Rusia a încălcat libertatea de exprimare a unui tânăr condamnat la închisoare după ce a scuipat portretul lui Putin

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că Rusia se face vinovată de încălcarea libertăţii de exprimare în cazul unui tânăr condamnat la 15 zile de închisoare pentru că a scuipat pe un portret al preşedintelui Vladimir Putin la o manifestație în 2012. Potrivit CEDO, gestul tânărului a reprezentat exprimarea unei „opinii politice”.

„Actul de a scuipa pe portretul unui reprezentant politic în urma realegerii acestuia este o exprimare a unei opinii politice”, a scris Curtea. „În acest context, condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 15 zile de închisoare se încadrează într-o atingere adusă libertăţii sale de exprimare”, a decis CEDO, potrivit AFP, citată de cotidianul.md.

Pe 6 mai 2012, Dmitri Karuev, care avea atunci 20 de ani, a luat parte împreună cu alte persoane la o demonstraţie la Ceboksarî, oraș situat la ce urmărea să „exprime speranţa ca administraţia Putin să ia sfârşit”. „Inspirându-se din tradiţia rusă de a depune flori pe mormânt, alături de imaginea defunctului”, participanţii la demonstraţie au depus garoafe în faţa unui portret al preşedintelui Putin „pentru a simboliza anii la putere” ai acestuia, a amintit CEDO.

Karuev a scuipat pe portret la circa o jumătate de oră de la începutul demonstraţiei şi a fost arestat câteva ore mai târziu, apoi condamnat la 15 zile după gratii pentru „tulburarea minoră a ordinii publice”.

Autorităţile ruse nu au furnizat „nicio dovadă a tulburării ordinii publice sau insultării trecătorilor pe care ar fi putut să le determine demonstraţia”, care a fost „esenţialmente paşnică”, au subliniat judecătorii CEDO.

CEDO a decis că în acest caz a fost încălcat articolul 10, privind libertatea de exprimare, al Convenţiei europene a drepturilor omului şi a stabilit că reclamantul are dreptul la 12.400 de euro daune morale şi cheltuieli de judecată.

500.000 de dolari costă un pachet exclusiv pentru Jocurile Olimpice 2024 de la Paris. Serviciile incluse în acest preț

Cei mai bogaţi oameni din lume pot cheltui până la 500.000 de dolari pe pachete „ultra-exclusive” pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la satul sportivilor şi „şansa de a lua parte la ceremonia de deschidere”, scrie digi24.ro.

GR8 Experience, o agenţie internaţională deţinută în parte de managerul starului din baschet LeBron James şi de managerul de relaţii publice al jucătorului de tenis Rafael Nadal, vinde pachete olimpice despre care spun că includ bilete la 14 evenimente, cum ar fi finala masculină de 100 de metri şi ceremonia de deschidere, pentru 381.600 de dolari.

În plus faţă de aşa-numitele bilete de categoria A, agenţia spune că poate organiza „experienţe pe care nu le poţi cumpăra”, inclusiv întâlniri cu sportivii, tururi ale zonelor cu acces restricţionat, cum ar fi satul sportivilor, acces privat după orele de program la Luvru şi o „cină regală la Palatul Versailles”. Barnabas Carrega, directorul executiv al GR8 Experience, a declarat pentru The Guardian că firma sa le oferă super-bogaţilor „acces care nu este disponibil publicului, inclusiv timp cu sportivii”.

El a refuzat să numească sportivii pe care i-a înscris, dar a spus că a organizat anterior evenimente private cu Nadal şi cu Novak Djokovici, o altă vedetă a tenisului, precum şi cu fostul schior olimpic italian Giorgio Rocca. „Pentru Jocurile Olimpice sunt câţiva jucători de tenis”, a spus el. „Şi o serie de alţi sportivi, dar nu sunt în măsură să-i numesc”. Întrebat despre costul întâlnirilor, acesta a spus că „depinde de structura întâlnirii”, care, potrivit acestuia, variază de la „15 minute pentru a face fotografii şi a discuta rapid până la alte întâlniri mult mai implicate… în care se ia masa de prânz”.

Preţul, a spus el, variază de la 25.000 de dolari la 500.000 de dolari „dacă vorbim despre unul dintre cei mai buni sportivi care petrece mult timp”. Carrega a declarat că este „foarte selectiv” în ceea ce priveşte sportivii cu care lucrează compania sa şi a spus că unii ar putea să nu ofere experienţa pe care o caută clienţii. „Unii sportivi au un nume uriaş, dar s-ar putea să nu aibă carisma necesară pentru clienţi, alţii oferă o experienţă adevărată”, a spus el.

„Sportivii trebuie să pară că vor să fie acolo, nu să spună „bună ziua”, dar apoi, în cinci minute, este evident că vor să plece”. El a susţinut că, în trecut, compania sa – care este deţinută parţial de partenerul de afaceri şi managerul lui James, Maverick Carter, şi de managerul de PR al lui Nadal, Benito Perez-Barbadillo – a aranjat ca un client să petreacă aproape o săptămână cu Nadal, inclusiv să urmărească un meci din loja jucătorului, iar un alt client să joace un meci împotriva lui Djokovici. Carrega a mai afirmat că ar putea vinde accesul pentru a face „parte din ceremonia olimpică”.

În timp ce partenerul oficial al Jocurilor Olimpice, On Location, oferă bilete „Riverside Gold Package” pentru a urmări ceremonia de deschidere la preţul de 7.500 de euro, de-a lungul Senei, Carrega a declarat că a putut oferi acces „în interiorul Trocadéro”, unde va avea loc partea principală a ceremoniei, cu vedere la Turnul Eiffel. „Nu puteţi cumpăra acest lucru. Trebuie să îţi foloseşti relaţia cu familiile sportivilor şi cu delegaţiile [ţărilor]”.

El a spus că are şase până la opt spaţii disponibile pentru ceremonia de deschidere care ar costa aproximativ 25.000 de dolari fiecare şi că a vândut deja câteva unui client fidel cu o avere foarte mare. Comitetul de organizare Paris 2024 a declarat că On Location este singurul „furnizor oficial şi exclusiv de ospitalitate pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice Paris 2024”. „Orice entitate care vinde pachete de ospitalitate cu bilet inclus, care nu este un sub-distribuitor oficial al On Location, o face în mod ilegal”, se arată într-un comunicat.

„Accesul în satul sportivilor sau pentru a participa la ceremonia de deschidere nu este pe bază de bilete şi este autorizat doar celor care au o acreditare valabilă. Orice persoană care accesează satul sau ceremonia de deschidere va fi supusă unor multiple controale de securitate”. Un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) a declarat că oricine cumpără bilete sau pachete de ospitalitate în afara canalelor oficiale „riscă foarte mult ca biletele sau pachetele să nu le fie livrate sau accesul să le fie refuzat de către comitetul de organizare Paris 2024, în conformitate cu termenii şi condiţiile” On Location a spus: „Orice terţe părţi neoficiale care revând bilete şi pachete de ospitalitate o fac împotriva termenilor şi condiţiilor Paris 2024 şi On Location şi probabil acţionează împotriva legilor locale.

Cel mai important, aceştia pun în pericol experienţa fanilor, deoarece biletele şi pachetele revândute sunt identificate pentru a fi anulate, ca parte a unui program amplu de aplicare a legii care se desfăşoară înaintea Jocurilor de la Paris. GR8 promovează biletele într-un document detaliat trimis unor persoane cu o avere netă foarte mare, obţinut de The Guardian. Când i s-au cerut mai multe detalii, un purtător de cuvânt al agenţiei a spus Nu, GR8 nu vinde bilete pentru Jocurile Olimpice.

După cum a menţionat On Location, nu sunt un vânzător oficial de bilete. La faţa locului, datorită calibrului clientelei lor (deţinători de bilete existente/cumpărători cu drepturi exclusive) şi a conexiunilor GR8, ei sunt capabili să faciliteze întâlniri cu sportivii cheie. Ei vând şi facilitează experienţe în jurul evenimentelor olimpice, de exemplu, sejururi la cele mai exclusiviste hoteluri, transport VIP, vizite culturale private şi experienţe culinare exclusive în jurul evenimentului sportiv”. GR8 a mai precizat că poate să obțină bilete la competițiile sportive de la un vânzător autorizat pentru clienții care doresc să vadă o anumită competiție.

O femeie, dublă câștigătore a premiului de 1 milion de dolari la loto

O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel mare pentru a doua oară, scrie news.ro.

Christine Wilson, din Attleborough, Massachusetts, a câştigat cel mai recent premiu jucând 10 dolari la jocul cu bilete instant „100X Cash”. În februarie, ea a câştigat primul premiu de 1 milion de dolari la jocul „Lifetime Millions”, un joc cu bilete instant de 50 de dolari.

În ambele ocazii, ea a ales să primească premiul sub forma unei plăţi unice de 650.000 de dolari.

Când a câştigat primul premiu, Wilson a spus că intenţiona să folosească o parte din câştiguri pentru a-şi cumpăra o maşină nouă. Acum plănuieşte să pună noul câştig în economii.

Wilson şi-a cumpărat cel mai recent bilet de la Family Food Mart din oraşul american Mansfield, iar magazinul va primi un bonus de 10.000 de dolari pentru vânzarea biletului, potrivit Loteriei Statului Massachusetts. Ea îşi cumpărase primul bilet câştigător de 1 milion de dolari de la Dubs’s Discount Liquors din acelaşi oraş.

Atenție! Scrisori false transmise din numele Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor avertizează despre scrisori false transmise din numele instituției cu scop de înșelăciune, care se manifestă prin pretinsa solicitare de a achita impozitul pe venit, urmare a blocării unor transferuri financiare.

Ministerul Finanțelor informează publicul că nu a contactat și nu va contacta prin responsabilii săi persoane private în vederea solicitării unor asemenea acțiuni sau a datelor personale și/sau financiare.

„În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Ministerul Finanțelor, sau alte instituții vizate.”, menționează instituția.

De Bobotează, „Apă-Canal Chișinău” va livra bisericilor din Capitală peste 100 de mii de tone de apă
Articolul anterior
Nou mecanism de acordare a compensațiilor pentru perioada rece a anului
Articolul următor