Cinci modalităţi de a face din 2022 cel mai bun an al tău de până acum

O parte din magia fiecărui nou an constă în acel sentiment unic al unui nou început, plin de posibilităţi, în care beneficiezi de noi şanse de a-ţi atinge obiectivele, de a-ţi schimba stilul de viaţă şi de a deveni cea mai bună versiune a ta.

Totuşi, partea cu stabilirea rezoluţiilor este cea mai uşoară. Cel mai greu este să găseşti modalitatea potrivită pentru tine de a le pune în aplicare. Dacă nu este foarte clar pentru tine exact ce ai putea face ca să-ţi îndeplineşti toate dorinţele pe care ţi le-ai pus de Anul Nou, îţi prezentăm cinci modalităţi practice de a deveni mai eficientă şi mai concentrată pe ţelurile tale.

1.Fă o recenzie sinceră a anului care a trecut

Cea mai bună modalitate de a avea o perspectivă mai clară despre ce ai de făcut ca să îţi pui în aplicare rezoluţiile pentru 2022 este de a învăţa lecţiile trecutului. Asta nu înseamnă să trăieşti în trecut, ci, mai curând, să înţelegi ce nu a mers bine, de ce şi ce anume poţi face ca să ai rezultate diferite în viitor. Sinceritatea poate fi dificilă în astfel de momente, dar este absolut necesară, ca să poţi avansa. Este important, aşadar, să-ţi asumi rolul pe care l-ai jucat în diferite evenimente, pozitive sau negative, din trecut, ca să poţi deveni mai puternic, dar şi mai înţelept şi să eviţi repetarea aceloraşi tipare.

2.Defineşte-ţi stilul

Dacă nu ţi-ai definit încă stilul vestimentar, a venit momentul să te ocupi de acest aspect. După aproape doi ani în care garderoba ne-a fost dominată de hainele confortabile de stat acasă, e timpul să ne îndreptăm din nou atenţia sprea piesele vestimentare care ne exprimă personalitatea. Nu îţi mai place nimic din ce ai în şifonier? Profită de reducerile de iarnă pentru a-ţi crea o nouă garderobă capsulă, mizând pe piesele esenţiale care consideri că ţi se potrivesc. Nu uita nici de accesorii, care pot da un aer fresh sau mai interesant unor piese clasice. Desigur, orice ţinută este incompletă fără parfum, aşa că poţi încerca un produs nou şi la acest capitol. Dior, de exemplu, este un brand emblematic atunci când vine vorba de parfumerie şi care ţi-ar putea oferi surprize plăcute.

3.Obişnuieşte-te să foloseşti o agendă

O agendă, fie că este digitală sau pe hârtie, este mai folositoare decât îţi dai seama. Viaţa poate părea uneori haotică, pentru că ne luăm foarte multe angajamente fără să avem o perspectivă mai clară asupra timpului pe care îl avem la dispoziţie într-o zi. Când vei începe să-ţi notezi lucrurile, vei observa care sunt zilele mai aglomerate şi vei putea să redistribui anumite sarcini, astfel încât să ai timp pentru tot ce îţi propui, dar şi mai mult timp pentru odihnă, relaxare şi cei dragi. De asemenea, studiile de specialitate arată că persoanele care folosesc agende au tendinţa de a fi mai organizate, dar şi mai productive.

4.Creează-ţi o rutină de dimineaţă pozitivă

Felul în care îţi petreci dimineaţa dă tonul pentru tot restul zilei. Aşadar, este important să ai o rutină eficientă, care să te pregătească pentru tot ce ai de făcut. În acest sens sunt mai multe lucruri importante. În primul rând, este bine să îţi iei chiar şi câteva minute pentru a medita sau pentru a-ţi stabili intenţiile pozitive. Acest mic ritual te va ajuta să-ţi pui gândurile în ordine înainte să fii asaltat de zeci de alte informaţii. În al doilea rând, câteva minute de sport pot fi foarte benefice atât pentru corp, cât şi pentru minte. Zece minute de yoga sau de alte exerciţii te vor ajuta să te simţi mai dinamică întreaga zi. În ultimul rând, dar la fel de important, este un mic dejun hrănitor. Uită de micul dejun tip desert şi alege unul care conţine fructe, cereale integrale şi iaurt.

5.Urmăreşte-ţi progresul

Indiferent că vorbim despre obiectivele profesionale sau cele personale, este important să îţi urmăreşti progresul. Numai aşa vei avea o imagine de ansamblu asupra paşilor parcurşi şi îţi va fi mai clar ce ar trebui făcut pe viitor. În plus, aceasta este o modalitate excelentă de a te motiva atunci când ţi se pare că te-ai blocat şi nu mai ştii ce ai de făcut. Poţi folosi în acest sens o agendă sau un whiteboard, orice îţi este util ca să ştii unde te afli în raport cu ţelul pe care ţi l-ai stabilit.

Aşadar, dacă vrei ca anul acesta să bifezi ca realizată fiecare rezoluţie, ţine seamă de sfaturile de mai sus şi adaptează-le condiţiilor specifice stilului tău de viaţă.

sursa: www.okmagazine.ro

Un bărbat căsătorit şi cu doi copii s-a lăsat păcălit pe TikTok şi i-a trimis 50.000 de euro unei tinere care pretindea că îl iubeşte

Un bărbat din judeţul Iaşi care munceşte de ani buni în Anglia, căsătorit şi cu doi copii, a căzut victimă unei escrocherii „clasice”, pe TikTok. El a trimis 50.000 de euro în contul unei „tinere” care l-a agăţat pe platforma de socializare şi l-a convins că este îndrăgostită de el, scrie adevarul.ro.

 Deși autoritățile și mass-media au avertizat în numeroase rânduri asupra diverselor metode de escrocherii online, acestea funcţionează în continuare, mai ales când e vorba de „iubire adevărată”.

Una dintre cele mai recente victime este un bărbat din Ruginoasa, judeţul Iaşi, care munceşte de ceva ani în Anglia în domeniul construcţiilor, căsătorit şi cu doi copii acasă, care a trimis 50.000 de euro în contul unei tinere care l-a abordat pe o reţea de socializare.

Așa-zisaa lor oveste de dragoste a început în urmă cu şapte luni pe TikTok, timp în care persoana care se ascundea în spatele contului a reuşit să-l convingă pe bărbat că este îndrăgostită nebuneşte de el şi să-i câştige încrederea.

„Mi-a scris că mă iubeşte. Şi-a făcut tricou cu mine. Plângea, mă suna de 30-40 de ori pe zi”, le-a povestit ulterior bărbatul poliţiştilor.

„M-a înjurat, că sunt prost”

Ieşeanul nu a putut rămâne indiferent la declaraţiile tinerei, care printre mesaje emoţionante şi promisiuni îi transmitea şi că are nevoie de bani, astfel că în această perioadă de timp i-a trimis diverse sume de bani, mai mici sau mai mari, ajungând la suma de 50.000 de euro.

„Spunea că vrea să fie cu mine. Că e săracă, n-are bani…”, a mai povestit bărbatul.

A fost cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs vineri, 10 ianuarie, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), scrie adevarul.ro.

„În ziua de 10 Ianuarie 2025, la ora 15:49:26 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, PRAHOVA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 140.0 km”, a transmis INCDFP.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 47km SE de Brașov, 50km N de Ploiești, 57km SE de Sfântu-Gheorghe, 64km NV de Buzău, 72km NE de Târgoviște, 91km V de Focșani. 

Ultimul cutremur din zona seismică Vrancea a avut loc la 27 decembrie 2024.

Trump, primul președinte american condamnat penal. Ce sentință a primit, cu doar 10 zile înainte de preluarea mandatului

Judecătorul Juan Merchan l-a condamnat pe Donald Trump la eliberare necondiționată, permițând președintelui ales să evite închisoarea, amenzile sau probațiunea, scrie adevarul.ro

Donald Trump este primul președinte al SUA condamnat într-un proces penal. El a fost condamnat pentru falsificarea unor documente contabile care dovedeau plăți către o actriță de filme pentru adulți, prin care îi cumpăra tăcerea legată de o aventură extraconjugală.

Președintele ales a fost găsit vinovat pentru 34 de infracțiuni legate de folosirea banilor din campania electorală din 2016. 

Judecătorul Juan Merchan a indicat anterior că liderul republican nu va face închisoare pentru faptele comise. Cu toate că nu va avea o pedeapsă privativă de libertate, Donald Trump va rămâne cu statutul de infractor condamnat.

„Protecția acordată funcției de președinte nu este un factor atenuant. Ele nu reduc gravitatea infracțiunii și nici nu justifică săvârșirea acesteia în niciun fel”, a spus judecătorul.

Președintele ales și avocatul său a strigat că este „o nedreptate”, iar Donald Trump le-a mulțumit amenințător procurorului și judecătorului. 

Inițial, Donald Trump urma să fie condamnat pe 11 iulie. O decizie a Curții Supreme a SUA, dată pe 1 iulie, le-a conferit președinților americani o imunitate largă împotriva urmăririi penale.

Pe 3 ianuarie judecătorul Juan Merchan a decis că nu există niciun impediment legal pentru pronunțarea sentinței, moment programat să aibă loc pe 10 ianuarie.

Cu un straniu inel de logodnă, conceput să rănească dacă îl scoate. Așa s-a asigurat Machine Gun Kelly că nu va fi părăsit prea curând de Megan Fox
Articolul anterior
Nina Crețu și Renato Usatîi, suspecți de Covid. Au crezut că sunt infectați și s-au autoizolat
Articolul următor
Close menu