4 hectare de levănțică și salvie au fost plantate la Colegiul Agroindustrial din orașul Râșcani

340 de mii de euro vor fi investite în reabilitarea și dotarea Colegiului Agroindustrial din Rîșcani. Lucrările au început cu plantarea a 2 ha de levănțică și a 2 ha de salvie. Totodată, laboratorul instituției urmează a fi dotat cu mobilier, utilaje de ultimă generație, tehnică IT și o instalație de extragere a uleiurilor eterice. 

Investiția este realizată în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, implementat de Guvernul Republicii Moldova cu suportul UE, prin intermediul Băncii Europene de Investiții. 

În prima fază a proiectului au fost livrate utilajele agricole necesare pentru plantarea, recoltarea și întreținerea plantațiilor de levănțică și salvie. Folosind aceste utilaje, elevii colegiului, îndrumați de cadrele didactice, au reușit să planteze cu succes lanul de levănțică și salvie.

Recolta urmează a fi procesată utilizând capacitățile laboratorului didactic ce va fi edificat și dotat în cadrul proiectului.

Beneficiari direcți ai investițiilor vor fi peste 330 de elevi ai Colegiului Agroindustrial din Rîșcani, specialiști din sector, precum și fermieri care sunt specializați în cultivarea plantelor etero – oleaginoase.

În urma implementării proiectului investițional, Colegiul Agroindustrial din Rîșcani va deveni un centru de instruire a specialiștilor calificați din acest domeniu.

În prezent, produsele derivate în urma cultivării plantelor etero-oleanginoase sunt la mare căutare pe piețele regionale și internaționale. Fiind rezistente la condiții mai aride, acestea se pretează cultivării în Republica Moldova.

În cadrul proiectului „Livada Moldovei”, Guvernul investește 12 milioane de euro în reabilitarea și dotarea a 10 instituții educaționale și de cercetare din țară. Banii sunt puși la dispoziție de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții.

Anterior, prin intermediului aceluiași proiect au fost făcute investiții importante la Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Agrară de Stat din Moldova și Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău. Aici, lucrările de renovare și modernizare costă, în total, circa 6 milioane de euro.

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Primul primar musulman al Londrei a câștigat al treilea mandat

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obține un al treilea mandat, a anunțat media britanică după numărarea tuturor voturilor.

Primul primar musulman al Londrei a câștigat al treilea mandatFoto: știrileprotv.ro

Khan – în vârstă de 53 de ani, fiul unor imigranți pakistanezi și primul primar musulman al Londrei – a obținut 1.088.000 de voturi, față de 813.000 candidata conservatoare Susana Hall, transmite știrileprotv.ro.

Sadiq Khan conduce capitala britanică din 2016, succedându-i lui Boris Johnson, care a avut două mandate succesive de primar înainte de a deveni prim-ministru.

Peste 2.000 de consilii locale alese la scrutinul de joi

Alte victorii ale laburiștilor erau așteptate după alegerile locale de joi, un semnal înaintea alegerilor naționale din acest an, care, potrivit sondajelor, l-ar putea aduce la putere pe liderul laburist Keir Starmer și ar putea pune capăt celor 14 ani de guvern conservator.

Alegătorii au votat joi pentru mai bine de 2.000 de mandate ale consiliilor locale din Anglia și pentru câteva fotolii importante de primari, inclusiv în capitala Londra.

Cât costă astăzi benzina și motorina
Articolul anterior
La 9 ani de la nuntă, au găsit un cadou care a rămas nedesfăcut. Din acel moment, totul s-a schimbat
Articolul următor