Vicepremierul rus Iuri Borisov a susţinut miercuri că ţara sa deţine o armă laser capabilă să „orbească” toţi sateliţii de pe orbita terestră situaţi până la 1.500 de kilometri altitudine, relatează Reuters.
Potrivit lui Borisov, noua armă a reuşit să incendieze, în cadrul unui test, o dronă aflată la cinci kilometri distanţă, după ce fasciculul laser a fost menţinut pe ţintă timp de cinci secunde.
„Deja este distribuită în masă către trupele (de rachete strategice, n. red.) şi poate orbi toţi sateliţii de recunoaştere ai inamicului aflaţi pe o orbită până la 1.500 de kilometri altitudine, făcându-i complet inutilizabili din cauza radiaţiei laser”, a spus Borisov.
Vicepremierul rus a adăugat că noua armă cu radiaţie electromagnetică va înlocui în următorul deceniu toate armele convenţionale ale ţării sale.
Sistemul laser, care ar fi unul mobil, a fost anunţat pentru prima oară de către Vladimir Putin cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din Rusia din martie 2018.
Într-un discurs propagandistic, liderul de la Kremlin a vorbit atunci despre o serie nouă de „arme de neînvins” ale Rusiei.
Iuri Borisov se referă cel mai probabil la o armă laser numită „Peresvet”, în cinstea călugărului războinic medieval Aleksandr Peresvet.
În noiembrie 2021, Statele Unite au acuzat Rusia de testarea unei arme antisatelit care a provocat un câmp periculos de deşeuri spaţiale şi a pus în pericol echipajul aflat în acel moment pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI).