1,2 tone de mâncare din bagajele a 25 de moldoveni care mergeau la muncă, confiscate de autorităţile din Austria

Poliţiştii de frontieră austrieci au descoperit într-un autocar din Republica Moldova care mergea în Franţa 1,2 tone de mâncare şi băutură. Întreaga încărcătură a fost confiscată, apoi distrusă, scrie adevarul.ro.

După ce au primit nişte informaţii, echipa mobilă a Biroului Vamal din Austria a trecut la controlul vehiculului în care se aflau 25 de cetăţeni moldoveni care plecau la muncă în Franţa, conform Digi24.

În compartimentele pentru bagaje ale autocarului au fost descoperite pachete cu mâncare şi băutură care cântăreau 1,2 tone. Pachetele fuseseră, în parte, preluate de cei trei şoferi la plecare, dar majoritatea aparţineau celor 25 de călători. Astfel, au fost găsite aproximativ 510 kilograme de carne şi peşte, 84 de kilograme de brânză, dar şi legume, iar o parte din ele erau deja alterate. De asemenea, au fost găsiţi şi 304 litri de alcool.

Astfel, au fost găsite aproximativ 510 kilograme de carne şi peşte, 84 de kilograme de brânză, dar şi legume, iar o parte din ele erau deja alterate. De asemenea, au fost găsiţi şi 304 litri de alcool.

„Reglementările stricte de import pentru alimente de origine animală şi vegetală există dintr-un motiv întemeiat: împiedică apariţia epidemilor şi a bolilor”, a declarat  Gernot Blümel, ministrul de finanţe al Austriei. Marfa a fost confiscată, apoi distrusă, iar şoferii au fost amendaţi cu 1.300 de euro.

Evenimente dedicate Zilei Internaționale a Familiei, în Capitală

Primăria Municipiului Chișinău informează că de Ziua Internațională a Familiei, marcată anual pe 15 mai, în capitală vor avea loc un șir de evenimente consacrate rolului familiei în societate.

În organizarea activităților cu și pentru familii sunt antrenate toate subdiviziunile municipale.

În total vor avea loc peste 100 de evenimente referitoare la rolul familiei în schimbările climatice: mese rotunde, seminare, activități cultural-artistice și sportive etc., care vor fi desfășurate în perioada: 15-30 mai, a. c.

În context, informăm că Direcția generală asistență medicală și socială, împreună cu preturile de sector, cu asociațiile medicilor de familie din sectoare, vor desfășura, de asemenea evenimente cu privire la promovarea sănătății în diverse politici de profil.

Partenerul acestor evenimente este Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare, prin intermediul Proiectului „Viața Sănătoasă”.

Genericul Zilei Internaționale a Familiei din acest an este „Familiile și schimbările climatice”.

Polițista moldoveancă cu cele mai puternice brațe! Marina Iordachi, triplă campioană europeană la Armwrestling

Polițista Marina Iordachi are de-a dreptul cele mai puternice brațe, fiind triplă campioană europeană la Armwrestling.

”Spectacol de forță a făcut colega noastră la cel de al 33-lea Campionat european de Armwrestling, unde s-a clasat pe locul I la categoria 80 de kg, brațul stâng, devenind Campioană Europeană printre seniori pentru a treia oară.

Aceasta a concurat cu alte 7 campioane europene și mondiale.

Campionatul European de Armwrestling anul acesta a fost găzduit de orașul Bratislava din Slovacia.

În anul 2023, polițista a devenit dublă campioană europeană la ambele brațe.

Felicitări, Marina!”, se arată în mesajul Poliției Naționale!

De Ziua Internațională a Familiei, președinta Maia Sandu anunță programul Prima Casă PLUS

De Ziua Internațională a Familiei, șefa statului menționează că este nevoie de cât mai multe familii fericite, aici acasă, în Republica Moldova și pentru aceasta trebuie să fie îmbunătățite condițiile lor de viață.

„În multiplele discuții pe care le am în satele și orașele din țară, deseori, tinerii vorbesc despre problema spațiului locativ. Este destul de complicat pentru mulți dintre ei să reușească să adune bani pentru o căsuță sau pentru a-și procura un apartament”, a declarat Președinta Maia Sandu. 

Tototadă, șefa statului anunță că a discutat cu reprezentanții Guvernului să extindă programul Prima Casă, să vină cu un program nou – Prima Casă PLUS – prin care să ofere acces la aceste resurse mai multor tineri, nu doar celor care lucrează în instituțiile statului. De asemenea, Guvernul va crește mărimea acestui program, așa încât tinerii să poată accesa resurse mai multe și să examineze posibilitatea creșterii ponderii garanției oferite de către stat în cadrul acestui program. 

„Ne dorim să vedem cât mai mulți tineri care se stabilesc aici acasă, care își fac familii și care își cresc copiii fericiți. Cu această ocazie, cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, vă urez tuturor sănătate, pace și să vă creșteți copiii în bucurie”, a conchis Președinta Maia Sandu.   

Alimentul toxic din cauza căruia poți face cancer. Studiul a durat 9 ani
Articolul anterior
Șoferii vor putea conduce fără a avea neapărat permisul de conducere asupra lor
Articolul următor