Cetățenii ruși nu sunt neliniștiți de închiderea fabricilor occidentale: „Este o vacanță, suntem plătiți în continuare, totul e în regulă”

În Rusia, companiile occidentale părăsesc țara, iar oamenii rămân fără muncă. Cu toate acestea, deocamdată, unii cetățeni nu văd motive de îngrijorare. Nu le pasă de politică și nu au niciun interes în războiul pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina.

dmitri surusov

Lucrările au fost oprite la uzina Volkswagen din Kaluga, la mai puțin de 200 de kilometri de Moscova. La fel ca multe alte companii occidentale, și aceasta a oprit temporar producția în Rusia. Au rămas doar paznicii. Ceilalți aproximativ 4.000 de angajați sunt în concediu plătit.

Cu toate acestea, angajații nu par deloc îngrijorați. Kaluga-2, așa cum este numită această mică suburbie, reprezintă casa pentru Dmitri Surusov, în vârstă de 35 de ani și pentru soția lui. A început ca sudor la Volkswagen și acum câțiva ani a trecut la departamentul controlul calității. Nu-și face prea multe probleme din cauza opririi activității.

„Este o vacanță – așa aș numi-o eu – pentru că suntem plătiți, așa că totul e în regulă. Ne vom odihni deocamdată și apoi ne vom întoarce la muncă”, spune Dmitri Surusov, angajat al fabricii Volkswagen din Kaluga.

Refuză să se uite la știri: „Trebuie să știi ce se întâmplă în viața ta, nu în lume”

„Prețurile alimentelor au crescut, dar deocamdată nu am simțit asta atât de mult. Presupun că o vom face mai târziu. Am trecut prin atât de multe în Rusia, prin atât de multe crize, nu e atât de înfricoșător”, spune Viktoria Surosova, soția lui Dmitri. 

Volgograd, Sankt Petersburg – celor doi le place să călătorească, dar ies rar din țară. Dmitri câștigă ceva în plus din renovarea de apartamente. El și soția lui se uită pe YouTube la videoclipuri despre pescuit, dar niciodată la știri.

„Trebuie să știi ce se întâmplă în viața ta, nu în lume. Vecinii sau oamenii de la supermarket îți pot spune totul despre ceea ce se întâmplă în lume”, explică Dmitri.

Cuplul are doar o vagă idee despre așa-numita „operațiune militară specială” din Ucraina și nu pare prea interesat de asta.

„Te interesezi de politică doar atunci când lucrurile încep să meargă prost pentru tine. De ce ar trebui să-ți pese dacă totul este în regulă? Câtă vreme ai timp să mergi la lac, să-ți plimbi câinele și să pescuiești, ar trebui să te bucuri de acele momente. Trebuie să-ți trăiești viața!”, spune Dmitri, într-un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle.

– Totul e în regulă!, spune Mihail.

– Dar nu s-au închis unele afaceri?

– Nu, sunt aceleași. Totul merge ca de obicei, totul e în regulă.

– Dar Volkswagen a oprit producția.

– Știți câte mărci diferite de mașini avem? Toyota, Volkswagen și multe altele. În curând vor începe din nou producția. Toată lumea are nevoie de bani.

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Cel mai nou sistem antiaerian primit de ucraineni de la Marea Britanie a rupt în două un elicopter rus în regiunea Lugansk
Articolul anterior
Momentul din război care l-a făcut pe Putin să „înnebunească”, potrivit unui opozant al Kremlinului
Articolul următor