Câștigătoarea premiului mare de la X Factor România sezonul 6, Olga Verbițchi, a mărturisit în cadrul unui interviu pentru MolDoc că a trecut prin 4 violuri și 5 tentative de suicid.
Aceasta a declarat că mereu a fost genul de persoană care nu s-a simțit la locul ei în societate, scrie stiri.md.
„Au fost 4 violuri. De la 16 până la 18 ani. Au fost 3 persoane diferite, două violuri au fost de aceeași persoană. Am zis nu, am încercat să lupt, însă nu am avut forța necesară.
Ultimul viol a fost cel mai grav. O gașcă de prieteni pe mine m-au drogat și m-au bătut. Erau mai mulți băieți și s-a întâmplat la mine în casă. Când m-am trezit dimineața în camera mea erau 10 băieți cunoscuți, eu eram goală și nu înțelegeam ce s-a întâmplat…Atunci numai le-am spus duceți-vă acasă.
În perioada ceea am reușit să mă rănesc singură pe mine, să mă tai pe mâini. Pastilele și lama erau singurele lucruri care mă interesau. Mă tăiam pe mâini pentru a simți alceva decât durerea emoțională, adică durerea fizică”, a mărturisit Olga Verbițchi.
Potrivit psiholugului Daniela Fieldman, persoanele recurg ca să își provoace dureri pentru a atrage atenția celor din jur asupra stării sale emoționale.
„Oamenii care cu adevărat decid să plece din viață, nu fac acest lucru public. De obicei trăiesc cu planul lor interior. În momentul în care au luat decizia, acești oameni vor merge până la capăt”, a explicat psihologul.
Olga Verbițchi spune că a trecut de depresie în momentul în care a înțeles că dorința de a trăi e mai mare decât dorința de a muri. Interviul poate fi urmărit aici.