Un bărbat a fost reținut, după ce a aruncat peste gardul Penitenciarului din Soroca un pachet cu droguri și 6 cartele SIM

Un bărbat de 36 de ani din Drochia a fost reținut de poliție, după ve ar fi transmis ilegal droguri și cartele telefonice pe teritoriul penitenciarului nr.6 Soroca.

Cazul a avut loc pe data de 16 octombrie, informează astăzi Administrația Națională a Penitenciarelor, scrie jurnal.md.

Potrivit instituției, în rezultatul unei înțelegeri prealabile cu unii deținuți, bărbatul a pregătit mai multe pachețele cu marijuana și hașiș, dar și șase cartele SIM, pe care le-a ambalat într-un pachet și le-a aruncat peste gardul penitenciarului.

Bărbatul a fost reținut de polițiști la scurt timp după finalizarea acțiunii, iar acum se află în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul instituțiilor penitenciare, dar și pentru transmiterea ilegală a unor obiecte sau substanţe interzise persoanelor deţinute în instituţiile penitenciare.

Conform legii penale persoana vinovată riscă pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani.

Eurovision 2024: Cine sunt cei trei favoriți la casele de pariuri

Eurovision 2024 începe duminică, 5 mai, la Malmö, în Suedia. Casele de pariuri au indicat deja primele trei țări favorite la victorie, în timp ce datele de pe serviciile de streaming muzical indică țarta gazdă ca având din nou șanse mari, notează Libertatea.

Concursul Eurovision, un festival muzical / show de televiziune care este urmărit de aproximativ 200 de milioane de oameni, începe duminică la Malmö, în Suedia, cu gala „covorului turcoaz”, iar fanii spun că este un an deschis, cu șase țări care au șanse mari la titlu. Casele de pariuri pun Croația, Elveția și Ucraina drept primele trei favorite la victorie, în timp ce datele de streaming de la Spotify sugerează că Olanda, Italia sau țara gazdă, Suedia, au șanse mari să câștige, potrivit reuters.com. 

„Anul acesta este atât de interesant pentru că sunt patru sau cinci țări care au cu adevărat o șansă bună de a câștiga”, a declarat William Lee Adams, editor al site-ului de fani Eurovision Wiwibloggs, pentru sursa citată. Și a continuat: „Eurovision este atât de plictisitor atunci când ai un singur favorit clar cu câteva luni înainte. Dar anul acesta au rămas atât de multe de jucat”.

Concurentul croat Baby Lasagna (pe numele real Marko Purišić, în vârstă de 28 de ani) a depășit săptămâna aceasta Elveția ca favorit al caselor de pariuri cu piesa „Rim Tim Tagi Dim”, despre un tânăr croat care își părăsește casa natală aspirând să devină un „băiat de oraș” cu oportunități mai bune.

Concursul muzical, care are loc din anul 1956, a îmbrățișat din ce în ce mai mult incluziunea și acceptarea în rândul comunității LGBTQ+. Aceasta este tema rapperului și cântărețului elvețian Nemo, în vârstă de 24 de ani, care va interpreta „The Code” – un cântec cu tobe și bas, operă, rap și rock despre călătoria sa de autodescoperire ca persoană non-binară.

Ucraina, care a câștigat Eurovision în urmă cu doi ani, la câteva luni după ce a fost invadată de Rusia, este reprezentată în acest an de duo-ul alyona alyona, 28 de ani, și Jerry Heil, 32 de ani, cu „Teresa & Maria”, un cântec pop cu influențe folclorice, cu un ritm puternic de dans și un rap rapid. În mod normal, câștigătorul este gazda concursului din anul următor, dar anul trecut concursul a avut loc în Marea Britanie din cauza războiului.

Un alt concurent de top este Joost Klein, în vârstă de 26 de ani, din Olanda, cu piesa sa „Europapa”, care îmbină melodii pop cu happy hardcore. Klein, care și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă, spune că melodia este despre un orfan care călătorește prin Europa încercând să se regăsească, deoarece tatăl său l-a învățat să creadă într-o Europă fără frontiere.

În cursă se află și Angelina Mango din Italia, în vârstă de 23 de ani, cu piesa „La Noia”, care se traduce prin „Plictiseală”.

Țara gazdă, Suedia, este considerată ca având șanse de a obține două victorii consecutive, fiind reprezentată de frații gemeni norvegieni Marcus și Martinus Gunnarsen, care își interpretează cântecul „Unforgettable”.

Ambasadorul SUA, Kent D. Logsdon, îi felicită pe cetățeni cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent D. Logsdon, a transmis un mesaj de felicitare pentru cetățenii moldoveni cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Ambasadorul SUA, mesaj de Paști: Vă dorim o sărbătoare plină de armonie

În imaginile video publicate pe pagina de Facebook a Ambasadei, diplomatul apare alături de soția sa, ambii purtând cămăși tradiționale.

„Cu prilejul Paștelui, vă dorim o sărbătoare plină de armonie și bucurie alături de cei dragi. În aceste vremuri deloc ușoare, fie ca spiritul sărbătorilor pascale să aducă pace, bunăvoință și înțelegere peste tot în lume. Din partea noastră, a lui Michelle, a lui Annie și a mea, vă transmitem cele mai sincere urări și un Paște binecuvântat”, a spus ambasadorul.

Volodimir Zelenski, pus de Moscova pe lista persoanelor căutate

Rusia a deschis o acțiune penală împotriva președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, și l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenția de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters.

Informația apare fără alte detalii în baza de date a MAI rus, transmite digi24.ro.

De la debutul conflictului cu Ucraina din februarie 2022, Rusia a emis mandate de arestare pe numele mai multor politicieni ucraineni și europeni, dar și împotriva procurorului Curții Penale Internaționale care a emis anul trecut un mandat de arestat pe numele președintelui rus, Vladimir Putin, pentru crime de război.

Italia: Un bărbat și-a ascuns mama moartă într-un dulap și i-a încasat timp de 2 ani pensia
Articolul anterior
Cum s-a încheiat scandalul cu grâul scos din rezerva de stat
Articolul următor