Peste 100 de militari ruși au fost dați afară din Garda Națională din cauza că au refuzat să lupte în Ucraina

Un tribunal militar rus din regiunea Kabardino-Balkaria (sud) a confirmat joi concedierea a 115 militari care și-au contestat darea afară din armata din cauza că au refuzat să participe la invazia Ucrainei.

Acest dosar pare să fie primul caz confirmat în mod oficial al unor militari ruși care au refuzat să ia parte la invazia Ucrainei, lansată de către Vladimir Putin la 24 februarie.

Acest tribunal militar a conchis că militarii au ”refuzat în mod arbitrar să îndeplinească o misiune oficială” și le-a respins apelul, potrivit News.ro.

Curtea precizează că a examinat ”documentele necesare” și că a audiat comandanți ai Gărzii Naționale, o forță de securitate internă care participa la operațiunile din Ucraina, dar care este distinctă de armata rusă.

Ședința a avut loc cu ușile închise, în vederea evitării dezvăluirii unor ”secrete militare”, potrivit tribunalului.

Instanța nu precizează unde anume erau stationati acești militari în Rusia.

Serviciul de presă al tribunalului militar anunță joi, citat de agenția rusă de presă Interfax, că cei vizați erau membri ai Gărzii Nationale care au refuzat să efectueze o misiune în cadrul ”operațiunii militare speciale” ruse în Ucraina.

Tânărul moldovean care i-ar putea lua locul lui Carla’s Dreams. A lansat mai multe piese, iar internauții sunt uimiți

Interpretul Marej, în vârstă de 21 de ani, a devenit cunoscut datorită timbrului său vocal foarte asemănător cu cel al solistului trupei Carla’s Dreams.

Ștefan Burlacu (numele real al interpretului) a lansat câteva piese care furori în rândul publicului. ​Printre cele mai populare sunt: „Arde-mă” și „Sărutul Tău” (în colaborare cu DARA), dar și, „În Ochii Tăi”, „Km 0”. 

„Eu am avut foarte mare noroc, pentru că am făcut parte din orchestra prezidențială. Practic, jumătate de an, de la 8:00 până la 16:00, eram în orchestră și studiam. Cântam la chitară și cu vocea. Cel mai amuzant era când făceam battle-uri (confruntări muzicale). Acum am un mare interes să lucrez, să produc, de aceea îmi investest tot timpul în muzică”, a spus Marej într-un podcast moderat de interpretul Satoshi.

Mai mulți cetățeni din Bălți au primit daruri din partea Episcopiei Hușilor din România

Și în acest an, în preajma sărbătorilor pascale, reprezentanții Episcopiei Hușilor din România au venit în ajutorul mai multor locuitori din orașul Bălți, care luptă cu singurătatea și lipsurile. Acțiunea caritabilă a adus mai multă lumină și bucurie în casele a 50 de persoane.

Mai mulți bălțeni au primit produse din partea Episcopiei Hușilor

Gestul de solidaritate din partea Episcopiei Hușilor din România a fost primit cu recunoștință de către locuitorii din Bălți. Produsele dăruite au reușit să le aducă bucurie și alinare în perioada sărbătorilor pascale, transmite tvrmoldova.md.

„Sunt foarte recunoscător poporului român care ne consideră și pe noi parte a României Mari.”

„Sunt o persoană cu dizabilități. Părinții mei au decedat. Acest sprijin este foarte important pentru mine. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cu sănătate. Și vă mulțumesc. Preoții ne-au oferit, voi putea să sfințesc și pasca.”

„Aceasta este o mare bucurie. Chiar înainte de sărbători, deja acum sufletul nostru începe să înflorească. Când vom lua fiecare produs din acest pachet, va fi ca și cum ar veni de la Dumnezeu Însuși.”

De câțiva ani, în ajunul marilor sărbători, Episcopia Hușilor ajută copiii, bătrânii și persoanele nevoiașe din Republica Moldova, donând alimente, haine și bani.

Vladimir Beregoi, preot la Episcopia Hușilor, România: „Cea mai grea boală pentru ei, de cele mai multe ori, este singurătatea. Iar din singurătate se identifică foarte lipsuri, spre exemplu: lipsa medicamentelor, plata facturilor. Preoții sunt cei care au identificat cazurile sociale și am mers la domiciliul lor și le-am oferit darurile sau au fost aduși la biserică”.

PS Antonie, episcop de Bălți al Mitropoliei Basarabiei: „Trebuie remarcat că nu este prima oară când Episcopia Huși vizitează Episcopia de Bălți cu daruri. Ei au fost alături de noi încă de la începutul reluării activităților în Bălți”.

Săptămâna trecută, reprezentanții Episcopiei Hușilor din România s-au aflat într-o vizită în raioanele Strășeni și Ialoveni, unde au oferit daruri pentru aproape 200 de bătrâni. Reportajul video poate fi vizionat aici.

Anenii Noi: Un bărbat și-a ucis fiul cu toporul și a dat foc la casă

Un bărbat de 67 de ani și-ar fi ucis cu sânge rece fiul de 38 de ani, iar după ce ar fi săvârșit crima, agresorul ar fi produs o deflagrație în locuința sa, fiind și el la un pas de moarte.

Potrivit ofițerului de presă al IP Anenii Noi, Mariana Didenco, cazul a avut loc în dimineața zilei de 1 mai, în localitatea Todirești, după ce mai multe persoane au auzit o deflagrație, iar când au mers la fața locului au observat în curtea casei o persoană inconștientă, transmite www.stiri.md.

Astfel, martorii au anunțat oamenii legii despre cele întâmplate, iar când aceștia au ajuns la fața locului au stabilit preliminar că bărbatul de 67 de ani și-ar fi ucis fiul.

Ulterior, suspectul ar fi produs o deflagrație în casă, fiind preluat și transportat la spitalul raional Anenii Noi cu diverse arsuri pe suprafața corpului. Oamenii legii menționează că bărbatul de 38 de ani se afla la evidența medicului psihiatru și locuia împreună cu tatăl.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Video! Surpriză agreabilă făcută de poliţişti pentru un băiețel dintr-un sat din Cahul de ziua lui!
Articolul anterior
Soția lui Olexandr Usyk a arătat buncărul în care s-a adăpostit de războiul din Ucraina, împreună cu cei trei copii
Articolul următor