Moș Crăciun există! Maib a adus magia sărbătorilor de iarnă copiilor de la Gimnaziul Cristești, Nisporeni

Și în acest an, membrii echipei maib s-au mobilizat pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele celor mici, dar cu visuri mărețe. Moș Crăciun și ajutorii săi au ajuns de această dată la Gimnaziul Cristești din raionul Nisporeni, o școală mică cu doar 85 de elevi și mult prea puțini învățători și profesori.

Lipsa acestora este resimțită cel mai mult de picii din clasele primare. Svetlana Secrieru este învățătoarea care desfășoară ore simultan cu cei 19 elevi cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani. Chiar dacă nu dispune de echipamente digitale, care i-ar asigura un proces educațional mai ușor, cu resurse didactice minime Svetlana, ca și restul profesorilor din gimnaziu, depune eforturi maxime pentru a le oferi copiilor cele mai valoroase cunoștințe în cea mai captivantă și interesantă manieră.

„Situația elevilor mei este foarte critică, din motivul condițiilor defavorizate pe care le au: părinți neangajați, invalizi, copii care provin din familii monoparentale etc. Acești copii așteaptă magia sărbătorilor de iarnă cu mare speranță în suflet și fiecare cu dorința de a primi darul Moșului. Ei nu știu că scoala noastră are deficit bugetar și daruri nu avem pentru ei, iar părinții nu le pot oferi această magie din cauza zilelor grele și scumpirilor la care nu le pot face față”, este doar o parte a mesajului recepționat de la Svetlana, rânduri care au sensibilizat angajații maib și ne-au inspirat să le creăm copiilor emoții de sărbătoare, demonstrându-le că magia sărbătorilor de iarnă există, la fel ca și Moș Crăciun și sacul său fermecat plin de daruri.

Zeci de cutii cu dulciuri, articole de papetărie, dar și tehnică extrem de importantă pentru procesul educațional – două imprimante, două calculatoare și două proiectoare moderne s-au regăsit în desaga Moșului maib. Darurile au fost apreciate de elevi, dar și de cadrele didactice ale instituției, care au menționat că nu s-au așteptat ca Moșul să fie atât de generos în acest an.

„Echipa maib a fost dintotdeauna un exemplu de mărinimie, implicându-se an de an în diverse proiecte de responsabilitate socială. De această dată ne-am propus să vedem magia sărbătorilor de iarnă prin ochișorii micuților din Cristești, investind în educația lor prin echipamente digitale care să faciliteze procesul educațional, dar și ajutându-l pe Moșu’ să ajungă la cât mai mulți copii cuminți. Exprim toată admirația față de angajații băncii care au contribuit ca în această iarnă numărul faptelor bune să crească în comunitate”, a menționat Iulia Bogușevschi, Șefă a Comunicării Corporative maib.

„Sărbătorile de iarnă mereu au un farmec aparte pentru fiecare din noi, iar atunci când împărtășești din bucurie emoțiile se amplifică. În special copii sunt cei cei îl așteaptă pe Moș Crăciun și este atât de magic când visele se realizează. Maib susține diverse proiecte de responsabilitate socială, fiind un exemplu bun de generozitate cu impact asupra dezvoltării durabile a comunității, cu rezultate frumoase pe termen lung”, a completat Mariana Lazăr, Directoarea Sucursalei Nisporeni.

„Aceste donații le vor permite copiilor să participe la ore cât mai interactive, interesante, moderne și atractive. Suntem recunoscători pentru că ați adus zâmbet elevilor în ajunul sărbătorilor de iarnă și promitem ca eforturile noastre în această direcție să nu înceteze. Vă mulțumim din inimă și vă suntem profund recunoscători”, a adăugat Svetlana Secrieru, învățătoare a claselor primare, Gimnaziul Cristești.

Faptele bune sunt o tradiție frumoasă în cadrul maib, pe care an de an angajații băncii tind să o valorifice în beneficiul celor cu posibilități mai modeste. În campaniile anterioare de Crăciun angajații maib au acordat suport Casei Angelus a Fundației Hospice Angelus, copiilor din Secția Pediatrie, dereglări metabolice, malnutriții și reanimare a Spitalului „Emilian Coțaga”, copiilor internați în cadrul Institutului Oncologic, celor care provin din familii defavorizate etc. La fel, o bună parte dintre angajații băncii redirecționează 2% din impozitul pe venit pentru susținerea organizațiilor non-guvernamentale și acționează cu grijă și responsabilitate în comunitate. Menționăm că în 2021 maib a implementat un șir de proiecte de responsabilitate socială corporativă care sprijină educația, inclusiv educația financiară, arta, sportul, sănătatea și tradițiile țării.

Grătieşti: O groapă de gunoi neautorizată a pus autorităţile la treabă. Au fost evacuate câteva tone de deșeuri

O groapă de gunoi neautorizată din comuna Grătieşti, municipiul Chişinău, a pus autorităţile locale pe treabă. După aproape trei săptămâni de la difuzarea unui material în presă, primăria a evacuat câteva tone de deşeuri din fâşia forestieră de la marginea localităţii şi a salubrizat zona, transmite TVR Moldova.

Au fost evacuate cinci maşini, cinci camioane de gunoi. Acum e totul curat. Măi oameni buni, şi voi cei mai puţini buni. Vă daţi seama că fâşiile acestea forestiere, plantaţiile acestea nu-s gunoişti publice. Nu pângăriţi vă rog natura. Imaginile cu terenul salubrizat ne-au fost expediate astăzi de primarul comunei Grătieşti, Olga Caraman, care ne-a informat că s-au cheltuit aproape 5 mii de lei din bugetul local. 

La sfârşitul lunii aprilie, o echipă TVR Moldova a descoperit, într-o fâşie forestieră de la marginea comunei, mormane de deşeuri. Pe o suprafaţă de zeci de metri pătraţi, erau împrăştiate peturi din plastic, cutii de vopsea, încălțaminte, pneuri, saci și pachete din polietilenă. 

Atunci, alesul local a declarat că aflat de la TVR Moldova despre această bombă ecologică şi a promis că va salubriza terenul.

Reabilitarea drumului Soroca-Arioneşti-Otaci: BERD a alocat 44.000.000 de euro

Două companii de constricții, din Republica Moldova și Turcia, vor reabilita tronsonul de drum Soroca-Arioneşti-Otaci care, conform unor estimări, este cel mai deteriorat din republică.

Pentru aceste lucrări Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a alocat 44.000.000 de euro. în prezent, lucrările la acest oboect important de infrastructură sunt în toi, transmite observatorul.md.

Vă reamintim că ceremonia de începere a lucrărilor a avut loc la 7 septembrie anul trecut, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Antreprenorii promit că lucrările vor fi finalizate în trei ani, iar responsabilii de la Administraţia de Stat a Drumurilor susţin că monitorizează mersul lucrărilor şi dau asigurări că, deocamdată, nu există abateri de la termenii contractuali.

Paștele Blajinilor! Tradiții și obiceiuri în aceste zile

Blajinii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de rohmani. Paştele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc. În credinţa ortodoxă se pune accent şi pe cultul morţilor.

Paştele blajinilor sau Paştele morţilor ori Paştele Mic reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au adormit întru Domnul, fie ei pregătiţi – spovediţi, împărtăşiţi şi cu lumânare – sau nepregătiţi. Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomene, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde.

Sărbătoarea este un prilej deosebit de comemorare a morţilor, este o zi în care familiile se reunesc, la cimitir, pentru a se bucura de Lumina Învierii, împreună cu cei dragi, plecaţi dintre noi. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană.

Legătura dintre pământeni şi Blajini se face, conform tradiţiei, la Paştele Rohmanilor, prin cojile de ouă pe care oamenii, recunoscători pentru rugăciunile şi faptele bune ale Blajinilor, le aruncă în ape curgătoare în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Paştilor. Plutind pe ape, ele vor ajunge pe Apa Sâmbetei, în lumea unde locuiesc aceste făpturi minunate, vestindu-i astfel că a sosit timpul să serbeze Paştele.

Până în Tarâmul Celălalt cojile de ouă ajung într-o săptămână, după care, printr-un miracol, ele redevin ouă întregi, cu care se hrănesc Blajinii, despre care se spune că mănâncă foarte puţin, un ou ajungând pentru 12 dintre ei. Datina cere ca aceste coji de ouă roşii să fie aruncate în ape curgătoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei bătrâne.

Se spune că Blajinii ar fi reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor, că ei ar fi luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului. Creştinismul i-a adoptat transformându-i într-o categorie aparte. Au calităţi morale deosebite, precum bunătatea, blândeţea şi simplitatea, care-i fac adevărate modele pentru oameni. Ei sunt foarte buni la suflet, credincioşi, blânzi şi înţelepţi. Se crede că Blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare şi de legătura dintre ei şi oameni, care se menţine prin intermediul acestui praznic.

De asemenea, există credinţe populare conform cărora blajinii sunt cei care nu au apucat să treacă marea, atunci când Moise a despicat apele sau că sunt suflete ale pruncilor care au murit nebotezaţi. Ei trăiesc în lumea de dincolo, dar păstrează legătura cu lumea noastră, iar în Duminica Tomii sufletele lor sunt slobozite.
Ei sunt miloşi şi devotaţi lui Dumnezeu, dar nu ştiu să socotească. De aceea, la sat, femeile aruncă pe ape curgătoare coji de ouă înroşite, pentru ca să afle şi morţii că este Paşti, dar ei primesc vestea mai târziu, abia în Duminica Tomii.facebook sharing button Sharetwitter sharing button Tweet

Două troleibuze turistice vor circula prin Chișinău, ca urmare a numărului mare de solicitări
Articolul anterior
Bucate delicioase, prețuri atractive și oferte surprinzătoare – toate sunt disponibile la un local din oraș
Articolul următor