O adolescentă a fost vaccinată din greşeală cu un ser greşit: „Mă simt puţin rău”

Adolescentă din Cluj, vaccinată cu un ser anti-COVID greșit: „Mă simt puțin rău, dar cred că sunt efectele vaccinului”. Fata de 17 a fost vaccinatăcu serul produs de Johnson&Johnson, în loc de Pfizer, vaccinul recomandat pentru cei sub 18 ani. Acest lucru s-a produs din neglijența celor de la centrul de vaccinare de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny.

”M-am dus luni la centrul de vaccinare de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny. Am completat cererea și nu mi-a cerut vârsta, numai CNP-ul și datele de pe buletin (adresă, nume). M-am dus și m-am vaccinat cu Johnson și apoi mi-a spus doamna că nu aveam voie să mă vaccinez, pentru că nu aveam 18 ani. Am ieșit și am stat 10 – 15 minute pentru a se vedea dacă apar semne adverse.

Atunci când am vrut să îmi iau certificatul de vaccinare, mi-au spus că nu mi-l pot da pentru că nu am 18 ani și că mi-l vor da când o să fac 18 ani (în februarie 2022) sau când se rezolvă”, a povestit tânăra, potrivit ştiri de cluj.

Adolescenta a spus că a vrut să se imunizeze cu vaccinul Johnson&Johnson, dar nu i s-a precizat că serul este contraindicat pentru grupa de vârstă din care face parte.

”Reprezentanții centrului au spus că își asumă greșeala, pentru că trebuiau să mă informeze. Acum mă simt puțin rău, dar cred că sunt efectele vaccinului”, a mai spus adolescenta.

Vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson se administrează persoanelor cu vârsta de 18 ani și peste.

Un angajat al centrului a declarat că sunt aproximatic 500 de persoane pe zi la vaccin și numai un medic și trei asistente.

„S-a transmis mai departe către București problema și așteptăm un răspuns. Tabletele permit înregistrarea în sistem a minorilor, dar nu și eliberarea de certificate dacă s-au vaccinat cu Johnson. Este o greșeală informatică. Noi avem 500 de persoane pe zi la vaccin și numai un medic și trei asistente. Este un volum mare de muncă. Alături de tânără s-a vaccinat și tatăl ei, cu Pfizer. Tânăra a optat pentru Johnson.Noi am raportat situația la DSP Cluj și la Primăria Cluj-Napoca și așteptăm răspuns”, a spus unul dintre angajații Centrului.

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front

Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro.

„Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se întoarce acasă la Ternopil „pe un scut”. Un maestru al sportului în box, un cursant al clubului Ring, un multiplu campion şi medaliat la turnee naţionale şi internaţionale, şi un campion al Ucrainei printre studenţi. Un luptător în ring, un războinic neînfricat pe câmpul de luptă”, se arată în mesajul federaţiei ucrainene.

Federaţia menţionează că Volodimir a fost „un om adevărat – onest, de încredere şi sincer”. „Iubea viaţa, avea aspiraţii mari, obiective înalte şi realizări semnificative. A fost respectat de prietenii săi, apreciat de camarazii săi şi a servit drept model de tărie de spirit pentru tineri”.

Mandziuk s-a alăturat Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Forţelor Armate ale Ucrainei în toamna anului 2024.

Militarul a murit în luptă la 9 aprilie şi va fi înmormântat la Ternopil în 13 aprilie.

Duminica Floriilor//Cel mai important obicei pe care credincioșii trebuie să îl respecte în ziua Intrării Domnului în Ierusalim

Sărbătoarea de Florii este celebrată în fiecare an cu o săptămână înainte de Învierea Domnului. Praznicul marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și este considerat momentul de început al Săptămânii Patimilor, scrie digi24.ro

Din Duminica Floriilor încep să se organizeze Deniile, slujbele care amintesc momente din viața lui Hristos, iar credincioșii respectă mai multe obiceiuri și tradiții până în ziua Paștelui.

Sărbătoarea de Florii mai este denumită și Duminica Patimilor, a Floriilor sau Duminica Patimilor Domnului. Este sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox și zi cu delegare la pește.

Obiceiuri și tradiții de Florii

Crenguțele de salcie sfințite în ziua de Florii Multe dintre obiceiurile sărbătorii de Florii sunt asociate cu ramurile de salcie, care înlocuiesc crenguțele de finic și măslin cu care Iisus Hristos a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim.

Credincioșii duc la biserică crenguțe de salcie pentru a fi sfințite de preot la sfânta Liturghie și, ulterior, le duc și le păstrează în locuințe pentru sporul casei. Ramurile de salcie se pun la icoane, la intrarea în casă sau la adăposturile animalelor pentru ca acestea să fie ferite de boli.

Zi cu dezlegare la pește

Duminica Floriilor este una dintre puținele zile din postul Mare în care este dezlegare la pește.

Potrivit obiceiurilor, peștele nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbătoare.

De Florii se sărbătoresc toți cei care poartă nume de floare

Ziua de Florii este dedicată și persoanelor care își serbează onomastica, deoarece poartă nume de floare.

Potrivit tradiției, sărbătoriților li se oferă flori ori alte cadouri simbolice.

Credincioșii se spovedesc și se împărtățesc înainte de Săptămâna Mare

Mulți credincioși aleg să se spovedească înainte de Paște, imediat după slujba de Florii. Potrivit tradițiilor strămoșești, persoanele care aleg să se împărtășească în această zi au șanse mari să li se îndeplinească dorințele în scurt timp.

„Încă din ziua de Florii, cu toții simțim că cele șașe săpătămâni de post se termină și urmează o săptămână specială, o perioadă de postire mai aspră. Imediat după duminca Floriilor începe săptămâna Sfintelor Pătimiri, iar de acum mulți oameni aleg să țină post negru, dar și să participe la slujbe de spovedire.”, a declarat pentru Digi24 Părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București.

Încep Deniile din Săptămâna Mare

„Deniile încep să se săvârșească în toate bisericile din țară începând cu duminica Floriile. De acum și până în Vinerea Mare, oamenii sunt invitați să participe la slujbele speciale denumite Denii. Acestea sunt citiri sfinte care au rolul de a aminti momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim și până la Învierea Sa.”, a mai declarat părintele Cazacu.

Ce este interzis să faci în ziua de Florii

De Florii, femeile nu au voie să coase ori să spele haine. În această zi nu sunt recomandate muncile grele în gospodărie.

Ziua în care se prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim mai este denumită, în popor, și „Nunta Urzicilor”. Potrivit scrierilor vechi, din această zi înfloresc urzicile și nu mai sunt bune pentru consum.

De Florii nu se plantează copaci. Conform superstițiilor, pomii plantați în ziua de Florii nu vor înflori niciodată.

În Duminica Floriilor nu se consumă carne. Praznicul Întâmpinării Mântuitorului în Ierusalim este în postul Paștelui, iar credincioșii nu au voie să consume carne ori alimente de dulce.

„Duminica Floriilor este o zi în care ar trebui să ne debarasăm de grijle lumești și de tensiunile vremii și să punem mai mult preț pe liniște și pace. Este bine să facem fapte bune pentru noi, dar și pentru alții. Să facem milostenie și să ne împăcăm cu cei cu care, poate, am mai avut conflicte. În aceste zile, să ridicăm ochii spre Cer cu multă nădejde de mântuire.”, a mai precizat Părintele Gabriel Cazacu.

Ce tradiții sunt mâine, de Florii

Sărbătoarea de Florii (Duminica Floriilor) este una dintre cele mai importante sărbători creștine ortodoxe și marchează intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Paște. Este o zi plină de tradiții și obiceiuri frumoase. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:


1. Sfințirea ramurilor de salcie

  • Credincioșii aduc la biserică ramuri de salcie, care sunt sfințite de preot în timpul slujbei.
  • Aceste ramuri simbolizează ramurile de finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
  • După slujbă, oamenii duc salcia acasă și o pun la icoane. Se crede că aduce protecție și sănătate întregii familii.

2. Dezlegare la pește

  • Deși este Postul Mare, în Duminica Floriilor se face dezlegare la pește, adică este voie să se consume pește, vin și ulei.
  • Este una dintre cele două dezlegări importante din Postul Paștelui (cealaltă fiind de Buna Vestire).

3. Participarea la slujba de Florii

  • În această zi, bisericile sunt pline, iar slujba este una deosebit de frumoasă, cu cântări speciale.
  • Se citește despre Intrarea Domnului în Ierusalim, când mulțimea l-a întâmpinat cu „Osana!”.

4. Sărbătoarea celor care poartă nume de flori

  • Este și zi de onomastică pentru cei care poartă nume de flori: Florin, Florina, Violeta, Lăcrămioara, Crina, Narcis, etc.
  • Oamenii își urează „La mulți ani!” și își oferă flori sau cadouri simbolice.

5. Credințe și superstiții populare

  • Se spune că salcia sfințită trebuie păstrată tot anul – se pune la grindă, în grădină, la colțul casei sau în pomi fructiferi.
  • Fetele nemăritate pun o crenguță de salcie sub pernă, ca să-și viseze ursitul.
  • Se crede că dacă înfloresc pomii de Florii, anul va fi unul roditor.
  • Oamenii se „urează” simbolic cu ramuri de salcie – se ating ușor pe spate și spun „să fii sănătos ca salcia, sprinten ca peștele și iute ca săgeata!”.

Bărbatul de care s-a îndrăgostit frumoasa Oana Moşneagu, Andreea din „Adela”. E chiar un actor dintr-un serial
Articolul anterior
O femeie cu trei nepoți a început să taie din gard ca să încălzească casa
Articolul următor
Close menu