Criza gazelor. Vladimir Putin vrea contracte pe termen lung, la prețuri de câteva ori mai mari

La început părea o reclamă. „Cei care au fost de acord să încheie cu noi contracte pe termen lung îşi pot acum freca mâinile şi pot jubila”, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

„Cei care au semnat cu noi contracte pe termen lung se pot bucura acum de preţuri”, a declarat la rândul ei, repetând practic declaraţia lui Putin, vicepreşedinta Gazprom, Elena Burmistrova, responsabilă pentru exporturi, conform dw.com.

Moscova face reclamă contractelor pe termen lung

Deja de săptămâni Moscova transmite Europei un semnal fără echivoc: semnaţi cu Gazprom şi deci cu Rusia contracte pe termen lung pentru livrările de gaz şi nu va trebui să vă faceţi griji cu privire la curentul electric sau încălzire.

Şi aceasta s-a întâmplat pe fundalul unei crize a gazului fără precedent pe piaţa europeană. În ultimele luni preţul a explodat, ajungând la începutul lunii octombrie să fie de zece ori mai mare decât preţul mediu pe anul 2020.

Experţi, politicieni şi mass-media din Occident presupun că Gazprom a amplificat intenţionat criza energetică pe piaţa europeană pentru a face presiuni la adresa Germaniei şi a UE, în scopul obţinerii cât mai urgent posibil a aprobării pentru darea în exploatare a conductei Nord Stream 2, finalizată în Marea Baltică.

Şi anume pentru exploatarea ambelor ţevi ale gazoductului, ceea ce necesită o excepţie de la norme europene în vigoare. În acest sens a pledat și Vladimir Putin miercuri la Moscova, în deschiderea Săptămânii Energetice Ruse.

Depozitele de gaz din Germania sunt umplute în proporţie de 75 la sută, asigură guvernul de la Berlin. Dar între timp se întăreşte impresia că Moscova urmăreşte şi un al doilea obiectiv strategic.

Diverşi înalţi reprezentanţi ai Rusiei, mass-media oficiale ruse şi multiplicatori inoficiali din mediile de socializare laudă insistent practica mai veche a contractelor pentru livrările de gaz pe termen lung, sugerând statelor UE că ar fi mai bine să abandoneze tranzacţionarea liberă la bursă a gazului pe piaţa spot.

Sfânta lumină a fost distribuită preoților și enoriașilor în scuarul Mitropoliei Chișinăului

Focul Haric a ajuns la Chișinău. Acesta a fost adus în Republica Moldova atât de reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove cât și de cei ai Mitropoliei Basarabiei. Sfânta lumină va fi distribuită preoților și tuturor creștinilor, astfel încât să ajungă în toate lăcașele sfinte din țară.

În acest an, focul Haric este distribuit creștinilor și preoților care s-au adunat în fața Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului”, dar și la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”.

Delegația Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost condusă de Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, care a fost însoțit de doi clerici de la Academia de Teologie.

sursa: www.radiomoldova.md

Focul Haric a ajuns la Chișinău

Clipe de înaltă bucurie duhovnicească au trăit în această seară clericii și închinătorii adunați la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din centrul Capitalei. Delegația Arhiepiscopiei Chișinăului, condusă de ÎPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, alături de consilierii eparhiali și protopopi, au adus Sfânta lumină de la Ierusalim, la sediul Mitropoliei Basarabiei.

Într-o atmosferă de evlavie și rugăciune, Părintele Mitropolit le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Luminii Sfinte, precizând că aceasta este darul prezenței lui Hristos cel înviat din morți în Biserica Sa.

„Lumina Sfântă este o binecuvântare, o bucurie pentru cei care cred în Hristos, îl mărturisesc pe El și simt iubirea Lui”, le-a spus ÎPS Petru celor adunați la Reședința Mitropolitană.

Părintele Mitropolit s-a rugat ca Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne ajute să simțim binecuvântarea și bucuria Lui pe care ne-o dăruiește din belșug.

Ulterior, Sfânta Lumină a fost distribuită de către protopopii Arhiepiscopiei Chișinăului, care o vor distribui în fiecare parohie din subordine. După împărtășirea Sfintei Lumini, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, se va îndrepta spre Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, unde va săvârși slujba de Înviere.

sursa: Mitropolia Basarabiei/Facebook

Klaus Iohannis, mesaj de Paște pentru toți românii: „Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului”

Președintele României Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte pentru românii de pretutindeni, dar despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”.

”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere”.

”Acestea sunt valorile noastre cardinale, aşezate de generaţii pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creştină. Vă urez tuturor, dragi credincioşi ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală”, a mai transmis şeful statului român.

Ultimul cadou pe care Ronaldo i l-a făcut Georginei a lăsat-o fără cuvinte pe iubita fotbalistului
Articolul anterior
Republica Moldova vine în ajutorul României. 20 de cadre medicale vor merge la Iași
Articolul următor