Solista trupei Pussy Riot afirmă că închisorile ruse sunt pline de opozanți: Rusia este țara care trebuie denazificată, nu Ucraina

„Rusia este țara care trebuie denazificată, nu Ucraina”, spune lidera trupei Pussy Riot, după ce a reușit să fugă din Rusia din arestul la domiciliu și a ajuns în Lituania. Rusoaica susține că țara ei are nevoie de o perioadă de reflecție, la fel ca Germania după cel de-Al Doilea Război Mondial. Între timp, trupa a început un turneu anti-război, iar joi seara va cânta la Berlin.

Pussy Riot Member Faces Two Years In Prison Over Anti-Putin Protest - UNILAD

După ce lidera Pussy Riot a fugit din Rusia, trupa punk feministă repetă la Berlin o nouă melodie împotriva războiului și a lui Putin, scrisă cu doar două săptămâni în urmă, scrie digi24.ro.

Maria Aliohina a povestit cum a reușit să scape de sub nasul polițiștilor care o păzeau. Era în arest la domiciului și urma să fie trimisă 21 de zile într-o colonie penală.

Maria Aliohina, lidera Pussy Riot: „A fost ideea prietenei mele. Ea a cumpărat uniforma unei firme de curierat ruse. Casa prietenei la care stăteam era înconjurată de poliție, așa că nu am putut folosi intrarea principală. Am folosit ușa din spate și, îmbrăcată în uniformă, m-am dus într-un alt apartament care era ca un fel de apartament conspirativ, fără să-mi iau telefonul meu mobil”.

„Bineînțeles că ar trebui să existe un tribunal pentru Putin, pentru generalii și liderii armatei. Dar, în afară de asta, ar trebui să existe o reflecție (pentru Rusia – n.r.) și nu am idee care va fi concluzia acestei reflecții, dar fără ea, țara asta își pierde dreptul de a exista. Rusia este țara care trebuie denazificată, nu Ucraina”, a mai spus Maria Aliohina.

Aliohina spune că, deși nu sunt atât de vizibili în Europa, mulți ruși știu adevărul despre război și nu sunt de acord cu el.

„Primele luni de război le-am petrecut la închisoare și toată închisoarea, tot centrul de detenție al acestei închisori, era plin de deținuți politici. Toți oameni care au ieșit în stradă cu pancarte cu declarații anti-război sau activiști cunoscuți, care au ieșit din casă și au fost arestați la ușă.

Nu este doar Alexei Navalnîi, este multă altă lume. Dar legea a fost schimbată și multora le este foarte frică, pentru că acum poți merge la închisoare până la zece ani doar dacă postezi fotografii din Bucha. Și oamenii vor să plece și vor să schimbe lucrurile”.

Plaja cu cea mai curată apă din lume se află pe o insulă din Grecia

Există o plajă recunoscută ca având cea mai curată apă de mare din lume. Aceasta se află pe o insula din Grecia.

Unde se află plaja cu cea mai curată apă din lumeFoto: Profimedia

Peste 32 de milioane de persoane au călătorit în Grecia în 2023, ceea ce o face una dintre cele mai vizitate țări din lume, transmite gandul.ro.

Grecia continuă să atragă turiști din întreaga lume nu doar prin istoria sa bogată, cultura distinctă și bucătăria delicioasă, ci și prin peisajele sale de neegalat.

Există și un alt motiv important pentru care oamenii par să se îndrăgostească de vacanțele în națiunea mediteraneană – apele sale cristaline și absolut primitoare.

Conform unui studiu recent realizat de agenția de turism Florida Panhandle din SUA, plajele grecești au cele mai curate ape din lume. Studiul a evaluat 2,4 milioane de recenzii de la călători din 75 de țări, analizând 50 de plaje de top pentru a identifica cele mai curate locații.

Plaja Prassa (sau Prasa) de pe insula Kimolos, situată în partea de est a orașului, a fost declarată plaja cu cele mai curate ape din lume. Aceasta se remarcă nu doar prin puritatea apei, ci și prin culoarea deosebită a nisipului.

Kimolos este, de asemenea, chiar alături de o altă favorită a Travel + Leisure, insula Milos, care a apărut de mai multe ori în cadrul World’s Best Awards și este adesea lăudată ca fiind cel mai fotogenic loc din Grecia, ceea ce face să nu fie o surpriză faptul că și insula vecină are o frumusețe perfectă.

Alături de Prassa Beach pe lista celor mai limpezi ape din lume se află o altă plajă grecească, Gennadi Beach de pe insula Rodos, pe locul al doilea, urmată de Pileh Bay din Thailanda, Agios Dimitrios Beach de pe continent din Grecia și Agia Anna Beach de pe insula grecească Naxos, care completează topul cinci, potrivit travelandleisure.com.

1 Iunie, Ziua Copilului. Cum a apărut sărbătoarea

Ziua Copilului este sărbătorită pe 1 iunie, atât în Republica Moldova, cât și în alte 50 de țări de pe glob. 1 Iunie, Ziua Copilului este ziua în care se celebrează copiii, miracolul nașterii și-al purității și dreptul copiilor de a fi protejați.

Ziua Copilului: tot ce nu știai despre sărbătoarea liberă în România

Obiceiurile legate de Ziua Copilului sunt multe și variază de la un stat la altul și chiar de la familie la familie.

De Ziua Copilului sunt oferite copiilor de toate vârstele bomboane, jucării, ursuleţi de pluş, baloane colorate, hăinuţe şi alte lucruri pe care ei și le doresc. De asemenea, de Ziua Copilului sunt organizate, de obicei, petreceri-surpriză, evenimente artistice și ateliere dedicate copiilor, dansuri tradiţionale, manifestări sportive, excursii.​ Însă, cel mai important lucru pentru un copil este jocul, atenția părinților și timpul petrecut împreună cu aceștia.

Așadar, Ziua Copilului este un prilej în plus pentru ca părinții să petreacă mai mult timp împreună cu copiii lor și să le ofere dragostea și afecțiunea de care aceștia au nevoie pentru a fi sănătoși din punct de vedere emoțional.

Cum a apărut Ziua Copilului

Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfăşurată la Moscova.

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului. Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care reprezintă generaţia de mâine, Adunarea a recomandat, cu acest prilej, ca începând din 1956, în toate ţările să fie instituită o Zi mondială a copilului, pentru ca ea să fie marcată „ca o zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii de pretutindeni, a activităţilor dedicate promovării idealurilor şi obiectivelor Cartei şi bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea şi lărgirea eforturilor pe care Naţiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume.

Rezoluţia recomanda guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviinţă, deci nu neapărat 1 iunie, dată la care este sărbătorită Ziua Copiluluiîn România. Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989.

75 de cetățeni ucraineni au revenit acasă din captivitatea rusă

După o pauză de aproape cinci luni, încă 75 de cetățeni ucraineni s-au întors acasă din captivitatea rusă. Cu un anunț în acest sens a venit cu puțin timp în urmă Centrul de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război.

După o pauză de circa cinci luni, Ucraina a întors încă 75 de prizonieriFoto: Centrul de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război / Telegram

Potrivit reprezentanților Centrului, 70 de bărbați și cinci femei au revenit la baștină, transmite ziar.md.

Printre prizonierii de război readuși în țară se numără militari ai Forțelor Armate ale Ucrainei și ai Gărzii Naționale a Ucrainei, grăniceri, precum și patru civili. Cel puțin o treime dintre aceștia sunt răniți, au dizabilități sau suferă de boli grave.

„În tot acest timp, nu am încetat să lucrăm pentru a întoarce acasă fiecare cetățean ucrainean din captivitatea rusă. Și astăzi avem un rezultat important: alți 75 dintre oamenii noștri s-au întors în Ucraina. Nu uităm de ceilalți. Depunem maxim efort pentru a găsi fiecare cetățean”, a notat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe contul său de Telegram.

Schimbul de prizonieri de astăzi este cel de-al 52-lea de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina și al doilea după cel de pe 8 februarie curent. Până acum, 3.210 de cetățeni ucraineni au fost eliberați din captivitatea rusă.

Doi soți din India îşi dau în judecată fiul pentru că nu are moştenitor
Articolul anterior
Medalie de bronz pentru Moldova! Sportivii moldoveni au urcat pe podium la Campionatul European la Taekwon-Do ITF
Articolul următor