Cine este ucraineanul trădător care îşi bombardează țara

Presa din Federația Rusă speculează că nava „Amiralul Makarov” ar putea deveni noua navă amiral a Flotei Mării Negre, asta după ce ucrainenii au scufundat ”Moscova”, crucișătorul care a purtat anterior acest titlu. Ambarcațiunea nu este importantă doar din prisma poziției pe care o va ocupa în eforturile rușilor în războiul din Ucraina sau a rolului jucat în capturarea Insulei Șerpilor, dar și din prisma comandantului, scrie observatornews.ro.

Mai exact, cel care comanda nava „Amiralul Makarov” este Grigori Breiev, un fost membru al Marinei ucrainene, care a schimbat taberele în 2014, odată cu anexarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă. Autoritățile de la Kiev îl acuză pe Breiev de crime de război și trădate.

Faptul că și-a trădat țara într-un moment de cumpănă în 2014 și că acum, în 2022, participă la războiul început de Vladimir Putin îi înfurie nu doar pe oficialii de la Kiev, dar și pe cei care l-au cunoscut din copilărie. Ei au vorbit cu reporterii occidentali despre cel care până acum câțiva ani le era o rudă și un prietene drag.

Rușine și dezgust în satul copilăriei

Jurnaliștii au vorbit cu cei care l-au cunoscut pe Grigori Breiev, inclusiv cu două dintre profesoarele care au predat la școala la care comandantul a învățat când a fost copil. Răspunsurile acestora sunt cât se poate de clare. Trădarea lui Breiev a rănit pe toată lumea, iar acum se simt rușinați că l-au cunoscut.

Anna Rudyk, fostă profesoară a lui Breiev i se adresează: „Le este rușine că un trădător provine de aici, din acest sat, unde ai crescut. Școlii, care era mândră de tine, îi este rușine acum.”

Vhena, profesoară: „Nu numai că sunt ofensată și rănită, e ca și cum ar fi fost propriul meu copil…Nu există nicio scuză pentru ceea ce face.”

Breiev s-a mutat în acest sat când era un copil, alături de mama și de tatăl său vitreg, între timp aceștia au murit. Printre rudele care au supraviețuit și care locuiesc în Ucraina se numără o verișoară, Tatiana Kolchanova. La rândul ei este furioasă și condamnă acțiunile comandantului de navă. „Am auzit la televizor. Sunt supărată pe el. Sunt furioasă dacă este cu adevărat el. Am stat în buncăre, nu m-am mai dus la muncă. Am fugit din kiev și m-am dus la Lvov.”

În ciuda faptelor de trădare de care este acuzat de autoritățile de la Kiev, la care se adaugă și crimele de război, cei care l-au cunoscut încă speră că Grigori Breiev va face, în cele din urmă ceea ce este corect. „Ce faci Grișa? Ce faci? Dacă te-ai abătut de la drum, încearcă să găsești calea cea bună. Găsește-ți puterea să o faci. Este atât de greu. Poate are copii, nu știu, am auzit că ar avea unul. Mama lui nu mai trăiește ca să-l trezească la realitate.”

Vladimir Zelenski, în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani: ,,Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”

Președintele Vladimir Zelenski a făcut apel la ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alții și pentru soldații de pe front, spunând că Dumnezeu – care are „steagul ucrainean pe umăr” – va duce la victoria vieții în fața morții, relatează Reuters.

Zelenski îi cheamă pe ucraineni să se roage pentru soldații de pe frontFoto: Captură de ecran

„Să ne rugăm unii pentru alții. Când ne-am apropiat cu toții unii de alții, nu mai suntem străini unii de alții”, a spus Zelenski într-un videoclip cu versuri postat în social media, transmite moldova1.md.

Aflat în fața Catedralei Sfânta Sofia din Kiev, veche de 1.000 de ani, un monument spiritual și arhitectural al credinței țării, Zelenski a declarat că Ucraina luptă de 802 zile împotriva Rusiei pentru o victorie.

„Biblia ne învață să ne iubim aproapele. Iar prezentul a dezvăluit adevăratul sens al acestui cuvânt. Cu toții am devenit vecini unii față de alții. Iar fostul nostru vecin, care ne făcea să credem că este un frate, a fost mereu distant față de noi. A încălcat toate poruncile, a râvnit la casa noastră și a venit să ne ucidă. Întreaga lume vede asta. Dumnezeu o știe. Și noi credem: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Deci, cu un astfel de aliat, viața va învinge cu siguranță moartea. Paște fericit tuturor, compatrioți ucraineni! Hristos a înviat! El a înviat cu adevărat!”, a spus liderul de la Kiev.

Creștinii ortodocși, inclusiv Biserica Ortodoxă din Ucraina și Rusia, sărbătoresc Paștele astăzi, 5 mai, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale au celebrat sărbătoarea la 31 martie.

Mesajul de Paște al premierului Dorin Recean: ,,Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi”

Premierul Dorin Recean a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului și a Sfintelor Sărbători de Paști.

,,Sărbătorile Pascale să vă aducă pace în suflet, liniște în casă și multă bucurie.

Puterea oamenilor noștri este în unitate și solidaritate, în toate lucrurile în care credem și pentru care muncim zi de zi. Să întâmpinăm Paștele alături de cei dragi, părinți, frați și surori, plini de speranță și încrezători în viitor.

Sărbători Luminate tuturor!”, a scris Dorin Recean.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: ,,Să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe cetățeni cu ocazia Sărbătorilor Pascale! În mesajul său, demnitarul îi îndeamnă pe cetățeni să fie alături de cei dragi și să creadă în Republica Moldova și în oamenii ei. ,,Doar împreună vom putea construi un viitor demn și în pace pentru copiii Moldovei“.

Igor Grosu: Să ne ținem împreună și să fim alături de oamenii dragi

„Acum, de Paște, când ne adunăm grămăjoară pentru a coace cozonac, pentru a vopsi ouă sau pentru a merge la slujba de Înviere, să ne aducem aminte de lucrurile care ne unesc și ne bucură. Să ne aducem aminte de momentele frumoase din copilărie, de tradițiile noastre, de cei dragi care nu mai sunt printre noi sau care sunt în dificultate.

Să vorbim de prezent, să prețuim pacea și libertatea, să fim încrezători și cu speranța că vom reuși, că împreună putem construi un viitor demn și în pace pentru toți copiii Moldovei. Să ne ținem împreună, să fim alături de oamenii dragi și să credem în Republica Moldova și oamenii ei. Sărbători luminate tuturor!”, a spus Igor Grosu.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, ironie despre o poză cu Zelenski și Macron: ”Acum înțeleg de ce are Putin o masă așa lungă”
Articolul anterior
FinComBank susține antreprenoarele şi Gala Femeilor în Agricultura Moldovei
Articolul următor