Denis Roabeș, solistul de la The Motans, dezvăluiri despre suferința din copilărie: „Mi-au lipsit unele lecții”

Denis Roabeș este unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. Împreună cu trupa sa, The Motans, artistul a reușit să scoată numeroase piese care au ajuns în topurile românești de-a lungul timpului.

Fotografii cu Denis Roabeș (The Motans), în copilărie! Cum arăta artistul  cu mai mult de 20 de ani în urmă - ea.md

Discret din fire, Denis nu a oferit publicului său detalii din viața sa personală, însă acum, invitat în podcastului lui Mihai Morar, acesta și-a deschis sufletul și a povestit una dintre cele mai dureroase experiențe din viața sa. La doar 7 ani, artistul a rămas fără tată, iar acum a dezvăluit cum a simțit lipsa acestuia.

„La 7 ani nu eram atât de conștient de ce se întâmplă. Îmi aduc aminte că eu plângeam la moartea tatălui lui meu pentru că toată lumea din jurul meu plângea. Chestia asta m-a panicat și mi-a dat un disconfort, însă lacrimile adevărate pe care le-am curs au fost cele de după și sunt lacrimi care au fost curse ani de zile.

Lipsa tatălui meu am început să o simt, hai să spunem, după prima jignire la adresa mea. Acela a fost momentul acela în care simți că nu ai cui, nu ai pe cine să chemi, să te apere când ai nevoie de forță masculină, de forță paternă, de furtuna aceea care vine și dărâmă tot.

Denis Roabeș, „Motanul descălțat” de inhibiții - VIP Magazin

În ultimii ani am început să înțeleg unele traume de care nu eram conștient. Am înțeles cât de mult mi-au lipsit unele lecții pe care doar un tată ți le poate da’, i-a povestit Denis Roabeș lui Mihai Morar, scrie libertatea.ro.

Solistul trupei The Motans a mărturisit că mama sa a fost cea care a luptat ani la rând să umple golul lăsat de tatăl lui. Denis și-a adus aminte un moment emoționant din care reieșea dragostea dintre părinții săi.

„Mama a înlocuit figura paternă. Asta a fost o povară pentru mama mea. Eu țin minte perfect nopțile în care plângea lângă mine și nu știa efectiv cum să facă, ce să facă, doar ca să mențină lucrurile așa cum erau, să am eu ce mânca, să am eu cu ce mă îmbrăca și, mai e un aspect, cum să facă în așa fel încât eu, copil fiind, să nu simt grijile acelea.

Pentru mama mea, tatăl meu a fost marea ei dragoste. Știu cât de mult l-a iubit. Țin minte, într-un an, la ziua tatăl lui meu de naștere, atunci locuiam într-un cămin studențesc, toată lumea a ieșit pe hol, cânta piesa „Wicked Game’, a lui Chris Isaak. Îmi amintesc cum mă uitam la părinții mei cum dansau!’, a mai spus artistul potrivit sursei mai sus menționate.

57 tone de produse alimentare, colectate într-o singură zi la „Masa Bucuriei” 

În acest an, la colecta națională de alimente, evenimentul culminant al campaniei „Masa Bucuriei”, a fost donată o cantitate record de alimente în sprijinul oamenilor nevoiași – e vorba de 57 811 kilograme de produse. Evenimentul este la cea de-a 15-a ediție și a fost organizat în această sâmbătă, pe 27 aprilie de către Misiunea Socială „Diaconia”.

Toate donațiile acumulate vor fi distribuite sub formă de pachete alimentare în preajma Sfintelor Sărbători de Paști și vor deveni prânzurile calde oferite anul întreg oamenilor nevoiași prin intermediul cantinelor sociale.

Colecta a implicat cca 1000 de voluntari și s-a desfășurat în 103 magazine din Chișinău și alte 25 de localități: Peresecina, Cetireni, Soroca, Căușeni, Hîncești, Strășeni, Dondușeni, Cimișlia, Cahul, Cupcini, Telenești, Cantemir, Cania, Măgdăcești, Orhei, Bălți, Stăuceni, Cricova, Călărași, Puhoi, Bubuieci, Ștefan Vodă, Sîngerei, Edineț, Comrat.

Igor Belei, Director Executiv Misiunea Socială „Diaconia”:

 „În acest an am avut cea mai prolifică campanie socială cu cea mai mare prezență de până acum pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Drept dovadă avem rezultatele remarcabile cu un record absolut în ceea ce privește donația de alimente pentru oamenii nevoiași, semn că această colectă a devenit parte dintr-o abordare firească care este indispensabilă la nivelul societății în preajma sărbătorilor pascale. Credem cu desăvârșire că “Masa Bucuriei” este mai mult decât despre generozitate și implicare, este o acțiune de educare a tinerei generații pentru a fi mai buni și empatici.”

Diaconia apreciază efortul echipelor din cadrul companiilor: maib, Synevo Moldova, Premier Energy  Moldova, Ogilvy Moldova, GRAWE Carat Asigurări, Amdaris, Liceul Teoretic „Pro Succes”, Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, pentru că s-au alăturat demersului campaniei și au ales să facă voluntariat corporativ pentru o cauză nobilă.

Mulțumim promotorilor care au dus mesajul nostru către sute de oameni și i-au îndemnat să facă un bine: Andrei Porubin, Sorina Obreja, Marin Cretu (Kapushon), Elena Popa, Ana Cernicova, Marco Ballerini, Pasha Parfeni, Olesea Sfecla, Anatol Durbală, Corina Dascălu, Ludmila Adamciuc, Stela Botez, Sergiu Beznițchi, Nicu Țărnă, precum și echipelor media care au relatat despre acțiune și nevoia de mobilizare națională.

Apreciem implicarea rețelelor de magazine: Kaufland, METRO, Linella, Supermarket Nr1, Local Discounter, Velmart, Green Hills Market, Fourchette, Family Market, Bonus, dar și altor magazine locale.

Colecta de pe 27 aprilie a fost realizată în parteneriat cu eparhiile și parohiile Mitropoliei Basarabiei, asociațiile HelpAge International Moldova și ASCOR Chișinău. Partenerul logistic al acțiunii a fost Banca de Alimente.

Toți cei care vor să susțină în continuare oamenii nevoiași asistați de Diaconia pot face o donație pe parcursul întregului an. Cu 100 de lei e asigurat un prânz cald unui bătrân timp de o săptămână, la cantina socială din Chișinău: https://masabucuriei.md/#pricing-section

În acest an, campania a fost sprijinită de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, co-finanțat și implementat de I.P. „Keystone Moldova”, A.O. „Concordia. Proiecte Sociale” și I.R.M.S. „Diaconia”.

100.000 de dolari, aduși prin contrabandă într-un autocar care venea din Odesa

$100.000 de contrabandă, într-un autocar din Odesa și o persoană reținută.

Ofițerii Serviciului Vamal sub conducerea procurorii PCCOCS anunță o captură de peste 100.000 dolari americani de contrabandă, depistați într-un autocar sosit din Odesa, Ucraina.

În valută națională suma cifrează aproape 2.000.000 lei. Aceștia erau ascunși în una din treptele autocarului. Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal.

În ceea ce-l privește pe șoferul cu vârsta de peste 50 de ani, care le-a comunicat funcționarilor din postul vamal Palanca că nu are nimic de declarat, acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

Urmărirea penală continuă, inclusiv în vederea stabilirii provenienței și destinației acestor bani, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. De asemenea, urmează să fie investigată participarea altor persoane în tentativa de contrabandă.

Armata lui Putin face prăpăd în Ucraina! Atacuri neînvcetate în orașul Odesa

În ultimele zile, forțele ruse au intensificat atacurile asupra regiunii ucrainene Odesa și, implicit, a orașului cu același nume, scrie stirileprotv.ro.

Acesta este al treilea oraș ca mărime din Ucraina și se află la puțin peste 200 de kilometri în linie dreaptă de granița cu România.

În cel mai recent atac lansat asupra Odesei, forțele Moscovei au ucis cel puţin trei persoane, au anunțat, miercuri dimineața, autorităţile locale, potrivit AFP.

„Inamicul a atacat Odesa cu rachete balistice. În urma atacului, trei persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite”, a declarat primarul oraşului Odesa, Ghennadi Truhanov, pe reţeaua de socializare Telegram.

„Toată asistenţa medicală necesară este oferită răniţilor”, a declarat pe Telegram guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper. „Există daune la infrastructura civilă”, a adăugat acesta, fără a oferi alte informaţii.

Un atac cu rachete efectuat de forţele ruse, luni, la Odesa, a ucis cinci persoane, potrivit oficialilor locali.

Odesa, punct strategic pe harta Ucrainei

Supranumit „perla de la malul mării”, Odesa este unul dintre centrele industriale importante ale Ucrainei. Dacă orașul va cădea în mâinile forțelor ruse, Kievul ar pierde un punct strategic pe hartă. Odesa îi oferă Ucrainei o cale de acces la canalul fluvial de circulație Rin-Main-Dunăre-Marea Neagră, cu gura de vărsare în apropierea orașului Constanța.

În acest context, portul Odesa este vital pentru exporturile ucrainene. 

 

Copiii lui Michael Jackson, Paris, Prince și Blanket, împreună pe covorul roșu la un eveniment important
Articolul anterior
Alla Pugacheva, în vârstă de 72 de ani, a pozat cu fiica și fiul ei, în vârstă de 8 ani
Articolul următor