Boris Johnson: „Să vorbești cu Putin este ca și cum ai negocia cu un crocodil care ți-a prins piciorul între fălci”

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că orice discuții de pace asupra Ucrainei ar putea eșua, comparând negocierile cu președintele rus Vladimir Putin cu negocierile cu un crocodil care „ți-a prins piciorul între fălcile sale”.

Boris Johnson: Ucraina nu este singură în lupta sa împotriva invadatorilor  ruși | Digi24

Adresându-se reporterilor în timpul unui zbor către India, premierul Marii Britanii a sugerat că Putin ar putea căuta să negocieze doar dacă ar fi câștigat o poziție de forță în Ucraina. Dar el a avertizat că liderul rus ar putea încerca apoi să lanseze un nou asalt asupra capitalei Kiev, relatează BBC.

„Este foarte greu de văzut cum pot ucrainenii să negocieze cu Putin acum, având în vedere lipsa lui evidentă de bună-credință. Strategia lui, care este evidentă, este să încerce să înghită și să captureze cât mai mult din Ucraina și să poată să aibă un fel de negociere dintr-o poziție de forță”, a spus Boris Johnson, citat de Reuters și Digi24.ro.

„Cum poți negocia cu un crocodil când ți-a prins piciorul între fălcile sale? Aceasta este dificultatea cu care se confruntă ucrainenii. Trebuie doar să continuăm cu strategia, să le furnizăm arme”, a afirmat Boris Johnson. În ceea ce privește intențiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit lui Johnson, acesta dorește să împingă înapoi trupele ruse din estul Ucrainei, dar că forțele sale nu vor recuceri Crimeea, pe care Rusia a capturat-o în urmă cu opt ani.

„Părerea președintelui Ucrainei – dacă l-am înțeles bine, vorbesc mult cu el – este că își dorește neapărat ca trupele ruse să fie expulzate din actualele poziții de la Donețk și Luhansk. Aceasta este o poziție destul de maximalistă, dar în ceea ce privește Crimeea nu sunt atât de maximaliști în ceea ce privește Crimeea”, a precizat Boris Johnson.

Cod galben de ninsori în România

Meteorologii din România au emis cod galben de ninsori. În 11 județe va ninge puternic și temperaturile vor scădea semnificativ. În restul țării va ploua, scrie romaniatv.net.

ANM a emis o INFORMARE METEO pentru intervalul 28 noiembrie, ora 22 – 30 noiembrie, ora 18 de precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă,
intensificări ale vântului. În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre vest și nord-vest. Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local și ninsori sau lapoviță. Izolat se va depune polei.

La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de precipitații în general de 10…20 l/mp, iar cu precădere la munte și în sud, pe arii restrânse, peste 25…30 l/mp.

Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h.

Sâmbătă (30 noiembrie), vântul se va intensifica în sud-vest și sud, unde vor fi viteze de 45…55 km/h, iar la altitudini mari în Carpații Meridionali și în Munții Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Suma anunțată de autorități pentru compensarea facturilor la energie, în cazul creșterii tarifelor la gaz 

Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că autoritățile depun eforturi suplimentare pentru a găsi resurse financiare pentru bugetul anului 2025, în contextul crizelor umanitare din stânga Nistrului și a posibilității unei majorări a tarifelor pentru energie, scrie politik.md.

„Pentru a absorbi un eventual șoc de 400 de milioane de euro, legat de crizele umanitare din regiunea transnistreană, vorbim despre un suport extern”, a spus Marian. În ceea ce privește dreapta Nistrului și tarifele, el a subliniat că sunt două subiecte diferite, fiecare cu soluții proprii.

De asemenea, Radu Marian a explicat că, în cazul în care tarifele vor fi majorate așa cum cere furnizorul, autoritățile vor avea nevoie de aproximativ 300 de milioane de lei în plus, pe lângă compensațiile actuale, pentru a menține tarifele similare celor de acum. În ultimii ani, guvernul a reușit să ajute cetățenii cu aproximativ 11-12 milioane de euro, dar scopul este ca costul real pentru consumatori să nu crească semnificativ, notează bani.md

„Ne dorim ca, dacă situația rămâne neschimbată pe 1 ianuarie, să putem sprijini cetățenii în fața provocărilor, mai ales în ceea ce privește livrarea de energie electrică și gaze naturale în regiunea transnistreană”, a adăugat deputatul.

Rețea de traficanți de droguri, destructurată de polițiștii din Strășeni și Chișinău

Ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Strășeni, sub conducerea Procuraturii Strășeni, au destructurat activitatea infracțională a unei grupări specializate în comercializarea drogurilor prin intermediul aplicației Telegram, pe teritoriul mun. Chișinău și în raioanele Strășeni și Orhei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Timp de o lună, polițiștii au documentat activitatea infracțională  a doi tineri de 22 și 23 de ani din Chișinău, care activau  în calitate de curieri în interesul unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu droguri din afara țării, cu ulterioara distribuire a acestora prin intermediul aplicației Telegram.

Urmare a investigațiilor, oamenii legii i-au reținut în flagrant pe suspecți în Chișinău, în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri.

În cadrul documentării, polițiștii au stabilit că tinerii, la începutul lunii septembrie, având  experiență în procurarea și distribuirea drogurilor, au pus la cale propria filieră de introducere prin contrabandă și distribuire a acestora pe teritoriul țării.

Astfel au creat pe Telegram un grup pentru realizarea drogurilor de tip hașiș și marijuana, apoi,  prin intermediul unui bărbat de 23 de ani, la moment aflat peste hotare, organizau transportarea drogurilor spre Republica Moldova prin intermediul autobuzelor de rută, camuflând substanțele narcotice în colete neînsoțite.

În urma perchezițiilor desfășurate,  la domiciliile suspecților au fost depistate și ridicate telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, inclusiv și telefonul mobil pe care a fost creat grupul de realizare a drogurilor pe aplicația Telegram, pachețele zip-lok pentru ambalarea drogurilor, bandă adezivă de diferite culori, cântare electronice la scara mică, precum și droguri de tip marijuana , amfetamină și hașiș.     

Pe numele acestora au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 zile.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune  riscă  închisoare de la 7 la 15 ani.

Lista artiștilor ucraineni care nu vor putea intra pe teritoriul Rusiei timp de 50 de ani
Articolul anterior
Un șef de la Inspectoratul de Poliție din Ialoveni și un complice, reținuți cu mită de 5.000 de euro
Articolul următor