Relațiile moldo-belaruse înregistrează o dinamică pozitivă. Moldova ar putea crește volumul exporturilor în Belarus

Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu E.S., Anatolii Kalinin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Republica Moldova. Șefa Executivului a menționat că relațiile moldo-belaruse înregistrează o dinamică pozitivă, volumul total al comerțului în anul 2021 constituind 213 milioane de dolari, cu 20% mai mult decât în 2020.

„Republica Moldova, în continuare, pledează pentru dezvoltarea cooperării comercial-economice cu Belarus. Considerăm că există potențial pentru creșterea volumului total al comerțului și al exportului pe piața din Belarus, în mod special, pe segmentul agroindustrial. Există premize favorabile în această direcție, odată cu liberalizarea transportului de mărfuri între statele noastre”, a menționat Natalia Gavrilița.

La rândul său, Ambasadorul Kalinin a exprimat deschiderea Republicii Belarus în intensificarea relațiilor comerciale cu Republica Moldova, menționând că produsele moldovenești se bucură de succes pe piața din Belarus. În cadrul discuțiilor, a fost subliniată importanța intensificării ședințelor Comisiei interguvernamentale mixte moldo-beloruse pentru cooperare comercial-economică, care s-a reunit pentru ultima dată în 2018.

Părțile au analizat posibilitatea organizării unei ședințe a Comisiei până la sfârșitul anului curent.

De asemenea, oficialii au remarcat împlinirea, în noiembrie 2022, a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. Cu acest prilej, pe parcursul anului, vor avea loc o serie de evenimente culturale.

Maia Sandu, la întâlnirea cu diaspora din Frankfurt: ,,Referendumul va demonstra angajamentul nostru pentru pace, democrație și progres”

Președintele Maia Sandu, a avut o întâlnire ieri cu moldovenii stabiliți în Frankfurt pe Main. Șefa statului a discutat cu cetățenii despre securitatea țării, educația și locurile de muncă, reforma justiției și despre rolul diasporei în dezvoltarea Moldovei.

„Am povestit despre eforturile noastre de acasă – renovăm spitale, reparăm drumuri și susținem întreprinderile mici și mijlocii. Planificăm să construim școli model. Toate acestea ajută să îmbunătățim calitatea vieții în Moldova și sperăm să-i încurajeze pe membrii diasporei să se întoarcă.

I-am îndemnat pe moldovenii de aici să participe la referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, cea mai importantă decizie de la obținerea independenței încoace. Prin votul lor, Moldova își poate demonstra angajamentul ferm pentru pace, democrație și progres, pe care ni-l dorim cu toții”, se menționează în mesajul președintelui Maia Sandu.

Amintim, că în această toamnă, la 20 octombrie, va avea loc un Referendum cu privire la stabilirea vectorului extern al Republicii Moldova. La acest plebiscit oamenii vor fi întrebați dacă sunt de acord ca R. Moldova să adere la Uniunea Europeană. Tot în acea zi, 20 octombrie, vor avea loc și alegerile prezidențiale în R. Moldova.

Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit baze navale, rafinării și instalații militare ruse

Ucrainenii au atacat cu peste 100 de drone instalații militare și baze navale din Crimeea. De asemenea, un alt atac major a vizat o rafinărie din sudul Rusiei, ceea ce a dus la o puternică pană de curent în zonă. Ministerul rus al Apărării a transmis că 102 drone au fost interceptate și distruse. Acesta ar fi cel mai puternic atac cu drone al forțelor Kievului de la momentul în care Rusia a declanșat invazia, scrie Digi24.ro cu referire la Kyiv Independent.

Dronele ucrainene au atacat mai multe instalații militare din Rusia și Crimeea ocupată, a confirmat pentru Kyiv Independent o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Sursa a spus că a fost o operațiune comună desfășurată de SBU și agenția de informații militare a Ucrainei.

„Operațiunea de astăzi a demonstrat că rușii nu pot să își protejeze principalele baze navale din Sevastopol și Novorossiysk”, potrivit sursei citate.

Ministerul rus al Apărării a susținut duminică dimineață că 102 drone aeriene și șase navale au fost interceptate și distruse și că nu a fost raportată nicio pagubă sau victime. De asemenea, ministerul a anunțat că forţele aeriene ruse au doborât nouă rachete americane ATACMS deasupra Crimeei.

Dronele au vizat bazele navale ale Flotei de la Marea Neagră situate în Sevastopolul ocupat și orașul rusesc Novorossiysk din Krasnodar Krai, a spus sursa. Atacul a afectat și o centrală electrică de lângă Sevastopol, ceea ce a dus la întreruperi în alimentarea cu energie electrică.

În portul din Novorossiysk și-a adus Moscova flota de la Marea Neagră după o serie de lovituri devastatoare ucrainene, inclusiv un atac cu rachete asupra sediului din Sevastopol din 22 septembrie 2023. Sursa a confirmat și atacul cu dronă asupra rafinăriei de petrol din orașul rus Tuapse, situat pe coasta Rusiei Mării Negre.

Ar fi cel mai mare atac cu drone al Ucrainei de la începutul invaziei declanșate de Rusia. Într-un atac anterior, din martie, Kremlinul a pretins că a doborât 65 de drone.

O sursă din cadrul serviciilor de informații militare a confirmat pentru Kyiv Independent că agenția a efectuat cu succes un atac cu drone împotriva unei baze petroliere din regiunea Rostov din Rusia, în 15 mai. A doua zi, dronele au lovit unitățile de producție ale companiei ruse de producție de arme de stat „Basalt” din orașul Tula, a declarat sursa pentru Kyiv Independent.

Rusia a anunţat o intensificare a atacurilor ucrainene pe teritoriul său după deschiderea unui nou front în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, mai devreme în această lună. Preşedintele Vladimir Putin susţine că Rusia încearcă să creeze o zonă tampon în regiune pentru a se apăra de astfel de atacuri, despre care Moscova susţine că riscă să declanşeze un război mai amplu între Rusia şi Occident dacă Ucraina utilizează arme occidentale.

Forţele ruse au cucerit satul Starîţia din regiunea Harkov şi au învins unităţile ucrainene de-a lungul acestui front, inclusiv în regiunea Sumî, a precizat Rusia sâmbătă.

Preotul Constantin Necula vine în Republica Moldova

La începutul lunii iunie, părintele Constantin Necula va susține mai multe conferințe în Republica Moldova. Evenimentele sunt organizate de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din Guvernul României.

Șeful DRRM, secretarul de stat Adrian Dupu, a declarat în studioul RLIVE TV că întrunirile vor avea loc la Hâncești, Bălți și Rezina sau Orhei.

„Toate care evenimentele pe care le finanțează DRRM sunt cu intrare gratuită. Nu am finanțat proiecte din care să cerem bani oamenilor, ca să participe la aceste evenimente”, a precizat Dupu, potrivit realitatea.md.

Oficialul a menționat că DRRM încearcă să meargă cu mai multe evenimente în raioanele Republicii Moldova. Este vorba despre reuniuni, spectacole și alte acțiuni culturale, finanțate de către Departament.

Ucraina recomandă cetățenilor săi să părăsească imediat Rusia
Articolul anterior
Aeroportul Chișinău ar putea reveni în proprietatea statului
Articolul următor