesla și SpaceX, și iubita sa, cântăreața și topmodelul Grimes, au rupt relația, după trei ani de căsnicie, anunță Business Insider, scrie realitatea.md.

Fondatorul SpaceX a confirmat că el și cântăreața canadiană sunt „semi-separați”, dar sunt în continuare în relații bune.

„Suntem semi-separați, dar încă ne iubim, ne vedem frecvent și suntem în relații foarte bune”, a declarat Musk pentru PageSix, scrie Mediafax.

„Este vorba mai ales de faptul că munca mea la SpaceX și Tesla mă obligă să fiu în principal în Texas sau să călătoresc peste hotare, iar munca ei este în principal în Los Angeles” a mai spus Elon Musk. „Ea stă cu mine acum, iar Baby X se află în camera alăturată”.

Cuplul a început să se întâlnească în 2018 și fiul lor, X Æ A-Xii, a venit pe lume anul următor. Cel mai recent au fost văzuți împreună la Met Gala, la începutul acestei luni.

Troleibuze și autobuze decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă, pe străzile Capitalei

Pentru al 5-lea an consecutiv, municipalitatea continuă tradiția decorării troleibuzelor și autobuzelor în spiritul sărbătorilor de iarnă, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest an, numărul unităților decorate a crescut la aproximativ 60, acestea urmând să circule pe mai multe rute municipale, acoperind toate sectoarele capitalei și oferind o atmosferă festivă pentru locuitori. Troleibuzele retro, care vor putea fi admirate pe data de 1 decembrie în centrul orașului, oferind un omagiu tradiției transportului public. Troleibuzele turistice, parte a proiectului special „Cunoaște Orașul alături de Moș Crăciun,” care vor transforma fiecare călătorie într-o experiență inedită pentru copii și adulți.

37 de troleibuze clasice decorate, realizate cu sprijinul mai multor agenți economici, cărora le adresăm mulțumiri pentru contribuția esențială.

19 autobuze decorate cu luminițe și decor în spiritul sărbătorilor.

Începând cu 01.12.2024, toate unitățile de transport decorate vor circula pe străzile capitalei, transformând călătoriile zilnice într-o experiență specială.

Este ultima zi în care cetățenii mai pot solicita compensații pentru noiembrie

Astăzi este ultima zi în care mai pot fi depuse cereri pentru compensații la energia consumată în luna noiembrie. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile sunt acordate începând cu luna următoare. Pe parcursul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, dar compensațiile nu vor fi acordate retroactiv, transmite IPN.

În acest an autoritățile au decis să ofere compensațiile la energie sub formă monetară, nu în factură. Pot să solicite compensație toate gospodăriile încălzite cu gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete). Plățile vor ajunge pe cardul bancar al solicitantului eligibil sau la oficiile poștale.

Autoritățile nu au oferit deocamdată detalii cu privire la mărimea compensațiilor bănești. Se întâmplă în condițiile în care Moldovagaz a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică majorarea tarifelor la gazele naturale cu circa 40%. Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a spus că decizia pe care o va lua ANRE va fi examinată, vor fi făcute calculele în interiorul Guvernului și se va lua decizia cum vor fi ajutați oamenii în această iarnă.

Până acum, au fost înregistrate peste 660 de mii de cereri pentru compensații la energie. Pentru întrebări legate de procesul de depunere a cererilor, cetățenii pot contacta gratuit Linia verde, la numărul: 0 8000 5000 (luni-vineri între 08.00 și 18.00 și sâmbătă între 10.00 și 16.00).

Creștinii ortodocși de stil vechi întră de azi în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului este unul dintre cele mai importante posturi din an. Postul Crăciunului pe stil vechi începe pe 28 noiembrie. Acesta durează 40 de zile, până în data de 6 ianuarie. În această perioadă enoriașii se vor abţine de la consumarea produselor din carne, lactate, ouă, precum și de la plăcerile trupești. În această perioadă nu se fac nunți și nici botezuri, informează unica.md.

Postul Crăciunului nu este atât de aspru precum postul Paștelui.

În postul Crăciunului, credincioșii obișnuiesc să postească de carne, brânză și ouă, iar în zilele de luni, miercuri și vineri este indicat să se consume mâncare fără ulei și fără vin. Tot în post, în zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin, iar în sâmbetele și duminicile, dar și de sărbători se dezleagă la untdelemn, pește și vin.

Potrivit rânduielilor bisericești, se lasă sec în seara zilei de 27 noiembrie. Însă, această dată se schimbă dacă cade miercurea ori vinerea și se va lăsa sec cu o zi înainte, adică de marți.

Postul Crăciunului se ține în cinstea Fecioarei Maria, care fugea și se ascundea de rușine că se simțea fără vină grea, cu Mântuitorul Hristos. Postul Crăciunului este considerat de Biserica Ortodoxă o pregătire a credincioșilor pentru bucuria sărbătorii Nașterii Mântuitorului.

Rugăciune de rostit în postul Crăciunului: „Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta Veche şi Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi spre biruinţa asupra păcatului; că împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta în toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Peste 30 de cadre didactice și-au depus demisia nemulțimite că trebuie să facă testele pe cont propriu
Articolul anterior
80% dintre pacienții cu COVID-19 ajunși la ATI suferă de delir
Articolul următor