Noi măsuri aprobate în contextul creșterii alarmante a cazurilor de Covid-19 în Capitală. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este unica instituție din Capitală care va activa în regim mixt, atât cu prezență fizică, cât și online, potrivit ultimelor decizii CNESP.
O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.
„În condițiile pragului de alertă Roșu, toate instituțiile de învățământ superior din Chișinău au fost trecute în regim online. Reieșind din faptul că USMF „Nicole Testemițanu” a reușit să atingă acoperirea vaccinală în rândul studenților de peste 95%, s-a aprobat permisiunea de a realiza activitățile de instruire cu prezența fizică în regim mixt, cu excepția cursurilor teoretice care vor fi realizate în continuare în regim online”, a declarat secretara de stat a Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolăescu.
Alte instituții de învățământ profesional tehnic și superior din localitățile cu pragul de alertă roșu vor activa în regim online, cu excepția orelor practice care implică utilizarea de echipamente tehnice/laboratoare, dar nu mai mult de 10% din activitățile didactice per program de studiu.