Conferință de presă, susținută la Bruxelles. Uniunea Europeană este gata să susțină Republica Moldova în criza energetică

Uniunea Europeană este gata să susțină autoritățile de la Chișinău și cetățenii Republicii Moldova în continuare, mai ales pentru a ieși din criza energetică cu care se confruntă, în prezent, țara noastră.

Declarația a fost făcută de către Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, vicepreședintele Josep Borrell, în contextul crizei gazelor naturale din Republica Moldova, în cadrul unei conferințe de presă, transmite realitatea.md.

Întrebat dacă, pe lângă ajutorul de 60 de milioane de euro pentru achiziționarea gazelor naturale, UE va mai sprijini Republica Moldova, Borrell a precizat că acest sprijin nerambursabil este un prim pas.

„Dacă am putea să rezolvăm problema gazelor naturale din Republica Moldova cu 60 de milioane de euro atunci nu ar mai fi o problemă. Știți foarte bine că aceasta nu va rezolva problema, dar e un prim pas. 

Trebuie să continuăm să căutăm și alte soluții care să rezolve deficitul dintre nevoia curentă și prețul extrem de ridicat solicitat acum de Gazprom. Pe de altă parte, nu putem spune că 60 de milioane de euro nu înseamnă nimic, 60 de milioane sunt 60 de milioane și banii ăștia o să ajute foarte mult. 

Deci, e un prim pas de la care putem să construim un sistem pentru a-i putea ajuta pe cei vulnerabili. Cu siguranță soluția nu va veni din finanțarea europeană, nu putem acoperi diferența între nevoia actuală și prețul solicitat de Gazprom.

Sunt și alte soluții, de exemplu, diversificarea mixului energetic în Moldova, aici putem contribui și cu expertiză, și cu resurse, creșterea diversificării surselor de aprovizionare, creșterea independenței energetice. Putem, de exemplu, suplimenta aprovizionarea cu gaze naturale din Polonia. 

Vom acționa simultan pe toate fronturile și vom folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a sprijini Moldova. Aceste 60 de milioane de euro sunt fonduri nerambursabile. Veți beneficia și de sprijin suplimentar”, a subliniat Josep Borrell.

În replică, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a ținut să mulțumească UE pentru tot sprijinul oferit în aceste momente de criză.

„Suntem recunoscători pentru reacția rapidă a partenerilor noștri europeni. Viteza de reacție este esențială. Vă suntem recunoscători și pentru consultanța oferită, pentru sprijinul tehnic, pentru experiența Dvs. de care am beneficiat și cu care ne-ați susținut pentru a achiziționa gaze naturale din surse alternative pentru prima dată în toată istoria noastră de 30 de ani. 

De câteva zile cumpărăm cantități limitate de gaze naturale de pe piață pentru a reuși să menținem presiunea în rețeaua de conducte și pentru a trece peste aceste obstacole care au apărut… Mulțumim pentru fondurile oferite pe care le așteptăm până la sfârșitul anului. Vom solicita, firește, și sprijin politic și tehnic”, a precizat Gavrilița.

Cod galben de ceață pe întreg teritoriul Republicii Moldova

Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață, valabil pentru mâine, 24 ianuarie, în toată țara, informează unica.md.

Avertizarea intră în vigoare vineri la ora 01:00 și va fi valabilă până la ora 12:00.

În această perioadă, pe arii extinse se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 de metri și mai puțin.

Tot mâine se așteaptă precipitații slabe sub formă de ploaie și vânt slab.

Șoferii sunt îndemnați să dea dovadă de prudență.

Caz șocant la Iași! Un copil de 3 anișori a fost găsit mort în casă. Părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir, cât timp ei erau la băut

Incident de-a dreptul șocant într-o comună din Iași. Un copilaș de 3 ani a murit, după ce părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir. Cei doi ar fi mers să bea într-un alt loc, scrie observatornews.ro

Update: Potrivit primelor informații, copilul era mort de câteva ore când autoritățile au ajuns la fața locului. Nu se știe dacă cel mic avea probleme de sănătate. Familia ar fi fost cunoscută pentru problemele cu alcoolul. 

Știre inițială:

Potrivit informațiilor, părinții au ajuns acasă dar au sunat abia peste câteva la 112, asta pentru că au crezut că cel mic doarme. 

Poliţiştii şi medicii sunt prezenţi la faţa locului și urmează să stabilească cum s-a produs nenorocirea. 

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și G7

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA, Canada și Japonia, acreditați în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu a evedențiat  principalele provocări cu care se confruntă țara noastră. Șefa statului  a remarcat  și impactul crizei energetice provocate de Rusia, care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și urmărește să influențeze procesele electorale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

În acest context, Președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova își concentrează eforturile pe asigurarea securității energetice și reducerea vulnerabilității economice a cetățenilor. Șefa statului a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat, subliniind că acest ajutor este esențial pentru stabilitatea Republicii Moldova, dar și pentru securitatea întregii regiuni.

Președinta a abordat, de asemenea, tema reformei justiției, subliniind că aceasta este nu doar o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci și o așteptare clară a cetățenilor, care își doresc o justiție corectă, independentă și eficientă. „Reformele din domeniul justiției, în special evaluarea externă a judecătorilor, încep să aducă rezultate și trebuie să continue într-un ritm accelerat,” a punctat șefa statului. 

Un alt subiect important al discuțiilor a fost consolidarea eforturilor împotriva corupției politice. Maia Sandu a subliniat necesitatea de a întări arhitectura instituțională a organelor responsabile de combaterea corupției, și de îmbunătăți cadrul legal pentru aplicarea unor sancțiuni mai dure împotriva celor implicați în corupția politică și electorală. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea integrității alegerilor parlamentare.

Dialogul a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a continua reformele necesare pentru a face față provocărilor actuale și a construi un viitor mai sigur și mai prosper pentru cetățeni.

E oficial! Unii elevi vor rămâne acasă până pe 7 noiembrie. Decizia va fi luată de organele locale din domeniul educației
Articolul anterior
Cetățenii ruși vin în Moldova pentru a se vaccina cu seruri autorizate în UE și SUA
Articolul următor