Un grup de 45 de ţări cer Rusiei explicații pentru otrăvirea opozantului Alexei Navalnîi. Moscova are la dispoziţie 10 zile

Un grup de 45 de ţări, printre care Statele Unite, Canada şi membrii Uniunii Europene, au cerut marţi în faţa Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice ca Rusia să ofere explicaţii după otrăvirea în 2020 a opozantului Alexei Navalnîi.

Moscova are la dispoziţie 10 zile pentru a răspunde la întrebările adresate de ţările respective, în conformitate cu regulile OIAC al cărei sediu se află la Haga.

Pentru experţii occidentali, adversarul Kremlinului a fost victima în august 2020 agentului neurotoxic din epoca sovietică Noviciok. Alexei Navalnîi a primit îngrijiri medicale în Germania înainte de a fi închis la întoarcerea în Rusia, relatează AFP, citată de replicamedia.md.

Moscova a negat întotdeauna orice implicare.

Marţi, „45 de state părţi, printre care Marea Britanie, au informat Consiliul Executiv al OIAC că vor pune oficial întrebări Rusiei despre otrăvirea lui Navalnîi în temeiul articolului 9 al Convenţiei”, a anunţat pe Twitter delegaţia britanică. „Este esenţial ca Rusia să expună în detaliu măsurile luate pentru a investiga şi a face lumină asupra utilizării unei arme chimice pe teritoriul său”, se arată în declaraţia celor 45 de ţări.

„Statele Unite şi numeroşi membri ai comunităţii internaţionale cer de mult timp clarificări cu privire la tentativa de asasinăre de către Rusia a lui Navalnîi cu o armă chimică la 20 august 2020 şi intenţia sa de a coopera cu OIAC”, a declarat Washingtonul într-un comunicat.

„Având în vedere statutul său de stat parte la Convenţia privind armele chimice, lipsa persistentă de transparenţă şi cooperare a Rusiei în ceea ce priveşte otrăvirea este de deosebit de preocupantă”, a adăugat Washingtonul. Ţările occidentale cer în special Rusiei să descrie în detaliu măsurile pe care le-a luat de la 20 august 2020 ca răspuns la incident. Sunt, de asemenea, surprinse că Moscova nu a primit încă experţi ai OIAC pe teritoriul său pentru a ajuta la anchetă, în pofida unei invitaţii în acest sens din octombrie 2020. „În ciuda mai multor solicitări” formulate de numeroase state părţi, „Rusia nu a oferit până în prezent o explicaţie credibilă despre incident”, au declarat cele 45 de ţări într-un document oficial postat pe site-ul OIAC.

Pe de altă parte, statele membre ale Consiliului Executiv au cerut Siriei luni să autorizeze sosirea inspectorilor pe teritoriul său. Acestea consideră că Damascul continuă să încalce obligaţiile sale privind verificarea eventualei prezenţe a armelor chimice în locurile susceptibile să le producă sau să le stocheze.

Navalnîi s-a simţit rău brusc în august 2020, în timpul unui turneu electoral în Siberia. Familia şi echipa sa au suspectat o otrăvire şi au insistat ca el să primească îngrijiri în străinătate. După internarea la clinica berlineză Charite, trei laboratoare europene au constatat că opozantul rus fusese otrăvit cu agent neurotoxic de tip Noviciok, conceput în perioada sovietică.

Kremlinul a negat repetat acest fapt şi refuză să deschidă o anchetă în cazul respectiv. Putin a declarat la 22 octombrie 2020 că a cerut personal parchetului să-i permită lui Alexei Navalnîi să plece la Berlin pentru tratament.

În cadrul unei dezbateri a Clubului de discuţii de la Valdai, Putin a spus că, dacă „autorităţile ar fi dorit într-adevăr să otrăvească ‘această persoană’, nu i-ar fi permis să plece la tratament în afara ţării”, conform agenţiei de presă TASS.

„Acest om ştia că încalcă legea în vigoare în Rusia”, a spus miercuri Putin în timpul conferinţei de presă pe care a susţinut-o separat, după întâlnirea cu Joe Biden, fiind întrebat de ce Navalnîi a fost arestat la sosirea sa în ţară.

El a afirmat că opozantul nu a respectat termenii eliberării condiţionate într-un dosar din 2014, în care fusese condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare şi nu s-a prezentat în faţa autorităţii abilitate pentru a-şi semnala prezenţa.

Putin a mai spus că Navalnîi s-a întors în mod deliberat în Rusia „pentru a fi arestat”. „A făcut totul cu bună ştiinţă pentru a fi reţinut”, a insistat preşedintele rus.

La revenirea în Rusia, la 17 ianuarie a.c., Aleksei Navalnîi a fost arestat. Apoi, el a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, din care i-au fost scăzute lunile de arest la domiciliu, într-un dosar de fraudă datând din 2014, pe care el, organizaţii neguvernamentale şi mai multe capitale occidentale îl consideră ca fiind motivat politic.

Ulterior, Parlamentul European a solicitat eliberarea imediată și necondiționată a lui Alexei Navalnîi, a cărui condamnare potrivit PE, este motivată politic și contravine obligațiilor internaționale ale Rusiei în domeniul drepturilor omului; se așteaptă ca Rusia să respecte măsura provizorie a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește natura și amploarea riscului pentru viața lui Alexei Navalnîi. PE consideră că Rusia este răspunzătoare pentru starea sănătății lui Alexei Navalnîi și cere Rusiei să investigheze tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi, cooperând pe deplin cu Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC); solicită încetarea arestărilor protestatarilor pașnici și a atacurilor sistematice împotriva opoziției în legătură cu cererile de eliberare a lui Alexei Navalnîi.

PE subliniază că toate persoanele implicate în urmărirea penală, condamnarea și maltratarea lui Alexei Navalnîi ar trebui să fie sancționate în temeiul regimului mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului.

sursa: www.replicamedia.md

KALEIDOSCOP 2025: Descoperă artiștii anunțați și grăbește-te să prinzi biletele Early Bird!

KALEIDOSCOP, cel mai mare festival muzical din Republica Moldova, se pregătește pentru o ediție de neuitat! Programat să aibă loc pe 21-22 iunie la Grădina Botanică din Chișinău, festivalul promite două zile pline de energie, emoție și artiști de top.

Artiștii anunțați până acum la KALEIDOSCOP 2025

Line-up-ul festivalului este deja impresionant, iar organizatorii continuă să surprindă:

  • ATB – Legenda muzicii trance, cunoscut pentru hituri precum 9 PM (Till I Come), Ecstasy și Let U Go.
  • INNA – Diva globală a hiturilor dance, care a cucerit topurile internaționale.
  • Antonia – Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o prezență scenică electrizantă.
  • Vera Brezhneva – Carismatica artistă ucraineană, adorată pentru energia sa vibrantă.
  • Sevak – Recunoscut ca reprezentant al Armeniei la Eurovision 2018, și câștigator X Factor Ukraina, apreciat pentru vocea sa captivantă.
  • Alina Eremia și Mira – Două voci extraordinare care completează perfect atmosfera festivalului.
  • Mark Stam și Cristian Porcari – completează line-up-ul cu vocile lor remarcabile și  conexiunea specială cu publicul.

Alte surprize urmează să fie dezvăluite!

Acesta este doar începutul! Organizatorii KALEIDOSCOP promit să adauge și mai mulți artiști de renume în line-up, garantând un spectacol memorabil. Vezi cum a fost ediția anterioară 

KALEIDOSCOP | 22-23 iunie 2024 (Aftermovie) 

Prinde biletele Early Bird la KALEIDOSCOP 2025

Pentru a te bucura de această experiență unică, grăbește-te să achiziționezi biletele Early Bird, disponibile până pe 14 aprilie 2025.

Abonament Individual – 799 lei
Acces pentru o persoană la toate scenele și activitățile festivalului pe 21-22 iunie.

Abonament Family  (2 adulți + 3 copii) – 1599 lei
Acces pentru două persoane adulte și până la trei copii (sub 12 ani), cu zone dedicate familiilor.

Cumpără acum bilete pe KALEIDOSCOP.MD și asigură-ți locul la cel mai așteptat eveniment al anului!

De ce să participi la KALEIDOSCOP?

KALEIDOSCOP este mai mult decât un festival – este o experiență care te conectează cu muzica, natura și energia comunității. Într-o locație de vis, vei trăi momente de neuitat alături de artiști care au scris istorie în muzica internațională.

Un șofer vinovat de moartea unui băiat de 15 ani a scăpat fără pedeapsă

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă a unei sentințe, în privința unui bărbat de 34 de ani acuzat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane (art.264 alin.(3) lit. b) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, procesul penal a fost încetat, din motiv că fapta ar constitui o contravenție (art.236 din Codul contravențional – depășirea vitezei). Inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru comiterea contravenției, fiind încetat și procesul contravențional în privința acestuia, din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.

Procurorii nu sunt de acord cu soluția instanței și o vor contesta cu apel. 
             
Conform rechizitoriului, la 26 august 2018, inculpatul, conducând automobilul de model „BMW 320”, se deplasa pe bd. Dacia, mun. Chișinău.

În timpul deplasării cu o viteză excesivă, apropiindu-se de intersecția cu str. Băcioii Noi, mun. Chișinău s-a ciocnit în automobilul de model „Mazda 6”, care efectua manevra de virare la stânga de pe bd. Dacia spre str. Băcioii Noi, în urma cărui fapt, pasagerul automobilului de model „Mazda 6”, în vârstă de 15 ani a decedat, iar șoferului i s-au cauzat vătămări corporale medii.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate.

Gazprom nu va livra gaze în regiunea transnistreană, în luna februarie

Gazprom nu a făcut luni rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană.  Conform calendarului ENTSO-G, licitațiile pentru rezervarea capacităţilor lunare pentru luna următoare se desfăşoară în fiecare a treia zi de luni a lunii curente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La 20 ianuarie, au fost făcute următoarele rezervări:

-frontiera Turcia – Bulgaria, cca 3.1 mln m3/zi din cca 6.1 mln m3/zi ofertaţi

-frontiera Bulgaria – România, cca 0,7 mln m3/zi din cca 9,7 mln m3/zi ofertaţi 

-la frontiera România- Ucraina (Isaccea – Orlovca) a fost ofertată o capacitate de cca 11,5 mln m3/zi, dar nu au fost făcute rezervări 

-frontiera România- Moldova (gazoductul Iaşi – Chișinău) au fost rezervate cca 5 mln m3/zi din cei cca 6,1 mln m3/zi scoşi la licitaţie.

Potrivit autorităților din ţările traversate de Coridorul vertical, aceste rezervări au fost făcute de traderi internaționali. Rezervări de capacitate mai pot fi făcute și zilnic, însă acestea vor presupune costuri mai mari.

Amintim că Ministerul Energiei a propus administrației din regiunea transnistreană suport în achiziționarea gazelor naturale de pe bursele europene sau Bursa română de Mărfuri din Chișinău încă în decembrie 2024, anticipând criza umanitară generată în regiunea transnistreană de sistarea unilaterală, contrar prevederilor contractuale, a livrărilor de gaze naturale de către Gazprom.

Accident grav în sectorul Rîșcani al Capitalei. Două mașini, făcute zob
Articolul anterior
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” își deschide stagiunea 2021-2022
Articolul următor