Radiații detectate în încăperile din centrala nucleară de la Cernobîl unde au stat soldații ruși: „Au luat praf radioactiv cu ei”

Ucrainenii au detectat un nivel de radiații mai ridicat decât cel normal în încăperile de la centrala nucleară de la Cernobîl unde au stat soldații ruși, cât timp au avut zona sub control, scrie CNN, care a vizitat situl. 

Aparatul care măsoară radiațiile a început să țiuie ascuțit când soldații ucraineni au intrat în camera în care au stat rușii cât timp au controlat centrala nucleară de la Cernobîl, indicând un nivel de radioactivitate mai mare decât cel normal, relatează CNN. 

Nu există nicio sursă radioactivă vizibilă, însă oficialii ucraineni spun că radiațiile vin de la particulele mici și de la praful pe care rușii le-au adus în clădire.

”Au mers în Pădurea Roșie și au adus material radioactiv pe încălțări. Celelalte zone sunt în regulă, dar radioactivitatea este mai mare aici, pentru că au locuit în această încăpere”, explică soldatul Igor Ugolkov.

Oficialii de la centrala nucleară spun că nivelul radiațiilor detectat în încăperea folosită ca dormitor de soldații ruși este cu foarte puțin peste ceea ce Asociația Mondială a Operatorilor Nucleari (World Nuclear Association) definește ca fiind radiație naturală. 

O singură expunere nu prezintă pericol, însă expunerea prelungită poate fi periculoasă pentru sănătate.

„Au mers peste tot, au luat praf radioactiv cu ei” când au plecat, mai spune Igor Ugolkov.

Armata ucraineană a publicat imagini care arată că soldații ruși au săpat tranșee în apropierea centralei nucleare de la Cernobîl, în așa-numita Pădure Roșie, porțiunea cel mai puternic contaminată radioactiv a zonei de excludere.

Pădurea a primit acest nume pentru că pinii de pe zeci de kilometri pătraţi au devenit roşii după ce au absorbit radiaţia de la accidentul nuclear din 1986. 

https://twitter.com/i/status/1511612448583073799

Potrivit presei ucrainene, mai multe autobuze cu soldați ruși care ar fi fost expuși radiațiilor în zona fostei centrale de la Cernobîl ar fi ajuns la un spital din Belarus. Agenția UNIAN relatează că aceștia ar avea sindromul iradierii acute.

Rușii au avut sub control centrala de la Cernobîl de o lună, timp în care s-au deplasat prin toate zonele, fără să țină cont de pericole.

La începutul lunii aprilie, trupele ruse au părăsit centrala de la Cernobîl și au luat cu ele ostatici. Yuri Fomichev, primarul din Slavutici, orașul în care locuiesc cei mai mulți dintre muncitorii care lucrează la Cernobîl, a declarat că 200 de membri ai gărzii naționale ucrainene au fost cel mai probabil luați prizonieri de trupele ruse în timp ce se retrăgeau de la centrala nucleară.

Accident devastator. Șapte polițiști la spital și 5 autospeciale făcute praf după ce au încercat să oprească un BMW, în UK

Un accident rutier grav a avut loc, miercuri, pe o autostradă din Marea Britanie. Șapte ofițeri de poliție au fost transportați la spital după o urmărire în trafic, scrie protv.ro

Polițiștii încercau să oprească un BMW M Sport în zona Whickham din Gateshead, în jurul orei 2 dimineața, miercuri, după ce au observat că șoferul conducea haotic. Mașina a accelerat și a fost ulterior observată în zona Swalwell. Ofițerii au fost trimiși în zona respectivă și s-au apropiat de autoturism, scrie The Independent

Coliziunea a avut loc pe banda de nord a A1, aproape de Denton, Newcastle.BMW-ul și cinci vehicule de poliție au fost implicate în accident. Șapte ofițeri au fost transportați la spital, iar patru dintre ei au fost externați. Doi polițiști rămân sub observație, iar unul primește tratament pentru o leziune la picior.

Imaginile de la fața locului arată vehiculele de poliție grav avariate, o mașină răsturnată și resturi împrăștiate pe banda autostrăzii.

Șoferul BMW-ului și pasagera sa, ambii în vârstă de aproximativ 20 de ani, nu au fost răniți în urma accidentului. Cei doi au fost arestați.

.

Ungaria îl avertizează pe Vladimir Putin că ar putea să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei

Ungaria ar putea să se alăture sancțiunilor decise de Occident împotriva Rusiei dacă liderul de la Kremlin Vladimir Putin nu va da curs unei încheieri pașnice a războiului din Ucraina, a declarat ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, potrivit ziarului britanic The Thelegraph.

Într-o intervenție la Institutul Regal al Serviciilor Unite (RUSI), un centru de reflecție cu sediul la Londra, șeful diplomației ungare a dat de înțeles că premierul Viktor Orban își va ghida poziția față de războiul ruso-ucrainean în funcție de deciziile președintelui american Donald Trump.

Potrivit lui Szijjarto, Guvernul Orban ar putea decide să se alăture sancțiunilor împotriva regimului de la Moscova dacă liderul republican de la Casa Albă va decide în cele din urmă să-și pună în aplicare amenințarea de a lovi întregul sector petrolier rusesc.

Donald Trump a amenințat că va impune sancțiuni împotriva întregului sector petrolier rusesc dacă Vladimir Putin va obstrucționa negocierile de pace.

„Decizia noastră din viitor va fi determinată de circumstanțele din viitor”, a spus Peter Szijjarto.

Întrebat dacă Ungaria ar sprijini sancțiunile aplicate de UE împotriva Rusiei ca parte a unei strategii de negociere a lui Trump, Szijjarto a răspuns că speră la pace între Rusia și Ucraina și la dispariția necesității de a înăspri sancțiunile. „Dacă acest scenariu pozitiv nu se materializează, atunci va trebui să discutăm”, a declarat el, în condițiile în care în trecut a calificat sancțiunile UE ca fiind „ridicole”.Citeşte întreaga ştire: Ungaria îl avertizează pe Vladimir Putin că ar putea să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei

Emmanuel Macron spune că Franța ar putea recunoaște statul palestinian în iunie, la o conferință a ONU

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că la o conferință ONU din iunie, găzduită de Franța și Arabia Saudită, mai multe țări ar putea finaliza o mișcare comună către recunoașterea unui stat palestinian, potrivit Le Figaro.

Franța intenționează să recunoască un stat palestinian în câteva luni și ar putea face această mișcare la o o conferință ONU la New York, în iunie, privind soluționarea conflictului dintre Israel și palestinieni, a declarat președintele Macron miercuri, 9 aprilie, scrie digi24.ro

„Trebuie să ne îndreptăm către recunoaștere și o vom face în lunile următoare”, a afirmat Macron, care a vizitat în această săptămână Egiptul, pentru televiziunea France 5.

„Scopul nostru este să prezidem această conferință cu Arabia Saudită în iunie, unde am putea finaliza această mișcare de recunoaștere reciprocă (a unui stat palestinian) de către mai multe părți”, a adăugat el.

Ce țări recunosc Palestina

În februarie 2024, şeful statului francez declara că „recunoaşterea unui stat palestinian nu este tabu pentru Franţa” şi aprecia că „datorăm acest lucru palestinienilor, ale căror aspiraţii au bătut prea mult timp pasul pe loc”, potrivit News.ro.

„Datorăm acest lucru israelienilor, care au trăit cel mai mare masacru antisemit din secolul nostru. O datorăm unei regiuni care aspiră să scape de promotorii haosului şi celor care seamănă revanşa”, declara atunci preşedintrle francez.

În total, 143 dintre cele 193 de ţări membre ale ONU recunosc Palestina.

În mai 2024, Spania, Irlanda şi Norvegia au oficializat acest demers, crescând la zece numărul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) care recunosc Palestina.

Mai înainte, Bulgaria, Ciprul, Malta, Polonia, România, Suedia şi Ungaria au recunoscut Palestina.

Și alte ţări europene au recunoscut statul palestinian, majoritatea din Europa de Est – ca Ucraina şi Balarusul – sau din Balcani – ca Albania, Serbia şi Muntenegrul.

Ministrul francez de Externe de la acea vreme Stéphane Séjourné declara atunci că nu se îndeplineau condiţiile ca o recunoaştere a Palestinei „să aibă un impact real” asupra procesului unei soluţii cu doauă state, cu Israelul.

Peste 130 de civili uciși în Makariv. Stare de asediu în Odesa. Zelenski cere un răspuns global după atacul de la gara din Kramatorsk
Articolul anterior
Două tinere au fost agresate într-un troleibuz doar pentru că vorbeau într-o altă limbă
Articolul următor
Close menu