Rusia susţine că prima fază a operaţiunii militare în Ucraina e aproape încheiată şi de acum înainte se va concentra pe Donbas

Ministerul rus al Apărării a transmis vineri că prima fază a operaţiunii sale militare în Ucraina este aproape încheiată, iar de acum înainte trupele ruse se vor axa pe ”eliberarea” completă a regiunii estice Donbas ce cuprinde provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, relatează Reuters.

Russian invasion of Ukraine may trigger biggest conflict since World War II'

”Principalele obiective ale primei faze a operaţiunii au fost în general îndeplinite. Potenţialul de luptă al Forţelor Armate ale Ucrainei a fost diminuat considerabil, ceea ce, subliniez încă o dată, face posibil să ne concentrăm pe principalele eforturi de îndeplinire a obiectivului de bază, eliberarea Donbasului”, a declarat în faţa presei generalul Serghei Ruţkoi, adjunctul şefului Statului Major rus.

Anunţul acestuia pare să indice că Rusia şi-ar putea diminua obiectivele invaziei asupra Ucrainei după ce în prima lună de război s-a lovit de rezistenţa acerbă a trupelor ucrainene.

Generalul rus a mai spus că operaţiunea militară în Ucraina va continua până când forţele ruse îşi vor îndeplini misiunile încredinţate, fără a alte precizări.

El a susţinut că separatiştii proruşi controlează în prezent 93% din provincia Lugansk şi 54% din Doneţk. Pe de altă parte, generalul rus a transmis că Rusia nu exclude posibilitatea luării cu asalt a oraşelor ucrainene blocate de trupele ruse şi că va reacţiona imediat oricărei încercări de impunere a unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, solicitată de Kiev, dar refuzată de NATO.

Potrivit generalului citat, armata rusă a avut iniţial în vedere două scenarii operaţionale, primul fiind o operaţiune limitată la Donnas şi al doilea una care să cuprindă toată Ucraina, optând în final pentru cea din urmă şi astfel a declanşat ofensiva pe 24 februarie.

De atunci, trupele ruse încă încearcă să realizeze o încercuire a Kievului, dar fără succes în faţa rezistenţei înverşunate a armatei ucrainene. Mai mult, potrivit oficialilor ucraineni şi occidentali, în urma contraatacurilor ucrainene în ultimele zile trupele ruse au fost nevoite să se replieze din unele sectoare din jurul capitalei şi să ia poziţii defensive.

„În timpul operaţiunii militare speciale, 1.351 de militari au fost ucişi şi 3.825 răniţi”, a declarat de asemenea generalul Serghei Rudskoi. Potrivit ONU, circa 13 milioane de persoane sunt blocate în zonele din Ucraina unde se desfăşoară lupte, iar căile rutiere distruse sunt un alt obstacol în evacuarea lor.

De asemenea, numărul ridicat al victimelor civile şi amploarea distrugerilor infrastructurii indică încălcări ale dreptului umanitar internaţional şi comiterea unor crime de război, a declarat, potrivit agenţiei EFE, reprezentanta ONU pentru drepturile omului în Ucraina, Matilda Bogner.

Peste 3,5 milioane de persoane s-au refugiat în afara Ucrainei de când Rusia a atacat această ţară pe 24 februarie, alte peste 6,5 milioane de persoane fiind strămutate pe plan intern, conform organizaţiilor internaţionale. 

ucraina donbas - ER News
Harta războiului din Ucraina. Institutul american pentru Studii de Război:  Armata rusă nu a reușit să încercuiască Kievul prin vest – Ziarul de Gardă

sursa

O nouă escrocherie în mediul online: papuci de brand ,,Nike” la 38 de lei

Pe cel puțin patru pagini de Facebook – „Sportlandia MD”, „Sportlandia MD”, „MD Sportlandia” și „MD Sportlandia” – create în ultimele zile, au apărut anunțuri care propun spre vânzare încălțăminte „Nike” la prețul de 38 de lei.

O nouă escrocherie întâlnită în mediul online: Nike la 38 de lei

Este o escrocherie online cu folosirea neautorizată a însemnelor vizuale ale magazinului „Sportlandia Moldova”, transmite stopfals.md.

Compania a anunțat despre apariția unor site-uri și conturi false care nu au legătură cu activitățile sale, fiind „create în scopuri frauduloase”. 

„Nu faceți click pe linkuri suspecte și nu lăsați informații personale pe platforme terțe”, a îndemnat compania pe pagina sa de Facebook

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cântat la chitară într-un bar, în timpul vizitei la Kiev

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cântat o interpretare a piesei „Rockin’ in the Free World” a lui Neil Young, alături de o trupă locală, într-un bar numit Diktat, în timpul călătoriei sale surpriză la Kiev.

Melodia a fost lansată de Neil Young în 1989, după ce un concert planificat în Uniunea Sovietică a fost anulat, scrie news.ro.

„Soldaţii voştri, cetăţenii voştri – în special în nord-est, în Harkov – suferă enorm. Dar ei trebuie să ştie, voi trebuie să ştiţi, Statele Unite sunt alături de voi, o mare parte din lume este alături de voi şi ei luptă nu doar pentru o Ucraină liberă, ci pentru o lume liberă. Iar lumea liberă este şi ea cu voi”, a spus Blinken, înainte de a cânta.

Pe reţelele de socializare, unii ucraineni au criticat alegerea de a cânta într-un bar, în timp ce situaţia de pe front era atât de tensionată, iar alţii au lăudat acţiunea.

Şefii diplomaţiilor americană şi ucraineană, Antony Blinken şi Dmytro Kouleba, au luat prânzul la Kiev, într-o pizzerie fondată de un veteran al războiului cu Rusia.

Vizita surpriză a secretarului de stat american a fost menită să asigure ţara că Washingtonul va oferi ajutor militar.

Dmitro Kuleba l-a întâmpinat pe Blinken la intrarea în local şi, după o îmbrăţişare, cei doi bărbaţi au petrecut aproximativ patruzeci de minute în interior, savurând o pizza, au constatat la faţa locului jurnaliştii AFP.

„Trebuie să spun că, în calitate de cunoscător de pizza, aşa cum sunt majoritatea americanilor, cred că pizza de aici este superbă. O recomand cu căldură”, a declarat Antony Blinken.

Blinken a sosit la Kiev marţi dimineaţă pentru a reasigura Ucraina cu privire la sosirea ajutorului militar american, întârziat de mai multe luni din cauza disputelor din Congres.

La rândul său, armata rusă a dat asigurări marţi că „avansează în profunzime” în regiunea de frontieră Harkov (nord-est), unde a lansat o nouă ofensivă la 10 mai. 

Rușii au atacat astăzi un centru de recreere din Harkov: sunt raportați 5 morți și 16 răniți

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters.

Bilanţul morţilor şi răniţilor a fost anunţat de primarul din Harkov, Igor Terehov. „Exploziile auzite la Harkov în jurul prânzului s-au produs într-o suburbie din apropiere. Două rachete ruse au lovit un centru de recreere unde oamenii se relaxau, ucigând cinci persoane şi rănind alte 16”, a afirmat el pe reţeaua de mesagerie Telegram, potrivit Agerpres.

Corespondenţii Reuters au văzut zona de recreere distrusă după ce salvatorii de la faţa locului spun că a fost o explozie puternică, urmată de o a doua 15-20 de minute mai târziu.

Mărturiile oamenilor din Harkov, după atacul rușilor

Valentina, o femeie de 69 de ani care trăia în apropiere de complex, era acasă când s-a produs explozia. Ea le-a spus plângând ziariştilor că soţul ei a fost ucis în explozie.

Era lângă apă, a relatat ea, arătând zona unde acum se mai află doar un crater, dărâmături şi cadavre. „Este foarte dureros să-mi pierd casa, soţul, tot ce am pe lume. Ei (ruşii) sunt animale, de ce trebuie să omoare oameni?”, a mai spus ea.

În ultimele săptămâni, oraşul Harkov şi regiunea cu acelaşi nume au fost vizate constant de atacuri cu rachete ruseşti şi bombe ghidate, în contextul în care trupele ruse au lansat o ofensivă în nord-estul regiunii.

„Nu erau soldaţi aici. Era duminică, oamenii au venit aici pentru a se odihni, copii urmau să fie aici, femei însărcinate, odihnindu-se, încercând să trăiască normal”, a declarat Yaroslav Trofimko, inspector de poliţie la poliţia locală.

Traian Băsescu ar fi suferit un accident vascular
Articolul anterior
Facilitări pentru agenții economici care importă produse din Ucraina
Articolul următor