Kendall Jenner este cel mai bine plătit model din lume. Ţinute din garderoba ei care să-ți folosească drept sursă de inspirație

Kendall Jenner este cel mai urmărit supermodel în online, dar și cel mai bine plătit din lume, cu o avere de 45 de milioane de dolari. Face parte din generația „Instamodels”, denumită astfel ca urmare a impactului enorm pe care îl au pe rețelele sociale și a numărului uriaș de fani. Spune că numele pe care îl poartă și faptul că face parte din cea mai faimoasă familie din America nu i-a fost neapărat de folos în carieră. Deși mulți o contrazic.

Fiica lui Kris Jenner a primit pentru prima dată titlul de cel mai bine plătit supermodel, în 2018. Atunci Forbes a publicat un articol în care anunța că numai în acel an Kendall Jenner a câștigat 22,5 milioane de dolari. 

Iar domnia ei în lumea modei semnalează clar o mișcare către influeceri ca marketeri, departe de modelele tradiționale, cu normă întreagă, notează L’officiel USA.

Viața profesională a lui Kendall Jenner  a fost marcată de numeroase realizări, dar și de controverse. A atras prima dată atenția pe când avea 14 ai. A fost mama ei, Kris Jenner, cea care a ajutat-o să semneze cu Wilhelmina Models în 2009. A urmat primul ei mare contract cu brandul Forever 21 și prima copertă cu revista American Cheerleader în 2012.

În 2013, a pozat pentru Miss Vogue Australia, Harper’s Bazaar Arabia și a semnat cu Society Management. În 2014, a defilat pentru Marc Jacobs și a stârnit discuții pentru că la 18 ani a purtat un top transparent pe podium. Jenner a susținut însă că nu are o problemă cu asta și că „îi place să i se vadă sânii”. De atunci, a prezentat pentru Chanel, Balmain, Tommy Hilfiger Vera Wang, Alexander Wang, Fendi. Și a devenit imaginea unor branduri ca Estée Lauder, Calvin Klein Jeans și Pepsi. 

Faptul că face parte din familia Kardashian nu a ajutat-o neapărat în carieră, a susținut Kendall mereu, însă nu sunt puțini cei care cred că faima familiei a fost cea care a ajutat-o ​​să crească rapid în industrie, într-o eră în care modelele pot fi angajate doar pentru numărul de followeri de pe Instagram.

Mulți oameni au presupus că numai pentru că am venit dintr-o familie cu nume mi-a fost mult mai ușor să ajung în vârsf, dar a fost de fapt complet opus”, mărturisea Kendall, în 2019, într-un interviu cu Vogue Australia.

Jenner are 196 de milioane de urmăritori pe Instagram și este o creatoare în materie de tendințe. Se află mereu în fruntea listelor cu cel mai bine îmbrăcate vedete atât pe covorul roșu, cât și pe stradă, scrie peroz.ro.

Iată câteva ținute care să te inspire, mai ales dacă ești fan Kendall Jenner:

Un șofer dezvăluie că a primit zeci de mii de lei pentru a duce oameni la protestele Particului Șor

Un bărbat, fost șofer de rută din Bălți, a recunoscut în fața instanței că a transportat organizat persoane la protestele organizate de fostul Partid Șor.

Bărbatul spune că a primit 10 și, respectiv, 20 de mii de lei pentru două curse de la Bălți spre Chișinău, bani pe care îi transmitea ulterior șefului său. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor pe marginea dosarului privind finanțarea ilegală a partidului Șor, notează Noi.md cu referire la tv8.

Potrivit procurorilor, acuzarea de stat mai are de audiat în instanță opt martori, după care urmează audierea martorilor apărării. Amintim că Marina Tauber și Partidul Politic Șor, ca entitate juridică, sînt acuzați pe patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, dar și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat. Suma totală a banilor iliciți a fost estimată la peste 195 de milioane de lei. Anterior, Ilan Șor a recunoscut că a primit bani din Federația Rusă, resurse financiare care erau folosite pentru hrana și transportarea persoanelor la protest, însă a negat că i-ar fi plătit pe manifestanți.

VIDEO! 20 de seisme! Cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani s-a produs în sudul Italiei

O serie de cutremure de o intensitate inedită în ultimii 40 de ani au fost înregistrate luni seara în regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree, lângă Napoli, sudul Italiei. Autoritățile au transmis că nu s-au produs pagube majore, scrie digi24.ro.

Un cutremur cu magnitudinea 4,4, cel mai puternic din ultimii 40 de ani, a fost înregistrat la ora locală 20:10 (18:10 GMT), la o adâncime de 2,5 kilometri, a anunţat Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), scrie Agerpres. Acesta a fost precedat la un interval de câteva minute de un cutremur cu magnitudinea de 3,5.

”De la ora 19:51 (17:51 GMT, n.red.) este în desfăşurare o serie de cutremure în regiunea regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree”, fiind înregistrate aproximativ 20 de cutremure, a indicat institutul într-un comunicat. Pompierii au semnalat pe reţeaua de socializare X „fisuri” şi „cornişe care cad”, în timp ce imagini înregistrate de localnici au arătat podeaua unui supermarket cu sticle căzute de pe rafturi în localitatea Pozzuoli, unde locuiesc o jumătate de milion de oameni.

Şcolile vor rămâne închise marţi în Pozzuoli, unde au fost deschise centre de cazare pentru locuitorii care s-au panicat din cauza acestor cutremure.

Acces gratuit pentru toți copiii la ZOO pe 1 iunie

De Ziua Internațională a Copilului, la Grădina Zoologică va avea loc Ziua Ușilor Deschise. Intrarea pentru copii de toate vârstele va fi gratuită. Despre aceasta a anunțat edilul capitalei, Ion Ceban, la o ședință a Primăriei Chișinău, subliniind investițiile municipalității în reabilitarea și modernizarea Grădinii Zoologice, transmite IPN.

Ziua Ușilor Deschise se mai organizează pe 1 iunie la Întreprinderea Municipală Regia „Autosalubritate”. Potrivit directorului interimar al întreprinderii, Igor Gîrlea, vizitatorii, de la mic la mare, vor putea vedea cum lucrează autospecialele, să afle mai multe despre sortarea corectă a deșeurilor la sursă și despre procesul privind gestionarea deșeurilor.

Mai mult, operatorul municipal de salubrizare va organiza activități educative, jocuri și concursuri cu premii.

Ziua Copilului, marcată pe 1 iunie, a intrat în istorie începând cu anul 1925, când la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor și a fost adoptată Declarația pentru protecția copilului. În anul 1954, UNICEF a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi dedicată copiilor.

Lecția pe care a învățat-o Will Smith de la fiica sa. Actorul a vorbit despre momentul dificil prin care a trecut
Articolul anterior
Cum au ajuns zeci de tone de roșii românești să fie aruncate pe câmp
Articolul următor