Veste bună! Guvernul României a aprobat majorarea alocaţiilor pentru copii, începând de anul viitor

Guvernul României a decis ca, începând cu luna ianuarie, alocaţiile de stat pentru copii să fie majorate.

Astfel, alocaţia de stat pentru copii creşte, începând din 1 ianuarie 2022, la 600 de lei pentu copii cu vârsta de până la 2 sau până la 3 ani, în cazul celor cu handicap. Copiii cu handicap vor beneficia de această sumă până la împlinirea vîrstei de 18 ani.

De asemenea, se majorează la 243 de lei alocaţia de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, dar şi pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap, care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Un bărbat căsătorit şi cu doi copii s-a lăsat păcălit pe TikTok şi i-a trimis 50.000 de euro unei tinere care pretindea că îl iubeşte

Un bărbat din judeţul Iaşi care munceşte de ani buni în Anglia, căsătorit şi cu doi copii, a căzut victimă unei escrocherii „clasice”, pe TikTok. El a trimis 50.000 de euro în contul unei „tinere” care l-a agăţat pe platforma de socializare şi l-a convins că este îndrăgostită de el, scrie adevarul.ro.

 Deși autoritățile și mass-media au avertizat în numeroase rânduri asupra diverselor metode de escrocherii online, acestea funcţionează în continuare, mai ales când e vorba de „iubire adevărată”.

Una dintre cele mai recente victime este un bărbat din Ruginoasa, judeţul Iaşi, care munceşte de ceva ani în Anglia în domeniul construcţiilor, căsătorit şi cu doi copii acasă, care a trimis 50.000 de euro în contul unei tinere care l-a abordat pe o reţea de socializare.

Așa-zisaa lor oveste de dragoste a început în urmă cu şapte luni pe TikTok, timp în care persoana care se ascundea în spatele contului a reuşit să-l convingă pe bărbat că este îndrăgostită nebuneşte de el şi să-i câştige încrederea.

„Mi-a scris că mă iubeşte. Şi-a făcut tricou cu mine. Plângea, mă suna de 30-40 de ori pe zi”, le-a povestit ulterior bărbatul poliţiştilor.

„M-a înjurat, că sunt prost”

Ieşeanul nu a putut rămâne indiferent la declaraţiile tinerei, care printre mesaje emoţionante şi promisiuni îi transmitea şi că are nevoie de bani, astfel că în această perioadă de timp i-a trimis diverse sume de bani, mai mici sau mai mari, ajungând la suma de 50.000 de euro.

„Spunea că vrea să fie cu mine. Că e săracă, n-are bani…”, a mai povestit bărbatul.

A fost cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs vineri, 10 ianuarie, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), scrie adevarul.ro.

„În ziua de 10 Ianuarie 2025, la ora 15:49:26 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, PRAHOVA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 140.0 km”, a transmis INCDFP.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 47km SE de Brașov, 50km N de Ploiești, 57km SE de Sfântu-Gheorghe, 64km NV de Buzău, 72km NE de Târgoviște, 91km V de Focșani. 

Ultimul cutremur din zona seismică Vrancea a avut loc la 27 decembrie 2024.

Trump, primul președinte american condamnat penal. Ce sentință a primit, cu doar 10 zile înainte de preluarea mandatului

Judecătorul Juan Merchan l-a condamnat pe Donald Trump la eliberare necondiționată, permițând președintelui ales să evite închisoarea, amenzile sau probațiunea, scrie adevarul.ro

Donald Trump este primul președinte al SUA condamnat într-un proces penal. El a fost condamnat pentru falsificarea unor documente contabile care dovedeau plăți către o actriță de filme pentru adulți, prin care îi cumpăra tăcerea legată de o aventură extraconjugală.

Președintele ales a fost găsit vinovat pentru 34 de infracțiuni legate de folosirea banilor din campania electorală din 2016. 

Judecătorul Juan Merchan a indicat anterior că liderul republican nu va face închisoare pentru faptele comise. Cu toate că nu va avea o pedeapsă privativă de libertate, Donald Trump va rămâne cu statutul de infractor condamnat.

„Protecția acordată funcției de președinte nu este un factor atenuant. Ele nu reduc gravitatea infracțiunii și nici nu justifică săvârșirea acesteia în niciun fel”, a spus judecătorul.

Președintele ales și avocatul său a strigat că este „o nedreptate”, iar Donald Trump le-a mulțumit amenințător procurorului și judecătorului. 

Inițial, Donald Trump urma să fie condamnat pe 11 iulie. O decizie a Curții Supreme a SUA, dată pe 1 iulie, le-a conferit președinților americani o imunitate largă împotriva urmăririi penale.

Pe 3 ianuarie judecătorul Juan Merchan a decis că nu există niciun impediment legal pentru pronunțarea sentinței, moment programat să aibă loc pe 10 ianuarie.

Prințul William a dezvăluit tradiția pe care o preferă de Crăciun: „Când îmi văd copiii că…”
Articolul anterior
Cel mai bine plătiți sportivi din lume în 2021
Articolul următor
Close menu