De Bobotează, „Apă-Canal Chișinău” va livra bisericilor din Capitală peste 100 de mii de tone de apă

De sărbătoarea Botezului Domnului sau Bobotează, SA „Apă – Canal Chișinău” va livra bisericilor din municipiul Chișinău peste 100 de mii de litri de apă, care va fi pregătită pentru sfințire. Numită și Agheasmă Mare, apa sfințită de Bobotează va fi împărțită cetățenilor.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei de Chișinău, autocisternele cu apă vor fi amplasate în curțile bisericilor, iar enoriașii vor putea să ia cantitatea necesară de apă sfințită, transmite IPN.

Astfel, pe parcursul a două zile, 18 – 19 ianuarie curent, furnizorul de apă va livra apă în cisternă Parohiei „Sfânta Teodora de la Sihla”, pe str. A. Pușkin, 20 A, precum și Parohiei cu hramul „Tuturor Sfinților Români”, din bd. Decebal, 93, care va fi depozitată într-un rezervor special amenajat, fiind ulterior sfințită și împărțită enoriașilor.

Totodată, între orele 09.00 – 17.00, apă va fi livrată comunității religioase „Sf. Dimitrie cel Nou” din str. Pietrarilor, 2, Bisericii „Tuturor Sfinților proslăviți pe meleagurile Moldovei” din str. N. Dimo, 2, Parohiei „Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și Daniil Sihastru”, din str. M. Sadoveanu, 19, dar și Mănăstirii  „Sf. Andrei” din or. Durlești, pe str. N. Dimo, 100.

Strigăt de ajutor al unei mame pentru a-și salva micuțul de doar câteva luni. Viața lui Alex depinde de un aparat costisitor

La doar câteva luni, micuțul Alex luptă pentru viață, după ce a fost diagnosticat cu o boală cruntă. Cei de la caritate.md au venit cu un apel urgent la umanitate, întrucât, din păcate, micuțul nu are timp de asteptare. Acum orice zi contează.

Mămica lui Alex, care mai are doi copii, vă cere ajutorul pentru a-i putea procura micuțului un aparat respirator care acum este vital pentru puiul său.

”Sunt 4 luni de chin continuu si va rugam din inima sa ne unim bunatatea noastra si sa salvam acest sufletel chinuit, pentru ca sarmanii parinti sunt la pamant de greutati si neputinta. Au batut la multe usi insa toata speranta le-a mai ramas in noi, OAMENII. Viata puiului este in mainile lui Dumnezeu, ale noastre si ale medicilor, va rugam sa facem o minune pentru Alex, pentru puiul ce sta pe patul de spital si isi asteapta sansa la viata.”, se arată în apelul caritate.md.

Și mama lui Alex a venit cu un mesajul emoționant:

„Vă scriu cu disperare căci nu știu unde aș putea să mă mai adresez la ce ușă să mai bat… căci toate ușile mi se închid în nas. Mă numesc Svetlana sunt mămică a 3 copilași, băiatul meu de numai 2 lunișoare suferă de cea mai severă formă a bolii numite Amiotrofie Spinală Musculară (SMA1). Este o afecțiune degenerativă cu transmitere genetică autozomal recesivă care afectează neuronii din măduva spinării, adesea și pe cei din trunchiul cerebral, ducând la moartea acestora cu pierdere de masă musculară și scădere de forță.

Alex băiețelul meu are nevoie de o mulțime de aparate, pentru că nu poate respira singur, nu va mai putea tuși, ba chiar nu va mai putea nici înghiți din cauza deteriorării mușchilor. Forma de boală de care suferă, provoacă moartea micuților în lipsa tratamentului până la vârsta de 18 luni, prin insuficiență respiratorie. La moment suntem internați în spital stăm sub oxigen intubat la spitalul Centrul Mamei și a Copilului, cu ajutorul lui Dumnezeu și sprijinul altor mămici cu copii speciali am reușit să fac ceea ce alții nu au putut, să lupt cu uși închise și cuvinte grele dar ca într-un final să reușim. Am cumpărat cu ajutorul altor mămici o sticlă de sirop ca să putem începe tratament aici în țară, este vorba de un sirop EVRYSDI ( RISDIPLAM) dar costurile sunt peste măsura puterilor noastre. O singură sticluță depășește 9000 euro. Acum cât este mic, o sticlă ne ajunge timp de 2 luni dar când crește dozele se măresc și avem nevoie de mai mult. Este tare dureros să știi  că viața copilului tau să coste așa sume de bani… Cum aș putea eu de una singură? Unde să strig? La ce ușă să bat? Dacă aș putea as vinde orice părticică din mine pentru mai salva copilul.

De aceea suntem nevoiți să cerem ajutor pentru a putea să-i oferim o șansă la viață copilului nostru. Îngenunchez în fața lui Dumnezeu și mă rog să îmi dea în cale oameni buni care să devină îngerii lui Alex și să-l ajute să poată duce durerea și suferința mai usor. Ajutați-mă să îmi salvez băiatul! Nu treceți cu vederea durerea noastră! Vă mulțumesc din inimă!”

Din orice tara, din orice colt al lumii se poate dona accesand acest link, prin orice tip de card bancar, paypal, transfer bancar, paynet, AICI!

PAYPAL PENTRU DONATII:

Paypal@caritate.md

Pentru transfer bancar:

C/f: 1010620001522 


IBAN MDL: MD47MO2224ASV35534787100 

IBAN EURO: MD06MO2224ASV05215347100 

IBAN USD: MD02MO2224ASV05215427100 

Expediați un SMS cu conținutul 1002 la:

2910 (abonatii Unite), 1 SMS – 45 MDL

2910 (abonatii Moldcell), 1 SMS – 45 MDL

Sună la numărul 090009002 (abonatii Moldtelecom), pentru a dona 45 lei.
(Donațiile parvenite în urma apelurilor telefonice, se împart echivalent la toate cazurile active)

Sute de patrupezi blănoși așteaptă să fie adoptați

Azilul Municipal de Animale găzduiește sute de prieteni blănoși, care sunt nerăbdători să meargă în familii.

”Dacă vă plac animalele de companie și vă doriți un prieten, Primăria Chișinău este gata să vă ofere informații și recomandări pentru a lua cea mai bună și responsabilă decizie în acest sens.

Mergeți la Azilul Municipal de Animale, str. Uzinelor 205/6, în orice zi de luni până vineri, intervalul orar 08:00 – 17:00.”, anunță municipalitatea într-un mesaj.

Adopțiile sunt gratuite.

Accesul transportului privat pe teritoriul cimitirelor va fi limitat în preajma Paştelui Blajinilor

Primăria municipiului Chişinău informează că începând de miercuri, 8 mai 2024, va fi limitat accesul automobilelor pe teritoriul Cimitirului „Sf. Lazăr” din str. Doina, 189.

Măsura este luată în legătură cu executarea lucrărilor de salubrizare şi amenajare de către serviciile de profil a teritoriului cimitirului către sărbătoarea Paştele Blajinilor.

De asemenea, din 10 mai 2024 se limitează accesul automobilelor pe teritoriile celorlalte cimitire din oraş şi anume: Cimitirul „Central” din str. A. Mateevici, 11; Cimitirul „Catolic” din str. Trandafirilor, 11; Cimitirul „Sf. Treime” din şos. Munceşti, 46; Cimitirul „Sculeni” din stradela Călăraşi, 12 b, Cimitirul „Şt. Ciobanu” din str. Decembriştilor, 39, Cimitirul Buiucanii Vechi din str. Bisericii, 16 a, Cimitirul Băcioii Noi, Cimitirul Petricani și Cimitirul Ciocana din str. Industrială.

E de menționat că, pe data de 12 și 13 mai, a. c., Primăria Chișinău va asigura cetățenii cu transport gratuit (rutele de autobuz nr. 27, „C” şi „D) către Cimitirul „Sf. Lazăr” din str. Doina, 189,  Programul de circulaţie al autobuzelor pe ruta „D” se va stabili de la ora 07:00 şi până la ora 20.00, iar pe rutele: „C”, nr. 19 și nr. 27 – conform orarelor aprobate.

Pe data de 11, 12 și 13 mai, a. c., numărul de troleibuze de pe rutele nr. 12, nr. 25, nr. 26, nr. 27 și nr. 28 va fi stabilit după necesitate.

În zilele de 12 și 13 mai 2024, circulaţia microbuzelor pe rutele nr. 134, 162 şi 184 va fi stabilită până la Cimitirul „Sfântul Lazăr” (poarta III).

China spune că varianta Omicron a ajuns în țară prin scrisorile din SUA și Canada și cere dezinfectarea tuturor coletelor
Articolul anterior
Rusia a încălcat libertatea de exprimare a unui tânăr condamnat la închisoare după ce a scuipat portretul lui Putin
Articolul următor