O aplicație mobilă poate salva viața albinelor din Moldova

Apicultura este unul dintre domeniile importante pentru economia Republicii Moldova, iar valoarea exporturilor de miere este anual estimată la circa 10 milioane de dolari. Totodată, potrivit portalului europarl.europa.eu aproape 76% din producția alimentară din Europa depinde de polenizarea albinelor. Însă lacunele din procesul de comunicare dintre agricultori și apicultori pun în pericol sănătatea și viața albinelor. Aceste cazuri sunt înregistrate în perioada când albinele sunt active și colectează polen, iar agricultorii trebuie să facă tratamente cu produse fitosanitare în câmp, scrie infomarket.md.


Lipsa de comunicare afectează viața albinelor
Vitalie Jereghi este unul dintre cei peste 7000 de apicultori din Republica Moldova. Și-a fondat afacerea  acum 3 ani, iar alături de partenerul său de afaceri, îngrijesc peste  100 de familii de albine „Cea mai importantă perioadă de producere a mierii are loc în lunile aprilie-mai. Tot atunci, au loc și stropirile în masă a terenurilor cu diferite produse fitosanitare. La noi, în anul 2019, 17 familii de albine au pierit, iar altele 12 au fost puternic afectate de substanțele chimice cu care au fost stropite livezile sau plantațiile din împrejurimi. Ne-a luat ceva timp și efort  să restabilim aceste familii, însă nu ne-a reușit în totalitate. A fost o lovitură, inclusiv financiară, ce putea fi prevenită printr-o comunicare constructivă între agricultori și apicultori”, susține Vitalie Jereghi, apicultor, membru al Asociației Naționale a Apicultorilor.
Potrivit Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, anual, aproximativ o pătrime din populația de albine din Republica Moldova moare din cauza otrăvirilor cu produse de uz fitosanitar. Problema ar putea fi soluționată printr-o comunicare mai eficientă dintre  apicultori și fermieri, precum și prin respectarea legislației.


Aplicație web pentru o comunicare mai eficientă
Programul Startup Moldova „Digital IMPACT” al proiectului Tekwill, susținut de USAID și Suedia, care vine să încurajeze colaborarea sectorială dintre reprezentanții industriilor tradiționale și cei din IT, împreună cu proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM), a susținut inițiativa Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM) de a găsi o soluție pentru problema apicultorilor și a agricultorilor. Aplicația web, denumită „BeeProtect” reprezintă o platformă, prin intermediul căreia fermierii pot anunța din timp stropirile, iar apicultorii pot informa despre amplasarea stupinelor. Utilizatorii-apicultori pot vizualiza pe hartă și la ce distanță se află terenurile care vor fi stropite. În caz de intoxicări, la fel, toți utilizatorii vor fi alertați.  Aplicația web a fost creată de către experții companiei IT „RoyalMap”, iar Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM) a coordonat și testat platforma.
 „Aplicația deține un sistem care permite trimiterea alertelor automate tuturor apicultorilor din apropiere, pe o distanță de 7 kilometri. Informația este disponibilă pentru toți utilizatorii, inclusiv pentru primării, pe al cărei teritoriu au fost aplicate stropirile și sunt amplasate stupinele. Ne-am dorit să furnizăm o soluție complexă, pentru a preveni o problemă în domeniul apicol, iar implementarea ei presupune și ajustarea, și aprobarea unor legi și reglulamente în această privință.”, a menționat Eugeniu Cepoi, Director Tehnic al companiei RoyalMap SRL.
 „Soluțiile inovatoare sunt esențiale în dezvoltarea sectoarelor economiei naționale. Ne-am propus să facilităm comunicarea dintre reprezentanții diferitor sectoare, oferindu-le alternative de progres pe termen lung. Suntem convinși că tehnologiile informaționale pot deveni un catalizator important pentru sectorul privat, motiv pentru care vom continua să sprijinim gândirea inovatoare și să punem în practică  idei ce ar putea produce un impact major asupra afacerilor locale. Iar acest fapt, pe termen lung, va contribui la dezvoltarea economiei naționale”, a menționat Ana Chirița, directoarea proiectului Tekwill.


Parteneriate pentru digitalizarea sectoarelor-cheie
„Digital IMPACT” este o platformă care vine să încurajeze colaborarea sectorială dintre reprezentanții mai multor industrii. Programul prevede cercetarea și identificarea problemelor din sectoarele strategice ale economiei naționale și își propune să ofere soluții IT reale, care ar putea avea un impact major asupra afacerilor independente. Programul se bucură de suportul partenerilor internaționali de dezvoltare.
 „Suedia susține transformarea digitală la nivel global, iar în Moldova, sprijină inovația, antreprenoriatul și sectorul TIC prin programele lansate de Proiectul TEKWILL. Astfel, Suedia contribuie la creșterea competențelor și a capacității în domeniul IT, promovând soluții inovatoare atât în sectoarele tehnice, cât și în cele non-IT. Integrarea tehnologiilor informaționale în diferite sfere ale vieții, precum și crearea de platforme alternative, poate contribui la oferirea oportunităților multiple de dezvoltare a afacerilor, la îmbunătățirea economiei și a condițiilor de viață în general în Moldova.”, a menționat Madelene Eichhorn, Manageră de proiecte, Ambasada Suediei în Moldova.
 „Programul  Startup Moldova „Digital IMPACT” contribuie la consolidarea efortului de dezvoltare a ecosistemului, condus de inovație și cunoașterea industriei tehnologice. Acest proiect face parte dintr-o colaborare public-privată mai largă, pe care USAID o susține în sectoarele-țintă, pentru a dezvolta afaceri inovatoare și a susține integrarea tehnologiile informaționale în diferite sectoare ale economiei. USAID crede în potențialul Moldovei și în capacitatea sectorului privat de implementa tehnologiile informaționale în activitatea de zi cu zi. Susținem dezvoltarea performantă a diferitor sectoare, deoarece situațiile dificile cer soluții avansate.”, a menționat Scott Hocklander, Șeful Misiunii USAID în Moldova.
Proiectul TEKWILL – Revoluția începe!
Starttup Moldova este parte a Proiectului TEKWILL, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei. „Tekwill” a fost creat în anul 2017 ca Centru de Excelență al sectorului ICT din Moldova, având drept scop principal alinierea domeniului la cerințele curente ale pieței. Pentru a continua să contribuie la creșterea competitivității industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei, centrul și-a extins domeniile de activitate, devenind în 2019 un proiect complex la nivel național, cu sloganul „Revoluția începe!” Obiectivul de bază al Proiectului TEKWILL, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării, prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale societății, dar și prin sporirea potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ, în conformitate cu cererea de pe piața IT.

Cea mai bogată țară din Europa caută muncitori. Salariul mediu pornește de la 6.000 de euro pe lună

Se pare că cea mai bogată țară din Europa caută muncitori. Iar aici, salariul mediu pleacă de la 6.118 euro pe lună, scrie fanatik.ro.

Cine e în căutarea unui loc de muncă în străinătate trebuie să știe că ofertele pot fi unele variate. Se poate ajungee la sute de euro într-o singură zi, dar și la mii de euro într-o singură lună, în funcție de domeniul de activitate.

În cea mai bogată țară din Europa, spre exemplu, se caută muncitori constant. Aici există cea mai mică rată a șomajului din Europa.

Este vorba despre Luxemburg, iar în prezent există în jur de 3.000 de anunțuri de angajare aici. Și se pare că salariile sunt mai mult decât atractive. De asemenea, cerințele nu sunt nici ele chiar atât de drastice.

Se pare că cea mai bogată țară din Europa oferă condiții de cazare, dar și oportunități pe măsură. De altfel salariul mediu pe an aici este de 73.418 euro. Iar asta înseamnă 6.118 euro pe lună.

Menționăm faptul că această sumă se oferă persoanelor calificate în unele domenii. De cealaltă parte, muncitorii necalificați pot să încaseze și ei sume generoase. Aici, salariile pornesc de la aproape 3.000 de euro pe lună.

Ce posturi sunt disponibile și în ce domeniu

Ce posturi sunt disponibile? Se caută de la mecanici până la electricieni și montatori de anvelope. Totodată, există locuri de muncă pentru instalatori, zidari, tehnicieni în construcții, dar și ingineri.

Astfel, cine are experiență în domeniu poate să își găsească foarte ușor un loc de muncă bine plătit în Luxemburg. Care sunt condițiile de angajare în cea mai bogată țară din Europa? Se cere deținerea unui certificat adecvat, în funcție de profesie.

Totodată, este bine ca viitorul angajat să aibă minim 10 ani de practică profesională dacă vrea un salariu bun. Și cei care nu au prea multe studii pot însă să se angajeze, dar pe salarii ceva mai mici.

Cât despre limbă, este bine ca angajații să cunoască germană în primul rând. Pe de altă parte, se acceptă și vorbitori de limba engleză de cele mai multe ori, în funcție de domeniul de activitate.

Misiunea APCE vine la Chișinău pentru a evalua campania preelectorală și climatul politic în preajma alegerilor

Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) va efectua, în perioada 16-19 septembrie curent, o vizită la Chișinău. Delegația va evalua campania preelectorală și climatul politic din țară în preajma scrutinului prezidențial și a referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, scrie evz.ro.

Oficialii vor avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu. Misiunea va discuta și cu viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

Agenda vizitei mai include discuții cu președintele Autorității Naționale de Integritate, Lilian Chișca, cu președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, și cu membrii Comisiei Electorale Centrale.

De asemenea, delegația misiunii preelectorale a APCE are planificate discuții cu principalii candidați la președinție și liderii partidelor politice. Aceștia vor avea întrevederi și cu reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale implicate în observarea alegerilor și cu reprezentanți ai mass-media.

Ferma de văcuțe, mulse și hrănite „cu ajutorul panourilor solare”

Acum 15 ani, soții Pavlov din satul Zăicanii Vechi, raionul Telenești, au cumpărat o vacă pentru a-și putea întreține familia. Atunci când aveau produse lactate în surplus, Elena Pavlov le vindea la piață, unde viitoarea antreprenoare a început să-și facă primii clienți. Lactatele ei au început a fi apreciate și tot mai solicitate, de aceea familia în fiecare an mai cumpăra câteva animale. Astfel, antreprenoarea a ajuns să dețină 50 de capete de bovine bune de lapte, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„În părțile noastre nu erau locuri de muncă. Având trei copii, trebuia să-i hrănim, să-i dăm la studii. Nu-mi doream ca soțul sau eu să plecăm peste hotare, așa că am hotărât să muncim aici, la ferma noastră”, își amintește Elena.

În toți acești ani familia a investit banii obținuți din producerea lactatelor în utilaje pentru a le ușura munca la fermă. De mici, copiii familiei au fost implicați în afacere, însă crescând au plecat departe de casă. Doar fiica Violeta, de 29 de ani, a lăsat orașul Chișinău de dragul fermei de la Zăicani.

„Ador animalele, la fel ca mama. Lucram la Chișinău și în zilele libere veneam acasă să-i ajut pe părinți. În ultimul timp am văzut că lor le este mai greu, îmbătrânesc și că trebuie să mă implic mai mult. M-am întors acasă și muncesc la fermă. Și ce dacă am terminat dreptul?”, spune fiica Elenei.

Fermierii își vând produsele lactate la piață, livrează clienților sau aceștia le procură de acasă. Într-o singură zi, vacile familiei Pavlov produc câte 350 de litri de lapte. Antreprenorii refuză să dea laptele la lăptărie din cauza prețului foarte mic pe care-l propun punctele de colectare, așa că aveau nevoie de cameră frigorifică și un tanc de răcire a laptelui pentru a păstra produsele.

Criza energetică de acum doi ani a lovit și această familie de fermieri. Odată cu prețurile mari la energia electrică, facturile lunare erau de două sau chiar de trei ori mai mari. Camera frigorifică, frigiderele, aparatele de muls, care erau foarte vechi consumau multă energie electrică.

Datorită ajutorului Agenției Austriece pentru Dezvoltare, acordat prin proiectul PNUD „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice”, antreprenoarea a reușit să achiziționeze panouri solare cu o capacitate de 8 kW, un tanc frigorific pentru păstrarea laptelui și două aparate de muls.

„Acest sprijin înseamnă foarte mult pentru noi. E primul sprijin câștigat vreodată. Ne ajută foarte mult pentru că noi avem multe utilaje conectate la energia electrică. Chiar și mâncarea pentru animale o facem la niște aparate electrice de mărunțire a furajelor. Tancul de răcire era vechi și consuma foarte multă energie electrică. Banii economisiți îi vom investi în extinderea afacerii, ne dorim o cameră mare de producere, unde să ambalăm produsele”, spune Elena Pavlov.

Acum fermierii produc brânză dulce, brânză sărată, smântână și lapte proaspăt. Aceștia își doresc să-și deschidă propriile magazine și să vândă produse gustoase și sănătoase în toată țara.

Meniul din grădinițele din Capitală va fi schimbat
Articolul anterior
Război Rece în industria auto: cursa investițiilor pentru mașini electrice
Articolul următor