Ministerul de Externe al Ucrainei: „Sfătuiesc pe oricine merge la negocieri cu Federația Rusă să nu mănânce și să nu bea nimic”

Delegațiile rusă și ucraineană au sosit la Istanbul, pentru primele discuții față în față după mai bine de două săptămâni. Cel mai ambițios obiectiv al Ucrainei la discuțiile din Turcia este un acord de încetare a focului, a spus ministrul de Externe al Ucrainei. În legătură cu presupusa otrăvire a miliardarului Roman Abramovici, acesta le-a recomandat negociatorilor să nu mănânce și să nu bea nimic, scrie digi24.ro.

Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei: „Sfătuiesc pe oricine merge la negocieri cu Federația Rusă să nu mănânce și să nu bea nimic. Și, de preferință, să evite să atingă orice suprafață. Asta în primul rând.

În al doilea rând, toate aceste povești – că cineva a auzit ceva pe undeva, că spun niște surse – sunt multe de acest fel, pentru că toată lumea este însetată de vești, de senzațional.

Planul minimal este, în primul rând, să obținem chestiuni umanitare, iar cel maximal este să obținem încetarea focului și un acord de durată asupra acestuia.

Președintele Ucrainei a dat instrucțiuni clare delegației noastre: nu negociem oamenii, pământul sau suveranitatea. Acestea nu sunt subiect de negociere. Aici, poziția noastră este beton armat, susținută de dreptul internațional și de forțele armate ale Ucrainei, de sancțiuni internaționale care au fost aplicate Rusiei și de armele care ne-au fost date pentru a descuraja agresorul”.

Membri ai delegației ucrainene care participă la negocierile cu Rusia, dar și oligarhul Roman Abramovici ar fi fost vizați de o tentativă de otrăvire, scrie The Wall Street Journal, aceste informații fiind confirmate și de o anchetă a grupului de investigații Bellingcat.

Ei ar fi început să aibă simptome după ce au avut o întâlnire la Kiev, la începutul acestei luni, în condițiile în care miliardarul rus s-ar fi implicat într-o mediere a conflictului și ar fi avut mai multe deplasări, făcând naveta între Moscova și Ucraina.

Presupusa tentativă de otrăvire este pusă pe seama unor lideri din tabăra dură de la Moscova care, spun ei, vor să saboteze negocierile de pace, au declarat persoane la curent cu această situație, citate de Wall Street Journal.

Simptomele acuzate de Abramovici și de cel puțin doi membri ai delegației de negociatori ucraineni sunt ochi roşii, lăcrimare constantă şi dureroasă şi exfolierea pielii de pe faţă şi de pe mâini, susţin sursele citate. Mai mult, miliardarul rus și-ar fi pierdut chiar vederea pentru câteva ore, potrivit unei surse citate de WSJ.

Sfânta lumină a fost distribuită preoților și enoriașilor în scuarul Mitropoliei Chișinăului

Focul Haric a ajuns la Chișinău. Acesta a fost adus în Republica Moldova atât de reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove cât și de cei ai Mitropoliei Basarabiei. Sfânta lumină va fi distribuită preoților și tuturor creștinilor, astfel încât să ajungă în toate lăcașele sfinte din țară.

În acest an, focul Haric este distribuit creștinilor și preoților care s-au adunat în fața Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului”, dar și la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”.

Delegația Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost condusă de Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, care a fost însoțit de doi clerici de la Academia de Teologie.

sursa: www.radiomoldova.md

Focul Haric a ajuns la Chișinău

Clipe de înaltă bucurie duhovnicească au trăit în această seară clericii și închinătorii adunați la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din centrul Capitalei. Delegația Arhiepiscopiei Chișinăului, condusă de ÎPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, alături de consilierii eparhiali și protopopi, au adus Sfânta lumină de la Ierusalim, la sediul Mitropoliei Basarabiei.

Într-o atmosferă de evlavie și rugăciune, Părintele Mitropolit le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Luminii Sfinte, precizând că aceasta este darul prezenței lui Hristos cel înviat din morți în Biserica Sa.

„Lumina Sfântă este o binecuvântare, o bucurie pentru cei care cred în Hristos, îl mărturisesc pe El și simt iubirea Lui”, le-a spus ÎPS Petru celor adunați la Reședința Mitropolitană.

Părintele Mitropolit s-a rugat ca Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne ajute să simțim binecuvântarea și bucuria Lui pe care ne-o dăruiește din belșug.

Ulterior, Sfânta Lumină a fost distribuită de către protopopii Arhiepiscopiei Chișinăului, care o vor distribui în fiecare parohie din subordine. După împărtășirea Sfintei Lumini, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, se va îndrepta spre Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, unde va săvârși slujba de Înviere.

sursa: Mitropolia Basarabiei/Facebook

Klaus Iohannis, mesaj de Paște pentru toți românii: „Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului”

Președintele României Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte pentru românii de pretutindeni, dar despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”.

”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere”.

”Acestea sunt valorile noastre cardinale, aşezate de generaţii pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creştină. Vă urez tuturor, dragi credincioşi ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală”, a mai transmis şeful statului român.

Rușii bogați cumpără case în Istanbul și Dubai pentru a ocoli sancțiunile occidentale. „Vindem în fiecare zi până la 7 sau 8 unități”
Articolul anterior
Erdogan spune că negocierile din Istanbul ar putea fi un prim pas pentru o întâlnire Putin-Zelenski
Articolul următor