Fetiţă de 9 ani, rămasă fără braţ după bombardamentele din Kiev

Chirurgii din Kiev au fost nevoiți să amputeze brațul unei fetițe de nouă ani pentru a-i salva viața după ce a fost prinsă într-un schimb de focuri şi bombardamente în încercarea de a fugi din calea războiului. Tatăl copilei nu a reuşit să supravieţuiască.

Sasha

Fetiţa, cunoscută sub numele de Sasha, se recuperează acum într-un spital din Kiev. În urmă cu o săptămână fugea din calea luptelor, în suburbia Hostomel din Kiev, alături de tatăl, mama şi sora ei, când maşina familiei a fost atacată de armata rusă.

Tatăl fetei a fost ucis de armata rusă în timpul atacurilor asupra oraşului

Tatăl ei a fost ucis, dar ea, mama şi sora ei au reuşit să scape fugind în mijlocul străzii, apoi adăpostindu-se într-o pivniţă. Sasha însă fusese împuşcată şi se afla în stare gravă. Şi-a revenit, apoi şi-a pierdut conştiinţa de mai multe ori timp de două zile, înainte de a fi transportată la un spital din apropiere, pe o targă provizorie, de către voluntari care fluturau un steag alb în faţa soldaţilor ruşi.

„Nu știu de ce m-au împușcat rușii. Sper că a fost un accident și că nu au vrut să mă rănească. Am fost împușcată în braț. Am alergat după sora mea. Mama mea a căzut. Am crezut că este sfârșitul. Dar ea nu era moartă, ci doar se adăpostise de focuri de armă. Se ascundea. Atunci mi-am pierdut cunoștința. Cineva m-a dus într-o pivniță. Am primit ceva tratament acolo. Și apoi unii oameni m-au dus pe un prosop la spital”, a povestit Sasha, de pe un pat de spital. Pe acelaşi subiect

Suburbiile de nord-vest: Gostomel, Irpin și Bucha se află în prima linie a bătăliei pentru Kiev. Armata Rusă a lansat un atac masiv asupra acestor orașe în speranța de a trece prin apărarea ucraineană și de a captura capitala.

Fetiţa de 9 ani îşi doreşte un braţ artificial roz, acoperit cu flori

La Spitalul Central Irpin, Bucha, chirurgul vascular Dr. Vladislav Gorbovec, a descoperit că cangrena se răspândise şi a luat decizia de a amputa brațul stâng al fetei. Sasha ar fi murit altfel.

„Sasha este unul dintre copiii care au suferit răni groaznice în bătălia pentru Kiev. Această fată a fost adusă la Spitalul Central Irpin cu răni groaznice. Fusese împușcată în timp ce fugea din Gostomel împreună cu părinţii ei. Tatăl ei a murit în timp ce încerca să îi scoată cu maşina din mijlocul bombardamentelor. Fata, sora și mama ei și-au găsit siguranță într-o pivniță. Au stat acolo două zile în timp ce pe străzile de deasupra lor s-au purtat lupte. A fost rănită grav, și-a pierdut cunoștința și a delirat. Soldații ruși au încercat să pătrundă în pivniță. Au tras în ușă și au țipat la oameni să iasă. În cele din urmă, fata a fost adusă la spital de către civili care fluturau un steag alb în timp ce alergau prin zona de luptă. A primit tratament de urgență la Spitalul Central Irpin, care se afla de asemenea sub foc de armă. Doctorul a descoperit că cangrena se răspândise în tot braţul. A fost nevoie să îl amputeze pentru a-i salva viaţa. A fost apoi transportată la o clinică privată din Kiev. Ea este unul dintre copiii care au suferit răni groaznice. Toți și-au pierdut cel puțin unul dintre părinți”, a declarat Dr Gennadiy Druzenko, de la primul Spital Voluntar Mobil.

Acum, copila care şi-a aniversat cei noi ani de naştere cu o zi înainte de invadarea Rusiei pe 24 februarie, a cerut un nou braţ artificial roz, acoperit cu flori, relatează Daily Mail. Asistenta care a tratat-o pe Sasha pe Secția 5 a Spitalului Central Irpen, din Bucha, a lăudat-o pentru puterea și curajul ei.

„Primul lucru pe care mi l-a spus Sasha a fost: «Te rog să fii sincer, am mâna stângă sau nu?» Nu știam ce să spun. Nu știam dacă să nu spun nimic, să mint sau să-i spun adevărul. Ce îi spui unui copil care suferă, dar care știe că a suportat asta. Ea a întrebat dacă va fi bine și dacă poate avea un nou braț artificial roz, colorat cu flori. E atât de puternică. Ea nu plânge pentru că știe că doar oamenii slabi plâng. Ne-a mulțumit că i-am salvat viața și că am îngrijit-o”, a spus asistenta, adăugând: „Sunt atât de supărată și simt atât de multă ură față de oricine împușcă și mutilează copiii”.

sursa

Icoana Maicii Domnului – unică în lume. O poți vedea în România

Una dintre cele mai stranii și controversate icoane închinate Fecioarei Maria este icoana Maicii Domnului care are harul de a prevesti cutremure și dezastre. Credincioșii o venerează, dar se tem de puterea ei. Icoana a fost pictată în România și este unică în lume, scrie libertatea.ro

Călugării și meșterii noștri iconari au pictat de-a lungul vremurilor câteva icoane închinate Maicii Domnului care ies din canoane și sunt unice în lume. Dintre ele, poate că cea mai stranie și pătrunzătoare, este icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei, din județul Botoșani.

Este o icoană cu totul deosebită, care iese din tiparele obișnuite ale picturii bisericești. Maica Domnului are, în această icoană, o poziție anume, care transmite un mesaj direct credincioșilor. Până și culorile folosite sunt cu totul surprinzătoare, fundalul icoanei fiind galben-maroniu și nu albastru, cum se obișnuia.

Icoana, de dimensiuni impresionante, este păstrată lângă altar, în biserica veche cu hramul Buna Vestire.

De ce este atât de specială icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei

Cine ajunge în biserica acestei sihăstrii din Botoșani va fi surprins de icoana Maicii Domnului. Maica Preacurată nu este înfățișată cu pruncul în brațe, așa cum erau canoanele, ci ținându-l pe copilul Iisus de mână.

Este o icoană unică în lume! Nicăieri nu a mai fost reprezentată Maica Domnului cu Iisus copil, probabil la vârsta de 3 – 4 ani, ținându-l de mână. Poziția celor două personaje este și ea una cu totul deosebită și transmite un mesaj anume.

Maica Domnului pare să meargă într-o direcție bine definită, ca și cum ar deschide calea, ocrotindu-și copilul și îndrumându-l de mic pe un anumit drum. Amândoi privesc înainte și totodată către credinciosul care admiră icoana.

Maica Domnului cu pruncul de mână este cu adevărat o comoară a icoanelor românești și un mesaj puternic despre misiunea pe care a avut-o Fecioara Maria încă de la nașterea ei, aceea de a fi mesagerul Domnului și de a-l ocroti pe pruncul Iisus până la vârsta la care El și-a îndeplinit misiunea.

Cine a pictat icoana Maicii Domnului cu pruncul de mână

Icoana este pictată probabil între anii 1861-1876, de călugărul Vladimir Machidon, vieţuitor la Sihăstria Voronei. Icoana este foarte veche și vine dintr-un timp în care canoanele picturii religioase erau bine păstrate. Dar săvârșitorul icoanei a vrut să transmită un mesaj nou și să pună în valoare mai multe calități ale Fecioarei.

El nu a lăsat scris semnificațiile icoanei sau motivele pentru care a ales această reprezentare, dar călugării de azi spun că pictorul ar fi vrut să reprezinte modul în care Maica Domnului străbate lumea nedespărțită de Hristos.

De asemenea, icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei este considerată un model pentru mamele creștine, de a-și îndruma pruncii pe calea vieții.

Călugărul Machidon a rămas un personaj aparte în istoria acestei mănăstiri care a fost înființată de călugări ruși refugiați pe meleagurile noastre. Se spune că părintele Machidon ar fi avut deja 100 de ani când a început pictura icoanei și a întregii biserici. El ar fi terminat lucrarea la vârsta de 115 ani.

Poate că datele despre vârsta lui au fost alterate de timp, cert este că icoana Maicii Domnului a rămas un odor neprețuit pentru călugării de aici și pentru toți credincioșii din împrejurimi. Oamenii o iubesc și o cinstesc, dar se tem de ea pentru că știu ca are darul de a prevesti mari nenorociri.

Ce putere are Icoana Maicii Domnului de la Vorona

Poveștile de prin partea locului mai spun că părintele Machidon ar fi pictat icoana Maicii Domnului cu pruncul de mână în urma unei revelații mistice. Cu siguranță, el a avut o viziune trimisă poate chiar de Maica Preacurată și a încercat să transmită mesajul ei divin.

Iar oamenii care vin aici să se închine cred în puterea acestei icoane inspirate de harul Duhului Sfânt. Ei spun că icoana a picurat lacrimi de mir cu câteva zile înainte de a se simți cutremurele puternice din luna mai 1990, care au zguduit zona Vrancea. Acelea au fost ultimele cutremure puternice din România, iar credincioșii urmăresc cu teamă privirea icoanei, să nu anunțe iar dezastre și nenorociri.

Scurgere de informații la Kiev, privind acordul cu SUA. Zelenski cere teste cu aparatul poligraf

Volodimir Zelenski a cerut Serviciului de Securitate al Ucrainei să investigheze scurgerea de informații privind un document sensibil care detaliază cea mai recentă propunere a Statelor Unite. Este vorba despre informații confidențiale legate de utilizarea resurselor minerale ucrainene, scrie adevarul.ro

Ancheta include și testarea cu detectorul de minciuni a personalului din mai multe ministere implicate, potrivit Financial Times.

Investigația a fost declanșată după ce, pe 26 martie, deputatul opoziției Yaroslav Zheleznyak a publicat fragmente din document, susținând că a obținut o copie a acestuia. Financial Times a confirmat autenticitatea proiectului și a prezentat detalii suplimentare a doua zi.

Zelenski s-a declarat surprins de incident. „Mi se pare ciudat că documentul a fost divulgat. Mă întreb cine transmite aceste informații”, a afirmat liderul ucrainean pe 28 martie, în cadrul unui briefing pentru Financial Times.

Situație tensionată cu președintele american

Documentul vizat de scurgerea de informații conține o versiune revizuită a unui acord-cadru anterior, propus de administrația Trump în luna februarie. În ciuda extinderii ofertei inițiale, noua propunere nu oferă încă Ucrainei garanții oficiale de securitate.

Discuțiile dintre cele două părți s-au tensionat în ultima perioadă. Donald Trump a declarat recent că Zelenski „încearcă să se retragă” din acord și a avertizat că liderul ucrainean „se va confrunta cu mari probleme” dacă refuză semnarea acestuia în viitorul apropiat.

Proteste împotriva lui Trump în SUA. Manifestații au loc și în mai multe orașe europene

Peste 500.000 de persoane sunt așteptate să participe sâmbătă la proteste organizate în mai multe zone din America împotriva președintelui Donald Trump, potrivit News.ro.

Manifestațiile, organizate de gruparea MoveOn și alte organizații progresiste, denunță „un asalt total asupra guvernului, economiei și democrației” orchestrat de Trump, Elon Musk și „acoliții lor miliardari”.

Manifestaţii în oraşe europene împotriva președintelui SUA: „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

Sute de persoane au manifestat sâmbătă în oraşe europene împotriva preşedintelui american Donald Trump şi a consilierului său Elon Musk, în urma unei săptămâni dureroase pentru pieţele financiare, după ce Trump a anunţat tarife globale drastice, relatează Reuters, citată de News.ro.

În oraşul german Frankfurt, protestul „Jos mâinile!” a fost organizat de Democrats Abroad, organizaţia oficială a Partidului Democrat pentru cetăţenii americani care trăiesc în străinătate.

La Berlin, manifestanţii care au protestat în faţa unui showroom Tesla au purtat pancarte prin care le cereau compatrioţilor americani care trăiesc în Germania să protesteze pentru „încetarea haosului” de acasă.

Adunaţi în Opernplatz din Frankfurt, membrii grupului Democraţii de peste mări au cerut demisia preşedintelui SUA, cu sloganuri pe pancarte pe care scria „Restauraţi democraţia”, „Jos mâinile de pe datele noastre personale” şi „Lumea s-a săturat de prostiile tale Donald, pleacă!”

La Berlin, sloganurile adresate lui Musk erau următoarele: „Taci Elon, nimeni nu te-a votat”, iar un câine purta o pancartă pe care scria „Câini împotriva DOGE”, referindu-se la Departamentul pentru eficienţă guvernamentală condus de consilierul principal Musk, o iniţiativă a celei de-a doua administraţii Trump de a reduce risipa, frauda şi abuzul în cheltuielile federale.

În capitala Franţei, Paris, aproximativ 200 de persoane, majoritatea americani, s-au adunat pe Place de la Republique pentru a protesta faţă de Trump. Unii au ţinut discursuri pentru a-l denunţa pe preşedintele american, protestatarii agitând bannere precum „Rezist Tyrant”, „Rule of Law” „Feminists for Freedom not fascism” şi „Save Democracy”. Unul dintre ei a interpretat melodia lui Bob Dylan „Masters of War”.

Manifestaţii împotriva lui Trump şi Musk au avut loc şi în alte oraşe europene, printre care Londra şi Lisabona.

În capitala britanică, câteva sute de persoane s-au adunat în Trafalgar Square, ţinând pancarte pe care scria „Proud American Ashamed” şi „WTAF America?”. Mulţimea a scandat „Jos mâinile de pe Canada”, „Jos mâinile de pe Groenlanda” şi „Jos mâinile de pe Ucraina”, în timp ce asculta discursuri care îl criticau pe Trump.

India vrea să cumpere petrol și mărfuri rusești la preț redus
Articolul anterior
Doi bebeluși ucraineni, salvați contracronometru după ce au fost preluați de la frontieră
Articolul următor
Close menu