7 metode naturale pentru a preveni pietrele la rinichi

Circa 5-10% din populație suferă de pietre la rinichi, sau urolitiază, afecțiunea fiind mai des întâlnită la bărbații cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani. Pietrele din tractul urinar se formează ca urmare a cristalizării mineralelor și a sărurilor din urină. Acestea sunt o masă solidă și pot avea o compoziție chimică variată: fosfat de calciu, oxalat de calciu, acid uric, urat de amoniu, struvit, cistină și altele, precum și combinația lor. Motivele formării pietrelor pot fi, de asemenea, diferite: tulburări metabolice, infecții, factori genetici, diverse boli ale altor sisteme și organe, stilul de viață și obiceiurile alimentare.

Dimensiunea unei pietre la rinichi poate ajunge la 8-10 mm sau poate lua forma bazinetului renal de colectare a urinei. Cu cât sunt mai mari, cu atât pietrele la rinichi provoacă dureri mai mai întrucât cauzează, în drumul lor către vezica urinară, leziuni sau iritații. Ideal ar fi să previi pietrele la rinichi.

Există câteva metode naturale care împiedică formarea pietrelor la rinichi.

1. Hidratarea

Consumul mare de lichide diluează substanțele din urină, împiedicând astfel cristalizarea lor, deci formarea pietrelor la rinichi. În acest sens, nu toate lichidele sunt indicate. Printre lichidele recomandate pentru prevenție se află: apă, ceaiul, berea, sucul de portocale și chiar și vinul și cafeaua. Pe de altă parte însă, băuturile precum sucurile carbogazoase cresc nivelul de acid uric și calciu din urină, favorizând formarea pietrelor.

2. Creșterea consumului de acid citric

Acidul citric este un acid organic pe care îl regăsim în multe fructe și legume, însă în mod special în citrice (lămâie, portocală, grepfrut). Acest acid ajută la eliminarea calciului prin urină, împiedicând astfel formarea pietrelor, dar și mărirea volumului pietrelor deja formate.

3. Limitarea consumului alimentelor bogate în oxalati

Oxalatii sunt nutrienți pe care îi regsim în multe legume, inclusiv în cele cu frunzele verzi, spanac, dar și sfeclă albă rinichsau roșie, țelină, precum și în măcriș ori în cacao.

O alimentație bogată în oxalati crește nivelul acestora din urină, favorizând formarea pietrelor la rinichi (litiaza oxalica).

4. Evitarea dozelor mari de vitamina C

Studiile realizate în domeniu au dovedit că suplimentele de vitamina C sunt asociate cu pietrele la rinichi. Este important de menționat că vitamina C pe care ne-o luăm din alimente nu are niciun impact asupra formării pietrelor la rinichi.

5. Limitarea consumului de sare

O dietă bogată în sare crește riscul apariției pietrelor la rinichi. Cantitatea mare de sodiu din sare crește conținutul de calciu din urină, ceea ce favorizează formarea pietrelor la rinichi. Pentru a preveni apariția problemelor renale, e indicat să se limiteze consumul de sare. Primul pas în această direcție constă în eliminarea alimentelor procesate din dietă.

6. Creșterea consumului de magneziu

Magneziul este o minerală importantă pentru organismul nostru, însă avem tendința de a neglija acest aspect. Există dovezi de natură medicală care confirmă legătură dintre consumul de magneziu și apariția pietrelor la rinichi. Alimente bogate în magneziu sunt: macroul, alunele și semințele, fasolea, lintea, cerealele integrale, ciocolata.

7. Reducerea cantității de proteină animală consumată

O dietă bogată în proteină animală, bazată pe carne, peste și lactate, este asociată cu un risc crescut de apariție a pietrelor la rinichi. Proteină animală este bogată în purină, compus organic din acidul uric care contribuie la apariția litiazei renale urice sau mixte.

Atenție la semnele de accident vascular cerebral: Fiecare minut contează

Reacția rapidă în caz de accident vascular cerebral (AVC) poate salva vieți și reduce efectele pe termen lung. Este esențial să recunoști simptomele unui AVC și să acționezi imediat, sunând la 112. Iată care sunt semnele critice ale unui AVC, cum le poți recunoaște și ce poți face pentru a preveni un astfel de eveniment, scrie clicksanatate.ro.

Un accident vascular cerebral apare atunci când alimentarea cu sânge către o parte a creierului este blocată, ceea ce poate duce la pierderea funcțiilor creierului. Fiecare minut contează; când cineva suferă un AVC, milioane de celule nervoase sunt afectate în fiecare minut. Cu cât se primește mai repede tratament, cu atât cresc șansele de recuperare și scad riscurile de invaliditate permanentă sau deces.

Semnele cheie – acronimul FAST

Pentru a-ți aminti simptomele principale ale unui AVC, folosește acronimul FAST:

1.  Face (Față) – Observi că o parte a feței este lăsată? Este dificil să zâmbească sau să-și controleze complet fața?

2.  Arms (Brațe) – Poate ridica ambele brațe fără probleme? Sau unul dintre brațe pare slab sau amorțit și nu poate fi ținut ridicat?

3.  Speech (Vorbire) – Vorbește clar? Persoana poate avea dificultăți de a articula cuvintele sau poate părea confuză.

4.  Time (Timp) – Dacă observi oricare dintre aceste semne, este vital să suni 112 fără întârziere.

Alte semne care pot indica un AVC

Pe lângă semnele FAST, alte simptome ale unui AVC includ:

  • Pierderea bruscă a forței într-o parte a corpului, inclusiv în picioare
  • Probleme bruște de vedere la unul sau ambii ochi
  • Pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege
  • Confuzie și pierderi de memorie
  • Dureri severe de cap apărute brusc
  • Amețeală sau pierderea echilibrului

Mulți oameni nu sună la ambulanță pentru că așteaptă să vadă mai multe simptome sau cred că acestea nu par grave. Cu toate acestea, chiar și un singur semn de AVC poate fi un semnal de alarmă. De exemplu, dacă vezi că cineva nu poate zâmbi normal, e posibil să nu crezi că este o urgență, dar este esențial să acționezi imediat.

Cum poți preveni un AVC

Deși un AVC poate lovi pe oricine, indiferent de vârstă, există câțiva pași simpli pentru a-ți reduce riscul:

  • Renunță la fumat
  • Fii activ fizic
  • Limitează consumul de alcool
  • Adoptă o dietă sănătoasă și menține o greutate normală
  • Fă controale regulate, mai ales după 40 de ani, pentru a detecta afecțiuni care pot crește riscul de AVC, cum ar fi hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat și diabetul.

Fiecare minut contează

Accidentele vasculare cerebrale pot avea consecințe devastatoare, dar recunoașterea semnelor și acționarea rapidă pot face diferența. Indiferent dacă ești acasă, la muncă sau afară, dacă vezi semnele unui AVC la tine sau la cineva apropiat, sună imediat la 112.

Fumatul, interzis în mai multe locuri și amenzi până la 15 000 de lei

Lista locurilor în care este interzis fumatul va fi extinsă. Vor fi incluse terenurile de sport, parcurile acvatice sau zonele din preajma piscinelor. Un proiect de lege care conține măsuri pentru combaterea și prevenirea fumatului a fost supus consultărilor publice la Parlament, transmite IPN.

Autorii documentului propun amenzi mai mari atât pentru comercializarea produselor din tutun în locuri interzise sau minorilor, precum și pentru persoanele care utilizează aceste produse în locuri interzise. Astfel, persoanele care vor comercializa aceste produse minorilor sau nu vor verifica vârsta cumpărătorului vor risca amenzi între 8 750 și 10 000 de lei, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

La fel, amenzi mai dure vor fi aplicate persoanelor juridice care vor admite fumatul în locuri interzise. Acest lucru va fi sancționat cu amendă de până la 12 000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni până la un an. Se propune ca persoanele fizice care fumează în locuri interzise să fie sancționate contravențional cu amendă de până la 2 250 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Documentul mai conține cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor din tutun, inclusiv țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea vor trebui să conțină avertismente clare despre riscurile consumului de nicotină. Se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV.

Propunerile expuse în cadrul consultărilor publice vor fi luate în considerare la definitivarea documentului. Proiectul de lege urmează a fi examinat la ședințele comisiilor permanente și, ulterior, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârsta adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med – un parteneriat exclusiv în avantajul clienților!

Anunțăm lansarea parteneriatului dintre Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med, o colaborare dedicată sănătății clienților noștri. Astfel, clienții Farmaciei Familiei beneficiază de o reducere specială de 50% la serviciile medicale oferite de Avangard Med, prezentând cardul de fidelitate Farmacia Familiei.

Reducerea este valabilă până pe 25 noiembrie, oferind oportunitatea de a accesa o gamă variată de servicii medicale la standarde înalte de calitate.

Avangard Med este deja recunoscut pentru echipa sa de specialiști dedicați și pentru echipamentele moderne utilizate în diagnosticare și tratament, iar acum, prin parteneriatul cu Farmacia Familiei, își propune să facă accesibile aceste servicii tuturor celor care pun sănătatea pe primul loc.

Nu ratați ocazia de a vă bucura de consultații și investigații la jumătate de preț, într-un mediu sigur și profesionist! Vizitați site-ul Avanagard Med și aflați mai multe despre serviciile Centrului Medical.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard – partenerii sănătății familiei!

Medic: Numărul cazurilor de afecțiuni neurologice a crescut de 5 ori în perioada pandemiei
Articolul anterior
Ion Ceban: Profesorii din Chișinău vor fi testați gratuit
Articolul următor